S-a lăsat un ger cumplit! E frig în sufletele noastre, chinuite de frâmăntările zilnice. De coșul zilnic, mai gol pe zi ce trece. De facturile la curent și gaz, ce ajung în cutiile poștale îngreunate de prea multe zerouri. De neputința de a ne privi copilul în ochi după ce îl refuzăm când ne cere 5 lei pentru pachet la școală.
E năpraznic! Ne-au înghețat până și speranțele. Bruma de bani pe care îi mai avem în portofel ne obligă să ne gândim la altceva când vrem să mergem la o bere în oraș. E ger și în sălile de teatru, dar noi nu știm asta, am auzit-o de la cei care își mai permit să rupă un 10 lei pentru a savura un spectacol, din când în când. Înghețăm și când mergem la o plimbare în parc cu odrasla. Pur și simplu nu ne putem lua gândul de la greutăți. Vine concediu, am merge într-o excursie la munte, da cică e ger și acolo...
Ne îngheață picioarele! Doar uitându-ne la televizor. Când îi auzim pe parlamentari spunând că de la anul o să fie mai bine. Când ne spun că ne vor da sfertul de salariu spoliat de pe fluturașele noastre. Când ne mint că se gândesc la viitorul țării când stipendiază proiecte de miliarde din banii noștri. Și nu, lor nu le e frig!
Dar, vai, îngheață pietrele! Doar gândindu-ne la viitor. Când ne trece prin minte că, poate, mai devreme sau mai târziu, vom trăi și noi decent. O nălucă! Că nu vom mai fi nevoiți să căutăm prin supermarketuri produse de mân-a-doua, pentru a nu ne cheltui toată leafa o dată. Că nu vom mai merge ore-ntregi prin ger doar pentru a economisi banii pe care i-am da pe biletul de autobuz. E frig și afară, dom'le, dar mai bine du-te și închide centrala termică! O să te zgârii pe ochi când o să-ți vină factura!
Da, toți sunt o apă și-un pământ!
Prin natura articolelor mele mi s-a pus eticheta de ateu al religiei constantinesco-solomoniană-pesedistă din Bârlad. Corect! Cei care își mai fac timp, însă, să citească materialele de pe acest blog, trebuie să știe că același sentiment de dezgust îl am și dacă e să mă raportez la ceilalți politruci de pe scena politică locală. Și, pentru a nărui orice dubiu am să-i enumer pe toți. Constantin Constantinescu, Adrian Solomon, Vasile Pintilie, Cornel Pleșu, Dumitru Bouroș, Cristian David (am scris câte doi de la fiecare partid în parte, ca să nu se supere vreunul), sunteți toți niște papagali!
Bun, rămâne o întrebare ce ar putea fi pusă de cei care îs mai catolici decât papa. „Pe aștia de ce nu i-ai «ars», mă?!”, ar putea spune aceștia. Păi, măi, oameni buni, cine conduce acest oraș? Îl conduce Bouroș? sau Pleșu? sau Pintilie? Primii doi deschid gura doar prin ședințele de CL, când sunt luați la mișto de primar! Cât despre Pintilie, îl «arde» Solomon pe unde îl prinde, nu-s chiar atât de nemilos.
Faptul că foarte multe dintre articolele „dulci” pe care le scriu sunt adresate conducerii primăriei n-ar trebui să stârnească atâta mirare. La urma urmei, ei sunt cei care țin hățurile. Când li se pune pata, cei din conducere pot contracta un împrumut de milioane de euro. Ei hotărăsc dacă voi veți dansa sau nu la niscavai festival electoralo-populist. Sunt deschis la minte și recunosc lucrurile bune pe care le-a realizat actuala administrație. Tot respectul pentru curățenia de pe străzi. Felicitări primarului pentru inițiativa de a organiza nunta de aur. Pensionarii merită așa ceva. Însă astea sunt lucruri normale, așa trebuie să fie într-un oraș care se respectă. Or, pe noi ar trebuie să ne intereseze mai mult lucrurile care nu se fac sau se fac aiurea. Și, slavă Domnului, îs cu duiumul!
Bun, rămâne o întrebare ce ar putea fi pusă de cei care îs mai catolici decât papa. „Pe aștia de ce nu i-ai «ars», mă?!”, ar putea spune aceștia. Păi, măi, oameni buni, cine conduce acest oraș? Îl conduce Bouroș? sau Pleșu? sau Pintilie? Primii doi deschid gura doar prin ședințele de CL, când sunt luați la mișto de primar! Cât despre Pintilie, îl «arde» Solomon pe unde îl prinde, nu-s chiar atât de nemilos.
Faptul că foarte multe dintre articolele „dulci” pe care le scriu sunt adresate conducerii primăriei n-ar trebui să stârnească atâta mirare. La urma urmei, ei sunt cei care țin hățurile. Când li se pune pata, cei din conducere pot contracta un împrumut de milioane de euro. Ei hotărăsc dacă voi veți dansa sau nu la niscavai festival electoralo-populist. Sunt deschis la minte și recunosc lucrurile bune pe care le-a realizat actuala administrație. Tot respectul pentru curățenia de pe străzi. Felicitări primarului pentru inițiativa de a organiza nunta de aur. Pensionarii merită așa ceva. Însă astea sunt lucruri normale, așa trebuie să fie într-un oraș care se respectă. Or, pe noi ar trebuie să ne intereseze mai mult lucrurile care nu se fac sau se fac aiurea. Și, slavă Domnului, îs cu duiumul!
Serialul „Jocul de-a școala” îngrozește audiența!
Un nou sezon din serialul „Jocul de-a școala” a început astăzi. Un serial ai cărui producători sunt guvernanții. Regia este semnată de ministerul de resort. Din păcate, în acest sezon, actori nu prea există. Sunt doar figuranți - profesorii și telespectatori, elevii.
Ratingul serialului „Jocul de-a școala” a fost din ce în ce mai slab în ultimii ani. Totul a pornit de la dezinteresul, de-a dreptul sfidător, al producătorilor. Pur și simplu nu le-au mai păsat să transforme serialul într-un de succes. Mai mult, prin măsurile lor, au dat de înțeles audienței că nu vor decât să îngroape producția. Letargia lor fără de sfârșit, în unele momente în care ar fi trebuit să pună piciorul în prag, a provocat o retrogradare a actorilor în figuranți. Le-au scăzut salariile, i-au sfidat prin tehnica „întorsul dosului” când aceștia au fost nemulțumiți, i-au forțat să joace în niște platouri degradate.
Nici regia nu a rupt gura târgului în sezoanele precedente a perenului „Jocul de-a școala”. Măsuri inutile, luate doar de dragul de a veni cu ceva nou față de predecesori. De cele mai multe ori proaste. Cât despre cei care astăzi au devenit doar figuranți, mulți dintre ei au hotărât să joace în alte seriale, cum ar fi producția spaniolă „Căpșuna”. Altora li s-a pus atât de tare pata încât au decis, poate și constrânși de situație, să rămână în sistem și să-și bage picioarele.
Ca în orice show ce se adresează maselor, întrebarea care apare în astfel de situație este „ce se va întâmpla cu audiența?”. Or fi ei mulți telespectatori care preferă să schimbe canalul când vine vorba de „Jocul de-a școala”, însă sunt și persoane care l-au prins de la început, au prins firul poveștii, l-au și înțeles. Ce facem cu aceștia? Îi forțăm să se uite la un serial foarte prost făcut? N-ar fi mai bine să schimbăm și producătorul și regizorul și să ne apucăm să filmăm ceva cu lipici la telespectatori? Ceva la care să se uite nu doar pentru a râde de figuranții sacrificați de tăticii serialului. Cu siguranță, cel mai bine ar fi să ne apucăm să filmăm de la zero. Să schimbăm și plotul și platourile de filmare, degradate de trecerea anilor. Pentru asta avem nevoie de oameni de valoare, care să coordoneze producția? Avem?
Ratingul serialului „Jocul de-a școala” a fost din ce în ce mai slab în ultimii ani. Totul a pornit de la dezinteresul, de-a dreptul sfidător, al producătorilor. Pur și simplu nu le-au mai păsat să transforme serialul într-un de succes. Mai mult, prin măsurile lor, au dat de înțeles audienței că nu vor decât să îngroape producția. Letargia lor fără de sfârșit, în unele momente în care ar fi trebuit să pună piciorul în prag, a provocat o retrogradare a actorilor în figuranți. Le-au scăzut salariile, i-au sfidat prin tehnica „întorsul dosului” când aceștia au fost nemulțumiți, i-au forțat să joace în niște platouri degradate.
Nici regia nu a rupt gura târgului în sezoanele precedente a perenului „Jocul de-a școala”. Măsuri inutile, luate doar de dragul de a veni cu ceva nou față de predecesori. De cele mai multe ori proaste. Cât despre cei care astăzi au devenit doar figuranți, mulți dintre ei au hotărât să joace în alte seriale, cum ar fi producția spaniolă „Căpșuna”. Altora li s-a pus atât de tare pata încât au decis, poate și constrânși de situație, să rămână în sistem și să-și bage picioarele.
Ca în orice show ce se adresează maselor, întrebarea care apare în astfel de situație este „ce se va întâmpla cu audiența?”. Or fi ei mulți telespectatori care preferă să schimbe canalul când vine vorba de „Jocul de-a școala”, însă sunt și persoane care l-au prins de la început, au prins firul poveștii, l-au și înțeles. Ce facem cu aceștia? Îi forțăm să se uite la un serial foarte prost făcut? N-ar fi mai bine să schimbăm și producătorul și regizorul și să ne apucăm să filmăm ceva cu lipici la telespectatori? Ceva la care să se uite nu doar pentru a râde de figuranții sacrificați de tăticii serialului. Cu siguranță, cel mai bine ar fi să ne apucăm să filmăm de la zero. Să schimbăm și plotul și platourile de filmare, degradate de trecerea anilor. Pentru asta avem nevoie de oameni de valoare, care să coordoneze producția? Avem?
Ce ne mai place să fim supți de căpușe!
Înalt Prea Sfințitul Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, s-a hotărât să calce în picioare unul dintre conceptele de bază ale creștinismului și să dea tunul vieții sale. Omul (ho, nu vă ambalați, tot om e, chiar dacă e ÎPS), s-a hotărât să facă un troc cu mânăstirea din localitatea natală. A dat câteva terenuri pe care le avea (de la cel de sus, probabil) și în schimb a primit un hotel, două case și 19 hectare de teren. Un mizilic nu?
Stau și mă întreb cum s-a simțit baba Marghioala, o femeie sărmană ce nu lipsește niciodată de la slujba din sat, când a aflat că o portavoce îndreptată spre Doamne-Doamne, se complace în lucruri care au aceeași legătură cu spiritualitatea, cum am eu cu combaterea braconajului din savana africană? Când ea crede că dacă pupa mâna popii de cât mai multe ori posibil, va avea o viață plină de LCD-uri și fursecuri în viața de apoi. Când sărmana a dat dovadă de penitență după fiecare spovedanie și a respectat, mai ceva decât respectă un ministru legea, fiecare cuvințel ce l-a auzit de la duhovnic. Dacă e să ne luăm după cursul logic, ar trebui să-și cam bage ghiara-n gât nu? Da' suntem culmea și noi, ce treabă are rațiunea cu credința?...sau superstiția?...tot aia e!
Ei bine, ce nu a văzut baba Marghioala până acum e că și preotul din satul ei i-a oferit de jde mii de ori dovada că lumea nu e chiar atât de roz cum crede ea. Că cei mai mulți dintre popi (îmi permit să folosesc limbaj colocvial, vorbim de baba Marghioala, totuși!) sunt în teorie niște mesageri ai lui D-zeu (a se citi dâzeu), dar, în realitatea, nu sunt nimic altceva decât niște hapsâni. Ai dracului de șmecheri de cele mai multe ori!
Dar să dăm un rewind în viața babei Marghioala și să vedem ce nu a văzut ea de câte ori a intrat în contact cu preoții. Cu liniuță, de la capăt.
- nu i s-a părut nimic deosebit, la una dintre liturghiile la care a participat, că popa s-a uitat urât la ea când, pe lângă lumânarea aprinsa, ea i-a oferit doar 1 leu.
- a crezut că este o coincidență când, la mai puțin de o lună după ce preotul din satul ei a umblat după niște donații, în garajul casei parohiale (oferită cu titlu gratuit de comunitate) a răsărit un BMW.
- nu l-a blamat pe preot că nu a trecut să-i sfințească locuința, dând vina pe drumul anevoios. În realitatea, popa n-a mai urcat dealul până la baba Marghioala pentru că nu și-ar fi luat nicio cremă de ghete cu leul ăla pe care știa că i-l va da.
- a umblat ca bezmetica prin sat după bani când a vrut să-și înmormânteze soțul, dar nu avea ca$$ destul pentru onorariul părintelui „Doar n-o să-mi slujească degeaba”, și-a zis ea atunci.
- a schimbat postul când a văzut la Știri că arhiepiscopul Tomisului a făcut niscavai mișmașuri cu o mânăstire. „Numai prostii și pe la televizoarele astea, mare păcat, mamă, să vorbească așa despre un preot, o să-i bată Dumnezeu!”, i-a zis ea, ieri, nepoatei cu care stă.
Știm cu toții că sunt multe babe Marghioala în România. Persoane care încă mai dau dovadă de naivitate (soră cu prostia) și cred că această căpușă, numită Biserică este altceva decât o sugativă de bani. O instituție care de-a lungul timpului ne-a făcut mai mult rău decât bine.
Suntem ai dracu' de veninoși!
Nu știu alții cum sunt, dar eu când văd cât de proști pot fi unii parcă mi se face pielea ca de găină. Când văd că un bețiv e în stare să înjure și să bată un medic ce încearcă să-l ajute sau că un polițist e făcut cu ou și cu oțet pentru „tupeul” de a fi oprit un individ ce nu a respectat regulile de circulație.
Nu țin parte acestor categorii profesionale, așa cum nu țin nici partea conțopiștilor cu aere de Lady Gaga ce stau prin birourile din primării. Știu că sunt medici care nu se uită la tine până când nu îi dai o ciocolățică, sau că sunt polițiști care mai scapă câte un pumn, fără a fi nevoie, celor cu care intră în contact. Mă întreb, însă, de ce avem tendința de a-i băga în aceeași oală pe toți? Dacă eu mă îmbăt și merg cu curul gol pe holurile primăriei, oare toți ziariștii sunt exhibiționiști?
Nu putem avea pretenția de la un doctor ce de-abia și scuturat praful de pe băncile facultății să rămână în țară când el este nevoit să suporte înjurăturile, sau poate chiar palmele unui troglodit. Așa cum nu putem avea pretenția să scăpăm de găurile de personal din Poliție, dacă noi am fi în stare să-i dăm cu sapa în cap unui „gabor” pentru simplu fapt că vrea să ne legitimeze.
Democrația postdecembristă, înțeleasă anapoda de cei mai mulți dintre noi, se resimte, vrem nu vrem, în modul în care ne comportăm. Nu suntem în stare să respectăm un om pentru ceea ce a realizat. Sau să recunoaștem când cineva e mai bun decât noi. Credem că avem dreptul să facem orice și să spunem ce vrem, fără a fi trași de mânecă de nimeni. Și nu, nu vreau să fac aceeași greșeală și să generalizez, însă un mililitru de venin într-un litru de sânge te omoară vrei nu vrei. Și suntem a dracu' de veninoși!
Nu țin parte acestor categorii profesionale, așa cum nu țin nici partea conțopiștilor cu aere de Lady Gaga ce stau prin birourile din primării. Știu că sunt medici care nu se uită la tine până când nu îi dai o ciocolățică, sau că sunt polițiști care mai scapă câte un pumn, fără a fi nevoie, celor cu care intră în contact. Mă întreb, însă, de ce avem tendința de a-i băga în aceeași oală pe toți? Dacă eu mă îmbăt și merg cu curul gol pe holurile primăriei, oare toți ziariștii sunt exhibiționiști?
Nu putem avea pretenția de la un doctor ce de-abia și scuturat praful de pe băncile facultății să rămână în țară când el este nevoit să suporte înjurăturile, sau poate chiar palmele unui troglodit. Așa cum nu putem avea pretenția să scăpăm de găurile de personal din Poliție, dacă noi am fi în stare să-i dăm cu sapa în cap unui „gabor” pentru simplu fapt că vrea să ne legitimeze.
Democrația postdecembristă, înțeleasă anapoda de cei mai mulți dintre noi, se resimte, vrem nu vrem, în modul în care ne comportăm. Nu suntem în stare să respectăm un om pentru ceea ce a realizat. Sau să recunoaștem când cineva e mai bun decât noi. Credem că avem dreptul să facem orice și să spunem ce vrem, fără a fi trași de mânecă de nimeni. Și nu, nu vreau să fac aceeași greșeală și să generalizez, însă un mililitru de venin într-un litru de sânge te omoară vrei nu vrei. Și suntem a dracu' de veninoși!
Vasile și calculele lui Videanu
Familia Sandu din comuna Bogești are trei copii. Tatăl. Vasile, își lasă transpirațiile de vreo patru ani pe moloazele șantierelor din București. Are 48 de ani și patronul deja l-a pus în gardă că e cam bătrân, că sunt mulți vlăjgani care vor să muncească, afacerile nu prea îi merg și va fi forțat să mai dea din oameni afară.
Vasile obișnuia să vină acasă în fiecare sâmbăta. Săptămâna aceasta a coborât din autobuzul de Bogești într-o joi. Mutra sa, mult mai acră decât de obicei, nu prea a fost pe placul soției, care nu și-a dat seama de ce bărbatul său a venit acasă fără s-o anunțe. Vasile i-a explicat că nu a mai avut credit pe telefon, după care a împărțit câte o pungă de pufuleți celor trei puștani pentru care și-a da și sufletul. Ia pupat pe toți pe frunte, le-a zis că trebuie să vorbească cu mama lor și s-a afundat într-o chilie cu nevastă-sa.
Vestea că de luna viitoare nu vor mai avea niciun venit, că s-ar putea nici să nu mai aibă ce să pună pe masă a lăsat-o fără grai pe soția lui Vasile. I-au dat lacrimile. Și-a adus aminte că ăla micu' trebuie să intre la toamnă în clasa I-a. Că ăla mare a intrat la un liceu din Bârlad. Că bazându-se pe salariu soțului ei, așa mic cum era, i-au căutat băiatului o gazdă la oraș.
A doua zi, soția lui Vasile suna la Bârlad și anunță chiriașul că fiul ei nu va mai sta la el de la toamnă. Se duce la învățătoare din sat și îi explică că ălă micu' mai poate sta un an acasă, că nu are rost să-l dea așa de mic la școală.
După trei zile de stat acasă, Vasile este strigat la poartă de un consătean. Îl roagă să vină să-l ajute la cules la vie. Îi spune că îi va da 30 de lei pe zi, da' să fie la șase la el la poartă. Îi zice consăteanului că o să fie a doua zi la el și se întoarce în casă. Acolo copii se uită la televizor. E Adrian Videanu, ministrul economiei. „În mediul rural, se poate trăi cu 1.500 de lei pe lună”, zice Videanu. „Păi de unde să găsesc eu câte un nene care să mă ia de 30 de ori pe lună cu ziua, măi Videanu?”, se întreabă Vasile.
Vasile obișnuia să vină acasă în fiecare sâmbăta. Săptămâna aceasta a coborât din autobuzul de Bogești într-o joi. Mutra sa, mult mai acră decât de obicei, nu prea a fost pe placul soției, care nu și-a dat seama de ce bărbatul său a venit acasă fără s-o anunțe. Vasile i-a explicat că nu a mai avut credit pe telefon, după care a împărțit câte o pungă de pufuleți celor trei puștani pentru care și-a da și sufletul. Ia pupat pe toți pe frunte, le-a zis că trebuie să vorbească cu mama lor și s-a afundat într-o chilie cu nevastă-sa.
Vestea că de luna viitoare nu vor mai avea niciun venit, că s-ar putea nici să nu mai aibă ce să pună pe masă a lăsat-o fără grai pe soția lui Vasile. I-au dat lacrimile. Și-a adus aminte că ăla micu' trebuie să intre la toamnă în clasa I-a. Că ăla mare a intrat la un liceu din Bârlad. Că bazându-se pe salariu soțului ei, așa mic cum era, i-au căutat băiatului o gazdă la oraș.
A doua zi, soția lui Vasile suna la Bârlad și anunță chiriașul că fiul ei nu va mai sta la el de la toamnă. Se duce la învățătoare din sat și îi explică că ălă micu' mai poate sta un an acasă, că nu are rost să-l dea așa de mic la școală.
După trei zile de stat acasă, Vasile este strigat la poartă de un consătean. Îl roagă să vină să-l ajute la cules la vie. Îi spune că îi va da 30 de lei pe zi, da' să fie la șase la el la poartă. Îi zice consăteanului că o să fie a doua zi la el și se întoarce în casă. Acolo copii se uită la televizor. E Adrian Videanu, ministrul economiei. „În mediul rural, se poate trăi cu 1.500 de lei pe lună”, zice Videanu. „Păi de unde să găsesc eu câte un nene care să mă ia de 30 de ori pe lună cu ziua, măi Videanu?”, se întreabă Vasile.
MS încetinește viteza după ce a intrat în șanț
Tragedia de la maternitatea din Giulești a șocat pe toată lumea. Zeci de mutre acre și triste pentr-o oră au apărut pe sticla televizoarelor, buletinele de știri încă se mai deschid cu noutăți despre subiect. Și pentru că toată lumea a sărit în capul Ministerului Sănătății, însetată după demisii și sancțiuni, cei din minister au decis să facă ceva. Au trimis vorbă în toate județele țării, pe la direcțiile de sănătate, să se ia cu pompierii de braț și să vadă dacă ăștia de prin spitale au tot ce le trebuie în cazul în care se abate focul asupra lor. Admirabil, ce-i drept, să vezi un minister care încearcă să facă ceva pentru populația pe care o deservește! În cazul MS-ului cam tot ce seamană a om de pe la noi.
Tipic românesc! Tragem un cap de tocul ușii de ni se împrăștie ADN-ul prin toată camera și de abia după aia ne dăm seama că trebuia să formăm un unghi de 45 de grade cu genunchii. Așa s-a întâmplat și cu micuții nevinovați, trecuți pe lumea cealaltă, sau, probabil, distruși pe viață de sistemul ăsta tâmpit de sănătate. Dacă cei de la minister ar fi știut că orice încăpere în care există curent electric este pasibilă unui incendiu, ar fi montat niște senzori de fum. Nici n-ar trebuit să-i povățuiască șefii ministerului de resort, managerii spitalelor, dacă ar fi, într-adevăr, cu capul pe umeri, ar trebui să-și dea seama singuri că un astfel de sistem e stringent. Mai ales în România unde scârba și disprețul cu care își fac meseria cei mai mulți dintre prestatorii de servicii din sistemul medical nu are limită. Nici măcar pe cea a bunului simț.
Domnule Constantinescu, vrem să vedem toată corespondența!
Primarul Bârladului, Constantin Constantinescu, a dat publicității, în urmă cu câteva zile, o scrisoare primită de la un cetățean (cel puțin așa susține el). Plin de gratitudine, semnatarul îi scrie domnului primar cu recunoștință pentru ideea de a da centrului orașului un aspect futurist.
Toată lumea știe de intențiile edililor de a transforma cinematograful într-un centru multimedia, baia comunală într-un centru de sănătate și loisir (se pare că înfrățirea cu orașul franțuzesc Vergeze le-a îmbogățit cunoștințele de limbă franceză). Proiect foarte ambițios, trebuie să recunosc. Ce bârlădean nu și-ar dori să-și ducă nevasta și copilul să vadă un film 3D? Sau să petreacă măcar o oră sub mâinile uleioase a unor maseuze? Mai ales cei din cartierele mărginașe, care cu siguranță ar vrea să vină cu metroul în centru. Eu mi-aș dori să mă plimb cu mașina pe o șosea suspendată deasupra orașului. Se poate dom' primar? Ce mai contează un împrumut în plus pe lângă cel de trei milioane pe care vreți să-l contractați.
Și. ca să mă întorc la scrisoare, dacă tot vă lăudați prin presă cu astfel de recunoștințe din partea bârlădenilor pe care îi păstoriți, de ce nu le faceți publice și pe cele în care lumea se scobește de eufemisme până-n străfundul cortexului pentru a nu se compara la limbaj cu cei de la colțul blocurilor?Și nu-mi spuneți că nu aveți astfel de scrisori prin sertarele biroului dumneavoastră, că nu vă cred. Scrisori din astea pe care trebuie să puneți mâna pentru a vă șterge la fund. Sau aveți colecție doar cu cele care fac asta singure?
Toată lumea știe de intențiile edililor de a transforma cinematograful într-un centru multimedia, baia comunală într-un centru de sănătate și loisir (se pare că înfrățirea cu orașul franțuzesc Vergeze le-a îmbogățit cunoștințele de limbă franceză). Proiect foarte ambițios, trebuie să recunosc. Ce bârlădean nu și-ar dori să-și ducă nevasta și copilul să vadă un film 3D? Sau să petreacă măcar o oră sub mâinile uleioase a unor maseuze? Mai ales cei din cartierele mărginașe, care cu siguranță ar vrea să vină cu metroul în centru. Eu mi-aș dori să mă plimb cu mașina pe o șosea suspendată deasupra orașului. Se poate dom' primar? Ce mai contează un împrumut în plus pe lângă cel de trei milioane pe care vreți să-l contractați.
Și. ca să mă întorc la scrisoare, dacă tot vă lăudați prin presă cu astfel de recunoștințe din partea bârlădenilor pe care îi păstoriți, de ce nu le faceți publice și pe cele în care lumea se scobește de eufemisme până-n străfundul cortexului pentru a nu se compara la limbaj cu cei de la colțul blocurilor?Și nu-mi spuneți că nu aveți astfel de scrisori prin sertarele biroului dumneavoastră, că nu vă cred. Scrisori din astea pe care trebuie să puneți mâna pentru a vă șterge la fund. Sau aveți colecție doar cu cele care fac asta singure?
Ilegaliștii de la RDS: Îi doare-n USB de Protecția Consumatorului
Taxa de mentenanță, impusă abuziv de cei de la RDS, conform Protecției Consumatorilor, se găsește pe facturile bârlădenilor și luna aceasta.
La mijlocul lunii trecute, Autoritatea Națională a Protecției Consumatorilor dădea un comunicat de presă prin care informa consumatorii că taxa mentenanță impusă de compania RDS este abuzivă și nu are nicio acoperire legală.
„ANPC consideră că această taxă a fost percepută fără notificarea prealabilă a consumatorilor, încălcându-se prevederile legale stabilite prin articolul 10 literele «f» și «h», din OG/1992 privind protecția consumatorilor”, se spunea în acel comunicat.
Potrivit aceluiași document, singura posibilitatea prin care compania ar putea trage cei 5 lei doriți din buzunarele consumatorilor ar fi dacă i-ar înștiința pe aceștia de impunerea acestei taxe. Evident, și abonații ar trebui să fie de acord. Lucru care, cel puțin în Bârlad, nu s-a întâmplat. Asta nu a împiedicat „umflarea” facturilor cu 5 lei și luna aceasta.
Contactat telefonic, șeful OPC Vaslui, Dan Cain, a confirmat că taxa de mentenață inventată de RDS este abuzivă. „Ei sunt obligați să notifice consumatorul înainte de a impune o astfel de taxă. Noi nu putem face un control în acest sens însă, deoarece nu avem nicio reclamație. Dacă vom primi sesizări vom merge în control la cei de la RDS”, a spus Cain.
Pentru a face o sesizare la OPC Vaslui, trebuie să trimiteți o copie după contractul semnat cu cei de la RDS, una a facturii de luna trecută și una a facturii curente. Confidențialitatea reclamanților este păstrată.
Protecția Consumatorilor le dă peste mufă celor de la RDS-RCS
E clar că o taxă pentru repararea și întreținerea rețelei celor de la RDS nu ar trebui, nicicând, plătită din buzunarele noastre. E ca și cum comercianții de pâine ne-ar cere bani pentru benzina consumată pe transportul produselor de panificație. Sau ca și cum presari ne-ar cere parale pe țigările și cafeaua consumată de ziariști în timp ce și-au scris textele.
Dacă tot s-au pus pe tras bani de la populație, pe reprezentanții companiei ar fi trebuit să îi ducă și un pic capul. Pentru că nu, nu i-a dus capul când le-a trasnit prin bagdadie ideea cu mentenanța asta. Puteau să încorporeze surplusul de cash, pe care vor să-l ia moca de pe spinarea noastră, direct în factură. Într-o vreme în care toate se scumpesc, nimeni nu ar fi avut nimic de comentat. Mai ales că firma româno-maghiară deține monopulul privind furnizarea de internet și televiziune în foarte multe dintre orașele acestei minunate țări. Cum e și în Bârlad de altfel. Nu am fi avut ce face! Nici noi și nici ANPC.
Bine, acum nu mare ne-ar fi mirarea ca viitoarele facturi să ne ajungă în poște cu sume de plată mai mari decât până acum. Că, na, chiar dacă nu a ieșit pasiența de data asta, RDS cu siguranță nu se va da bătută și va inventa alte modalitați de a se îmbogăți pe spinările noastre.
TVA-ul și efectul de turmă
Când vine vorba de mărirea prețurilor, comercianții noștri sunt foarte promți. Nu contează că asta ar putea duce la condamnarea a sute de români la foame (alții decât cei care au ajuns deja în această fază). Când mai au și un prilej favorabil procentele parcă se adaugă singure pe rafturi. Mărirea TVA-ului, spun comercianții, i-a obligat să majoreze prețurile la produse. Roșiile, cartofii, pâinea, toate s-au scumpit imediat după ce guvernanții au aruncat cu cele cinci procente în Monitorul Oficial.
Nimeni nu s-a gandit că foarte mulți dintre agenții economici au stocuri de anul trecut pe vremea asta. Logica spune că prețul produsului finit, cel care ajunge pe raft, se compune din prețul materiilor prime, folosite pentru realizarea sa, al producției și, evident, al distribuirii. Să luăm țigările. Nu e cel mai bun exemplu, mai ales în vremuri de restriște, însă mi se pare concludent, având în vedere numărul mare de fumători din țara noastră.
Câte din pachetele pe care le vedeți pe rafturi credeți că au fost produse după 1 iulie? Câte din ele au fost măcar distribuite după această dată? Foarte puține, spre deloc! Cu toate astea, comercianții nu au stat de două ori pe gânduri să le mărească prețul cu nouă procente. Aceste procente sunt ca un cadou pentru comercianți, pentru că ei practic nu au cheltuit nimic pentru a le obține. Le-au primit din partea Guvernului Boc, care nu a fost în stare să stabilească niște regule bine puse la punct privind scumpirea treptată a produselor. Sau măcar mărirea treptată a TVA-ului.
Să trecem la produse fără de care nu putem trăi. Toți mâncăm. Cei mai mulți dintre noi cumpărăm pâine zilnic. Pe toate rafturile, după 1 iulie, prețul a crescut cam cu zece procente (mai puțin la magazinul din cartierul meu unde era 80 de bani, la raft, dar costa 90 de bani, în realitate). Nu trebuie să fii expert în economie pentru a-ți da seama care sunt consturile produsului finit numit pâine. Materia primă: - grâu: Folosit de la recolta de anul trecut când nimeni nu pomenea nimic de mărirea TVA-ului; sare - cumpărată de la comercianți, care, logic, nu ar avea niciun motiv să-i crească prețul având în vedere că o scot din pământ. Costuri de producție: salarii - au rămas aceleași, îmi vine greu să cred că au luat brutarii, după 1 iulie, leafă mai mare. Utilități: prețul mărit al acestora va fi plătit de luna viitoare. Deci de unde a apărut scumpirea la produsul finit numit pâine? A crescut prețul drojdiei cu câteva procente și ca reacție imediată comercianții brutari l-au mărit pe al lor cu zece? Păi, nu prea iese la calcul. A, ar mai fi transportul, dar nici așa nu ies socotelile.
Scumpirea produselor de luna aceasta îmi aduce aminte de lanțurile trofice, despre care am învățat la biologie. Vă mai aduceți aminte? Fiecare element are importanța sa pentru ecositemul de care aparține. Așa și cu prețurile. Au și ele legătura lor. Auzim că toată lumea scumpește, scumpim și noi. Păi, nu ar fi păcat, să punem cu toții umărul la relansarea economiei, ce naiba! Lasă proștii care vor muri de foame, nu mai e loc de generozități în astfel de vremuri!
Elev, adjectiv
Șase din zece elevi vasluieni nu au reușit să treacă examenul de maturitate. Promovabilitate dezastruoasă au titrat ziarele. Promovabilitate previzibilă, spun eu. De ce?
Pentru că un examen de bacalaureat nu se ia cu Inna în urechi. Pentru că pătrățelele „construite” pe coperta caietului de matematică nu reprezintă un exercițiu la această materie. Pentru că două seri pe week-end petrecute în club nu au, nicidecum, darul de a te relaxa și de-a-ți deschide apetitul pentru învățat. Pentru că profesorii au ținut mai mult să se treacă pe listele greviștilor decât să-i învețe carte. Pentru că atunci când au vrut să o facă, liceenii aveau alte preocupări mult mai interesante. Pentru că mentalitatea „ma duc doar la obiectele de bac, la restul chiulesc” este predecesoarea gândirii „bag piciorul în ele ore, hai la o țigară”. Pentru că, nu poți învăța nici măcar numele scriitorilor români cu două săptămâni înainte de bac, darămite ceva din operele lor. Pentru că timpul petrecut pe messenger a fost de zece ori mai mare decât cel cu cartea în mână. Pentru că nu au avut de unde copia. Pentru că, dacă au avut, n-au știut ce copiază. Pentru că, la începutul semestrului doi, au primit un telefon din străinătate în care au auzit „tată, după ce termini liceul vii la mine, ți-am găsit ceva de muncă”. Pentru că nu i-a interesat...Pentru că au fost victimele unui sistem de învățământ bolnav, care va face ca în următorii ani promovabilitatea din 2010 să pară foarte mare.
P.S. Adevărul de Seara a publicat astăzi un interviu cu singura elevă din județ care a luat media 10 la examenul de bacalaureat. (Îl puteți citi AICI) Unul dintre cititori a lăsat următorul comentariu „Tocilara! Cica subiecte de nivel mediu! du-te, fa, la Harvard si lasa-ne !” Uite de aia!
Cum a ajuns popcornul în fundul unei vânzătoare
Ok, să spunem că urăști buticurile de cartier și îți faci cumpărăturile de obicei de la supermarket. Da' te pălește într-o noapte, pe la 11, o poftă de floricele de ți se lasă cu umflături. Ce faci? Îți tragi ceva pe tine și te duci jos la buticul cu program prelungit, unde nu ai să găsești închis niciodată. Urăști să faci asta, dar de asemenea urăști să nu-ți satisfaci pofta. Cobori din bloc și, cât ai zice pește, ajungi la magaziorul de la colțul blocului. Întri. Stai un pic la coadă. Nimic deosebit în asta, înțelegi, e 11 noaptea, e singurul chioșc deschis, e normal să fie coadă. Ajungi într-un final la tejghea, pregătit să îți iei floricelele dezumflătoare de părți anatomice. Ajungi acolo, vezi în fața ta un raft plin de produse. Nedumerit, te uiți în stânga și-n dreapta după vânzătoare. În stânga vezi una dintre ele. E cu un caiet în față, verifică produsele care tocmai i-au intrat în gestiune. Deodată auzi un zgomot interceptat, cică, de băieții care înregistrează telefoanele (m-a spart treaba asta, cu ascultatul telefoanelor, dar discuția asta o lăsăm pe altă dată). Subit, o siluetă, conturată la început de umbra ce acoperă pungile de semințe din fața ta, se întrezărește. După o fracțiune de secundă apare și un chip acru de sub tejghea, delimitat în partea dreaptă de o mână ce ține un telefon mobil. Te dumirești și ce era cu sunetul de care ziceam mai devreme. „Ce-ți dau”, îți zice o voce plictisită. Întorci un pic capul spre stradă, însă nu ai timp să vezi cine se ceartă afară, căci stimabila vânzătoare îți atrage atenția. „Hai mă, așa a zis? Nu se poate, dar eu când m-am întâlnit atunci la petrecere cu el nu părea un bădăran, mi-a dat impresia de băiat bun”. Îți dai seama că nu ești interlocutorul și întorci din nou capul spre scandalul din stradă. Un „ce spuneai că vrei?” te face să acorzi din nou atenție stimabilei din direcția liniar-înainte cu tine. Păi, v-am zis, o pungă de floricele. „De care? Nu vorbeam cu tine fată, am aici un client care nu știe ce vrea”. Auzi, te miri, taci. „O fi și ea obosită”, îți zici în gând. Deja au trecut trei minute de când stai în fața tejghelei, pentru o pungă de floricele. Când răbdarea ta pare să dea cu minus, te liniștești. O vezi pe tanti îndreptându-se spre raftul unde îs pungile cu floricele. Se oprește. „Hai fată, nu se poate...”. Îți vine în minte o scenă din desenele animate cu un animăluș căruia îi ies flăcări pe urechi. Dacă ai fi protagonistul unei benzi desenate, ai arăta aidoma. „De care semințe spuneai că vrei?”, zice ea. „Doamnă, eu vreau floricele, v-am spus de două ori”, zici tu. „Da' nu ridica tonul la mine!”, zice ea, dublând valoarea decibelilor scoși din tine la replica anterioară. În mintea ta apar atunci ganduri contradictorii. „Să mă cobor la nivelul ei sau să o las să își facă damblaua că nu am cu cine vorbi”, îți zici în gând. După câteva clipe de cumpănă, decizi să alegi varianta a doua. „V-am vorbit frumos, eu doar voiam o pungă de floricele”. Chipul acru al vânzătoarei apare din nou în peisaj. Îți dă impresia că îți face un favor doar pentru simplu fapt că mingea e în terenul ei. Ea e cea care îți poate da o pungă de floricele sau orice altceva vrei tu. Floricele sunt un exemplu generic. Cel de mai sus e unul concret. Și cu siguranță nu e singurul. Nimeni nu are pretenția să fie tratat cu pronumele de politețe, dar un pic de respect nu ar strica. Ca să nu mai zic de principiul „clientul nostru stăpânul nostru”. Asta e o utopie prin magazinele din Bârlad. Toate împărțitoarele de rest se comportă de parcă ți-ar face un favor când îți vând o pâine. „Duduie, știi ceva, bagă-ți floricelele în cur!”. Te uiți în jur, un taxi a pleacă din Gară spre Munteni. Regreți că nu ai putut să te abții și te duci acasă cu testiculele umflate...
Pârăște cocalarul de lângă tine! Povestea „propietarului” grandoman și incult
Poza e făcută în satul Vinderei. Un nene are o hală mărișoară și pentru a înlătura orice dubiu privind proprietatea acesteia, și-a scris numele pe ea. Evident, cu litere cât capul măgarului! Dacă în ceea ce privește clădirile, omul dovedește că are cu ce, la folosirea limbii române se pare că e un pic deficitar. „Propietatea” cu învățătura nu prea se înghit, probabil.
Un film cum nu ați mai văzut
Despre filme am scris mai rar pe acest blog. În ultima perioadă, mai deloc. De văzut am văzut destule, și foarte multe dintre ele mi-au plăcut. Nici unul așa de tare ca El secreto de sus ojos. Am două zile de când am văzut filmul și nici acum nu reușesc să mi-l scot din cap.
El secreto de sus ojos este o producție realizată anul trecut în Mexic. Anul acesta a luat premiul Oscar la secțiunea cel mai bun film străin al anului. După părerea mea e mai bun decât toate filmele care au fost nominalizate la „best picture” de americani, în 2010. The Hurt locker, cel mai tare film din 2009, în viziunea americanilor, e o glumă proastă în comparație cu pelicula latină.
Nu am să povestesc filmul. Finalul este colosal și dacă ați ști dinainte cum se termină, n-ar mai avea niciun farmec. Pot să vă dau câteva indicii care să vă stârnească interesul și să-l căutați. Principalul fir al povestii este despre un polițist care vrea să prindă un individ care a violat și omorât o femeie. După ani buni reușește, numai că legea are o scăpare și becisnicul ajunge din nou în libertate. Pe lângă asta, filmul mai prezintă, în paralel, și o poveste de dragoste, despre care vă las plăcerea să aflați singuri dacă se fructifică sau nu. Repet, nu vrea să stric finalul, așa că evit comentariile redundante. Just enjoy it!
El secreto de sus ojos este o producție realizată anul trecut în Mexic. Anul acesta a luat premiul Oscar la secțiunea cel mai bun film străin al anului. După părerea mea e mai bun decât toate filmele care au fost nominalizate la „best picture” de americani, în 2010. The Hurt locker, cel mai tare film din 2009, în viziunea americanilor, e o glumă proastă în comparație cu pelicula latină.
Nu am să povestesc filmul. Finalul este colosal și dacă ați ști dinainte cum se termină, n-ar mai avea niciun farmec. Pot să vă dau câteva indicii care să vă stârnească interesul și să-l căutați. Principalul fir al povestii este despre un polițist care vrea să prindă un individ care a violat și omorât o femeie. După ani buni reușește, numai că legea are o scăpare și becisnicul ajunge din nou în libertate. Pe lângă asta, filmul mai prezintă, în paralel, și o poveste de dragoste, despre care vă las plăcerea să aflați singuri dacă se fructifică sau nu. Repet, nu vrea să stric finalul, așa că evit comentariile redundante. Just enjoy it!
Poftim Trailer!
„Țiganiada”, de Primăria Bârlad
Țiganii de la blocul G1 nu mai suporta condițiile în care trăiesc. Se plâng că nu au apă, nu au gaz, nu au curent electric, nu au bude. Nimic fals în asta. Ieri, după ce au aflat că mult așteptatul lor exod va putea fi întreprins de abia în septembrie (în condițiile în care municipalitatea le-a promis că îi mută luna viitoare), au venit, cu cățel, cu purcel, la porțile primăriei să protesteze (pentru mai multe detalii citiți materialul din Adevarul de Seară Vaslui aici). Au venit, au țipat, au plecat. A luat primarul cinci nemulțumiți în biroul său, împreună cu reprezentantul rromilor în CL, Sorinel Răducanu, i-a amăgit că mutarea va avea loc până la urmă și i-a fugărit acasă.
Nu sunt xenofob, însă, uneori, îi dau dreptate lui Antonescu și a lui deportare a țiganilor dincolo de Nistru, din anii '40. Și faptul că ai noștri aleși bagă 60 de miliarde de lei vechi în niște imobile pentru țigani, nu dovedește decât prostie. Prostie să crezi că sunt numai țigani în orașul ăsta care ar merita o locuință moca. Prostie să crezi că gheto-rromii vor păstra intacte imobilele în care vor fi mutați. Un coleg de presă, cameraman, îmi spunea săptămâna trecută, pe când vizitam locuințele sociale din Munteni, că „aștia o să scoată parchetul din camere și o să-l vândă”. Înclin să-i dau dreptate. Sper să nu fie așa!
Șederea țiganilor în ghetoul bârlădean a fost și este un spin în „curul” autorităților de mulți ani. Și singura soluție la care s-au gândit edilii noștri a fost să-i mute în locuințe de 60 de miliarde, sortite distrugerii. Cât s-au construit acele imobile, ați văzut vreun țigan din ghetou să dea o lopată de nisip acolo? Ați văzut vreunul transpirând pentru casele ce li se ridică din banii noștri? Pentru că da, cititorule, tu ai plătit parchetul, ușile metalice și termopanele pe care le vor distruge țiganii, probabil, după ce vor pune mâna pe chei! Nu țiganul care stă la umbră și se plânge că o duce greu. Pentru tine, primăria îți oferă șansa de a-ți depune dosarul pentru o locuință ANL. Pe care e posibil să o primești în câțiva ani. Asta dacă, până atunci, nu va mai apărea un ghetou care va trebui evacuat în locuințe de lux.
Nu sunt xenofob, însă, uneori, îi dau dreptate lui Antonescu și a lui deportare a țiganilor dincolo de Nistru, din anii '40. Și faptul că ai noștri aleși bagă 60 de miliarde de lei vechi în niște imobile pentru țigani, nu dovedește decât prostie. Prostie să crezi că sunt numai țigani în orașul ăsta care ar merita o locuință moca. Prostie să crezi că gheto-rromii vor păstra intacte imobilele în care vor fi mutați. Un coleg de presă, cameraman, îmi spunea săptămâna trecută, pe când vizitam locuințele sociale din Munteni, că „aștia o să scoată parchetul din camere și o să-l vândă”. Înclin să-i dau dreptate. Sper să nu fie așa!
Șederea țiganilor în ghetoul bârlădean a fost și este un spin în „curul” autorităților de mulți ani. Și singura soluție la care s-au gândit edilii noștri a fost să-i mute în locuințe de 60 de miliarde, sortite distrugerii. Cât s-au construit acele imobile, ați văzut vreun țigan din ghetou să dea o lopată de nisip acolo? Ați văzut vreunul transpirând pentru casele ce li se ridică din banii noștri? Pentru că da, cititorule, tu ai plătit parchetul, ușile metalice și termopanele pe care le vor distruge țiganii, probabil, după ce vor pune mâna pe chei! Nu țiganul care stă la umbră și se plânge că o duce greu. Pentru tine, primăria îți oferă șansa de a-ți depune dosarul pentru o locuință ANL. Pe care e posibil să o primești în câțiva ani. Asta dacă, până atunci, nu va mai apărea un ghetou care va trebui evacuat în locuințe de lux.
Chinul de a fi copil
A fi copil în multe din familiile județului nostru e un chin. E un chin să crești printre scandalurile de natură bahică ale unor părinți inconștienți. E un chin să ajungi în clasa întâi și să ai imaginea părinților plecați la muncă în străinătate întipărită în minte doar din fotografii.
Cel mai dureros e când aceste chinuri ale micuților devin tragedii. Toată țara știe de moartea micuței de cinci anișori ce a consumat un litru de vin, a fost pusă de bunic în căruță și dusă prin soarele arzător zece kilometri. Micuța nu a mai ajuns acasă, ci unde nu este durere, nici întristare, nici suspin. Suspin de care s-a săturat, probabil, într-o viață în care a fost pasată de la o rudă la alta ca mingea pe un teren de fotbal.
Ca și cum asta nu ar fi fost îndeajuns pentru a ne demonstra reputația câștigată prin zeci de apariții în tabloide, la începutul săptămânii un caz similar ne șochează din nou. Un puști de doar opt ani, suferind de sindromul Down, a fost găsit de o vecină zăcând pe marginea unui drum în comă alcoolică, cu fața plină de vânătăi. Nenorocirea s-a petrecut în Zorleni, patria criminalilor și a violatorilor din zonă. Mai nou și a criminalilor de copilării. Din fericire, băiatul a supraviețuit.
Astfel de exemple ne îngrozesc. Demonstrează, dacă mai era nevoie, lipsa de cultură și sărăcia care macină, zi de zi, familii din toate colțurile județului. Sărăcia te constrânge să renunți la multe în viață. E ușor să stăm la un birou și să scriem despre asta. E frustrant când știi că lucrurile nu se vor rezolva prea curând. E dureros când te gândești că în momentul în care eu scriu acest text sau dumneavoastră îl citiți un copil poate fi exploatat de propriul tată.
Dacă vom scăpa de părinții a căror axis mundi e sticla de vin. Dacă autoritățile vor începe să „culeagă” micuții defavorizați înainte și nu după nenorociri. Dacă vom da de veste celor abilitați când vedem că un tată își tratează copilul ca pe mârțoaga din grajd. Atunci poate, repet, poate vom avea șanse să intrăm în normalitate. Până atunci însă vor mai avea loc tragedii. Și tare mi-aș dori să mă înșel!
Dacă vom scăpa de părinții a căror axis mundi e sticla de vin. Dacă autoritățile vor începe să „culeagă” micuții defavorizați înainte și nu după nenorociri. Dacă vom da de veste celor abilitați când vedem că un tată își tratează copilul ca pe mârțoaga din grajd. Atunci poate, repet, poate vom avea șanse să intrăm în normalitate. Până atunci însă vor mai avea loc tragedii. Și tare mi-aș dori să mă înșel!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)