Viitorul se scrie cu pistolul!

Propun Ministerului Educaţiei să introducă o nouă materie în programa şcolară: autoapărarea. E mult mai utilă decât multe dintre obiectele pe care şcolarii sunt obligaţi să le buchisească şi pare a fi stringentă în condiţiile actuale.

De câteva săptămâni, cuvântul "interlop" e de neclintit de pe burtierele programelor de ştiri şi a titlurilor de gazetă. Totul a început pe 14 noiembrie, la Piatra Neamţ, când Gheorghiţă Mararu a fost împuşcat de duşmanii săi, chiar în mijlocul străzii. Episoade asemănătoare s-au întâmplat, ulterior, la Galaţi şi Constanţa.

Zilele acestea, un caz similar, păstrând proporţiile, evident, a avut loc şi pe străzile judeţului nostru. Un vlăjgan bine-făcut, a fost snopit de un altul, chiar în mijlocul şoselei din Muntenii de Jos. După ce l-a pus la pământ, agresorul şi-a scos cuţitul, fără de care, probabil, nu pleacă nici la biserică, şi la înjunghiat pe tânăr în picior.

De ce au loc astfel de situaţii, e o întrebare care ar trebuie să consume mai multă cerneală în tipografiile de ziare decât evenimentele propriu-zise. Dacă, la interval de mai puţin de o lună, golanii din trei oraşe mare ale ţării îşi permit să scoată pistoalele sau săbiile şi să-şi execute cu sânge rece duşmanii, înseamnă că ne îndreptăm spre un punct în care nu ne dorim să ajungem. Un punct, îa care vom sta cu frica în sân de câte ori vom parcurge un cartier slab luminat. În care vom sta ca pe spini de câte ori ne trimitem copilul la şcoală. Un punct în care, poate, vom fi şi noi nevoiţi să ne ţinem la purtător cuţite sau pistoale, pentru a fi siguri că vom avea cu ce riposta în caz că îi trăsneşte unuia prin cap să se ia de noi.

Faptul că autorităţile se mişcă repede, în unele situaţii, şi îi încătuşează pe aceşti aşa-zişi interlopi, nu reprezintă o satisfacţie decât pentru naivi. Aceste cazuri ar trebui în primul rând prevenite. Într-adevăr, e greu să semeni pace în mentalitatea unui individ crescut printre cuţite şi bâte de baseball, dar trebuie să înţelegem că justiţiarii ar fi mult mai utili societăţii dacă s-ar gândi la o modalitate de a preveni faptele antisociale, nu doar de a le pedepsi.

Bursa zvonurilor: Solomon la Primărie, Constantinescu la Parlament

Cei doi nebuni de pe tabla de şah politică bârlădeană au declarat, în diferite cercuri, că vor face rocada la viitoarele alegeri. Zvonurile existau mai demult, dar se pare că ar fi fost confirmate într-o întâlnire recentă a bogaţilor din Bârlad de către primarul Constantinescu.

Dl. Solomon şi dl Constantinescu erau odată ca nişte fetuşi monozigoţi. Numai că nu zăceau într-un uter, ci într-un lighean roşu, într-o cocă pe care şefii bucătăriei pesediste din judeţ se pregăteau să o prepare. Zis şi făcut: rupţi din aceeaşi cocă, cei doi stimabili au fost împărţiţi de bucătari în două bucăţi relativ egale, puşi la dospit, după care la cuptor. Produsul finit: două gogosi foarte bine rumenite, niţel arse, date spre de(z)gust populaţiei. Oh, şi cât mai plac gogoşile populaţiei. Pe onoarea mea vă spun!

Morala: Unul ne e primar acum, iar celălalt ne reprezintă în Parlament. Reprecursiunile moralei: Cei doi au tupeul să îşi schimbe funcţiile ca pe două scaune la un bar.

De ce nu-mi place senatorul Vasile Pintilie

Motive sunt destule, însă toate au legătură cu această propoziţie: Dl. Pintilie trăieşte într-o lume utopică.

Mai nou, a preluat dogma solomoniană de a trimite săgeţi verbale în burţile contracandidaţilor politici. N-are cine ştie ce experienţă politică, dar a învăţat din mers manualul de utilizare al vieţii politice tipic româneşti. Are talentul de a da un răspuns care să-l avantajeze, indiferent dacă întrebarea care îi este pusă are menirea de a-l îngropa în hazna. Doamnelor şi domnilor, vi-l prezint pe dl. senator Vasile Pintilie!

Vorbeam de lumea utopică în care, părerea mea, dl Pintilie este cetăţean de onoare. La o conferinţă de presă pe care a susţinut-o, parlamentarul bârlădean a adus în discuţie faptul că românii care muncesc în ţara noastră sunt plătiţi în funcţie de munca pe care o depun. A mai exemplificat dl Pintilie cazul unui portar nemulţumit de leafă şi care, după părerea domniei sale, nu ar trebui să aibă pretenţii să fie plătit decent, atât timp cât are doar opt clase. Faptul că dl. Pintilie crede, în faţa camerelor de luat vederi, că vinovat pentru starea actuală a ţării nu este actualul guvern ci precedentele, nu ar trebui să mai surprindă pe nimeni.

Dacă toţi românii ar fi plătiţi în funcţie de munca pe care o depun, portarul despre care a amintit ar trebui să câştige de cel puţin trei ori mai mult decât domnia sa. Nu mă refer la dl Pintilie în particular, ci la funcţia dumnealui. Dacă un român are opt clase, trebuie să-i lipim de frunte un fluturaş de salariu de câteva sute de lei? Dacă toţi am fi profesori, cercetători, medici sau antreprenori, cine ne-ar mai păzi instituţiile? Cine ar mai ambala zahărul pe care dl Pintilie şi-l pune în cafea când (nu) se gândeşte la ce ar mai putea să facă folositor pentru oraşul şi ţara în care trăim cu toţii? Şi exemplele continuă până la vânzătorii din magazinele de electrocasnice.

E greu să fii ancorat în realitate în condiţiile în care singura palmă pe care ţi-o dă viaţa este traficul îngreunat din cauza nămeţilor de pe ruta Bârlad – Bucureşti. Sau neputinţa de a copia, în ciuda nenumăratelor încercări, stilul oratoric al lui Cicero. De aceea ar trebui să fim un pic mai înţelegători cu dl Pintilie şi să-l înţelegem. Aşa că, iartă-l, bârlădene, că nu ştie ce spune!

Să ne rugăm ca Băsescu să nu plângă!

Dacă e să ne gândim la semnificaţia istorică a zilei de astăzi, toţi ar trebui să ne arborăm steagul tricolor la geamuri. Să facem o masă mare la care să ne adunăm toată familia sau să ne cinstim cu un păhărel de vin fiert vecinii de pe scară.

E greu însă, pentru că istoria nu ţine de foame şi în loc să ne arborăm steaguri pe la geamuri preferăm să ne ancorăm în realitatea în care trăim. O realitate cinică, în care adunarea din 1918, de la Alba Iulia, este comparată cu un miting organizat de grevişti la Bucureşti. Şi cine poate fi condamnat pentru asta? Putem să-i reproşăm ceva profesorului de istorie care, uitându-se pe fluturaşul de salariu, renunţă subit la ospăţul în cinstea zilei noastre naţionale? Sau poate am putea să le scoatem ochii elevilor care sunt bucuroşi că au scăpat de o zi de şcoală., dar n-au auzit în viaţa lor de Maniu, Goldis sau de semnificaţia zilei de 1 decembrie! Nu prea putem, nu? Atunci cui? În curtea să cui să aruncăm mâţa moartă? Pentru orice rău făcut trebuie să fie un vinovat. Să fie politicianul de tribună, acest Dinu Păturică al timpurilor noastre? Sau poate cel de Cotroceni, acest sfidător incurabil intrat de ceva vreme în starea de prostraţie? Refuz să cred aşa ceva. Ei merg la manifestări, pun coroane în cinstea eroilor căzuţi pe câmpul de luptă, au discursuri siropoase despre patriotism şi istorie, li se face pielea ca de găină când duduie imnul naţional. Dacă nici asta nu mai dovedeşte că le pasă de ţară, atunci ce?

P.S. Dacă Băsescu va vărsa o lacrimă astăzi, la auzul imnului naţional, va mai câştiga câteva procente în sondaje. Iar pentru asta există vinovaţi: NOI!

Spagă pe morţi, la Morga din Bârlad

Săptămâna aceasta am fost în doliu. Un unchi de al meu a părăsit lumea celor vii. Fiind foarte tânăr, a fost nevoie de intervenţia criminaliştilor care, după ce şi-au făcut meseria pentru care sunt plătiţi, au decis să transporte cadavrul la Morgă.

Am auzit de mai multe ori că autopsierii de la Morgă nu au suflet. Şi nu mă refer aici la tăria de caracter pe care trebuie să o ai când bagi bisturiu în carnea rece. Ci la o lipsă de suflet soră bună cu şpaga şi ilegalitatea. Dar haideţi să transformăm teoria în concret.

După cum spuneam, unchiul meu, săracul, a ajuns la Morgă. Asta se întâmpla sâmbătă seara. În speranţa de a-l lua cât mai repede de acolo, am sunat un autopsier, un anume domn G. I., pentru a-l întreba dacă e posibil ca necropsia să se facă a doua zi, adică duminică. El mi-a zis că „da” şi a venit a doua zi, împreună cu medicul. Nu s-a putut pentru că nişte poliţişti uituci din comuna Vinderei nu au dus actele mortului. Dar asta e redundant în povestea de faţă.

Eu, doi unchi de ai mei şi tatăl meu, aşteptam în faţa uşii. După ce o anumită doamnă doctor V., ne-a spus că nu-şi poate face treaba din cauza amneziei inexplicabile a poliţiştilor de la Vinderei, noi am stat de vorbă cu un blond. Nu i-am reţinut numele, pot spune doar că avea un pierce în sprânceană. Ulterior am aflat că el îmbălsămează morţii pe acolo. Vă redau din discuţie:

Eu – Cam cât ne costă toată afacerea asta?

Blondu’ – E la mica înţelegere, dar nu foarte mult, două milioane, două şi jumătate

Eu – Cu chitanţă?

Blondu’ – A, nu, v-am spus, e la mica înţelegere.

“Hmm”, mi-am zis în mintea mea, ştiind că toată treaba asta este plătită de stat. Suspiciunea a căpătat forme de revoltă când m-am uitat la maşina din stânga mea, un Mitsubishi Pajero, cu iniţiale la numărul de înmatriculare GEL. Primul gând care mi-a venit atunci în minte a fost că aparţine aşa-numitului domn G. I. Însă nu pot afirma asta, pentru că nu ştiu.

Ceea ce ştiu, însă, e că ambulanţierii de la Morga din Bârlad solicită bani de la persoanele îndoliate. Altminteri nu le dau morţii acasă pentru a le face rânduielile creştineşti. Totul se petrece fără chitanţă, ci la “mica înţelegere”.

Recunosc, când am auzit cum stau treburile, am încercat, cu sorţi de izbândă, ca numitul G. I. să afle că sunt ziarist şi că intenţionez să-i fac un flagrant dacă îndrăzneşte să ne ceară vreun leu pentru faptul că şi-a făcut datoria. A aflat acest lucru şi nu a făcut-o.

Asta nu l-a oprit să apeleze la “mica înţelegere” şi să “cureţe” de 100 de lei altă familie care, la fel ca a mea, avea o rudă pe masa de necropsii.

Zvonuri cum că şpăgile sunt în floare la unitatea amintită le ştiam mai demult. La fel cum ştiu că morţii sunt spălaţi de un cerşetor cunoscut sub numele de Azorel, care mai primeşte câte ceva de mâncare şi de băut de la numitul G. I. Cred că nu e nimeni atât de naiv încât să credă că acest cerşetor sau blondul cu pierce cu care am conversat, fac treaba murdară ca angajaţi sub forme legale.

Probabil că vă întrebaţi de ce am nu am dat numele întreg al autopsierului. Răspunsul e simplu. Spre ruşinea mea, în afară de ceea ce am păţit şi auzit de la mai multe persoane, nu am nicio probă cum că aşa ar sta treburile. Chiar dacă pot garanta sută la sută pentru ceea ce am scris mai sus. E lesne de înţeles de ce nu am înregistrat sau pozat, dat fiind situaţia în care mă aflam. Oricum, dacă nu mă credeţi, o să vă convingeţi când, şi acum chiar mă bat peste gură, o să aveţi o rudă la Morgă.  

E frig, dom'le!

S-a lăsat un ger cumplit! E frig în sufletele noastre, chinuite de frâmăntările zilnice. De coșul zilnic, mai gol pe zi ce trece. De facturile la curent și gaz, ce ajung în cutiile poștale îngreunate de prea multe zerouri. De neputința de a ne privi copilul în ochi după ce îl refuzăm când ne cere 5 lei pentru pachet la școală. 

E năpraznic! Ne-au înghețat până și speranțele. Bruma de bani pe care îi mai avem în portofel ne obligă să ne gândim la altceva când vrem să mergem la o bere în oraș. E ger și în sălile de teatru, dar noi nu știm asta, am auzit-o de la cei care își mai permit să rupă un 10 lei pentru a savura un spectacol, din când în când. Înghețăm și când mergem la o plimbare în parc cu odrasla. Pur și simplu nu ne putem lua gândul de la greutăți. Vine concediu, am merge într-o excursie la munte, da cică e ger și acolo...

Ne îngheață picioarele! Doar uitându-ne la televizor. Când îi auzim pe parlamentari spunând că de la anul o să fie mai bine. Când ne spun că ne vor da sfertul de salariu spoliat de pe fluturașele noastre. Când ne mint că se gândesc la viitorul țării când stipendiază proiecte de miliarde din banii noștri. Și nu, lor nu le e frig!

Dar, vai, îngheață pietrele! Doar gândindu-ne la viitor. Când ne trece prin minte că, poate, mai devreme sau mai târziu, vom trăi și noi decent. O nălucă! Că nu vom mai fi nevoiți să căutăm prin supermarketuri produse de mân-a-doua, pentru a nu ne cheltui toată leafa o dată. Că nu vom mai merge ore-ntregi prin ger doar pentru a economisi banii pe care i-am da pe biletul de autobuz. E frig și afară, dom'le, dar mai bine du-te și închide centrala termică! O să te zgârii pe ochi când o să-ți vină factura!

Da, toți sunt o apă și-un pământ!

Prin natura articolelor mele mi s-a pus eticheta de ateu al religiei constantinesco-solomoniană-pesedistă din Bârlad. Corect! Cei care își mai fac timp, însă, să citească materialele de pe acest blog, trebuie să știe că același sentiment de dezgust îl am și dacă e să mă raportez la ceilalți politruci de pe scena politică locală. Și, pentru a nărui orice dubiu am să-i enumer pe toți. Constantin Constantinescu, Adrian Solomon, Vasile Pintilie, Cornel Pleșu, Dumitru Bouroș, Cristian David (am scris câte doi de la fiecare partid în parte, ca să nu se supere vreunul), sunteți toți niște papagali!

Bun, rămâne o întrebare ce ar putea fi pusă de cei care îs mai catolici decât papa. „Pe aștia de ce nu i-ai «ars», mă?!”, ar putea spune aceștia. Păi, măi, oameni buni, cine conduce acest oraș? Îl conduce Bouroș? sau Pleșu? sau Pintilie? Primii doi deschid gura doar prin ședințele de CL, când sunt luați la mișto de primar! Cât despre Pintilie, îl «arde» Solomon pe unde îl prinde, nu-s chiar atât de nemilos.

Faptul că foarte multe dintre articolele „dulci” pe care le scriu sunt adresate conducerii primăriei n-ar trebui să stârnească atâta mirare. La urma urmei, ei sunt cei care țin hățurile. Când li se pune pata, cei din conducere pot contracta un împrumut de milioane de euro. Ei hotărăsc dacă voi veți dansa sau nu la niscavai festival electoralo-populist. Sunt deschis la minte și recunosc lucrurile bune pe care le-a realizat actuala administrație. Tot respectul pentru curățenia de pe străzi. Felicitări primarului pentru inițiativa de a organiza nunta de aur. Pensionarii merită așa ceva. Însă astea sunt lucruri normale, așa trebuie să fie într-un oraș care se respectă. Or, pe noi ar trebuie să ne intereseze mai mult lucrurile care nu se fac sau se fac aiurea. Și, slavă Domnului, îs cu duiumul!

Serialul „Jocul de-a școala” îngrozește audiența!

Un nou sezon din serialul „Jocul de-a școala” a început astăzi. Un serial ai cărui producători sunt guvernanții. Regia este semnată de ministerul de resort. Din păcate, în acest sezon, actori nu prea există. Sunt doar figuranți - profesorii și telespectatori, elevii.

Ratingul serialului „Jocul de-a școala” a fost din ce în ce mai slab în ultimii ani. Totul a pornit de la dezinteresul, de-a dreptul sfidător, al producătorilor. Pur și simplu nu le-au mai păsat să transforme serialul într-un de succes. Mai mult, prin măsurile lor, au dat de înțeles audienței că nu vor decât să îngroape producția. Letargia lor fără de sfârșit, în unele momente în care ar fi trebuit să pună piciorul în prag, a provocat o retrogradare a actorilor în figuranți. Le-au scăzut salariile, i-au sfidat prin tehnica „întorsul dosului” când aceștia au fost nemulțumiți, i-au forțat să joace în niște platouri degradate.

Nici regia nu a rupt gura târgului în sezoanele precedente a perenului „Jocul de-a școala”. Măsuri inutile, luate doar de dragul de a veni cu ceva nou față de predecesori. De cele mai multe ori proaste. Cât despre cei care astăzi au devenit doar figuranți, mulți dintre ei au hotărât să joace în alte seriale, cum ar fi producția spaniolă „Căpșuna”. Altora li s-a pus atât de tare pata încât au decis, poate și constrânși de situație, să rămână în sistem și să-și bage picioarele.

Ca în orice show ce se adresează maselor, întrebarea care apare în astfel de situație este „ce se va întâmpla cu audiența?”. Or fi ei mulți telespectatori care preferă să schimbe canalul când vine vorba de „Jocul de-a școala”, însă sunt și persoane care l-au prins de la început, au prins firul poveștii,  l-au și înțeles. Ce facem cu aceștia? Îi forțăm să se uite la un serial foarte prost făcut?  N-ar fi mai bine să schimbăm și producătorul și regizorul și să ne apucăm să filmăm ceva cu lipici la telespectatori? Ceva la care să se uite nu doar pentru a râde de figuranții sacrificați de tăticii serialului. Cu siguranță, cel mai bine ar fi să ne apucăm să filmăm de la zero. Să schimbăm și plotul și platourile de filmare, degradate de trecerea anilor. Pentru asta avem nevoie de oameni de valoare, care să coordoneze producția? Avem?

Ce ne mai place să fim supți de căpușe!

Înalt Prea Sfințitul Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, s-a hotărât să calce în picioare unul dintre conceptele de bază ale creștinismului și să dea tunul vieții sale. Omul (ho, nu vă ambalați, tot om e, chiar dacă e ÎPS), s-a hotărât să facă un troc cu mânăstirea din localitatea natală. A dat câteva terenuri pe care le avea (de la cel de sus, probabil) și în schimb a primit un hotel, două case și 19 hectare de teren. Un mizilic nu? 

Stau și mă întreb cum s-a simțit baba Marghioala, o femeie sărmană ce nu lipsește niciodată de la slujba din sat, când a aflat că o portavoce îndreptată spre Doamne-Doamne, se complace în lucruri care au aceeași legătură cu spiritualitatea, cum am eu cu combaterea braconajului din savana africană? Când ea crede că dacă pupa mâna popii de cât mai multe ori posibil, va avea o viață plină de LCD-uri și fursecuri în viața de apoi. Când sărmana a dat dovadă de penitență după fiecare spovedanie și a respectat, mai ceva decât respectă un ministru legea, fiecare cuvințel ce l-a auzit de la duhovnic. Dacă e să ne luăm după cursul logic, ar trebui să-și cam bage ghiara-n gât nu? Da' suntem culmea și noi, ce treabă are rațiunea cu credința?...sau superstiția?...tot aia e!

Ei bine, ce nu a văzut baba Marghioala până acum e că și preotul din satul ei i-a oferit de jde mii de ori dovada că lumea nu e chiar atât de roz cum crede ea. Că cei mai mulți dintre popi (îmi permit să folosesc limbaj colocvial, vorbim de baba Marghioala, totuși!) sunt în teorie niște mesageri ai lui D-zeu (a se citi dâzeu), dar, în realitatea, nu sunt nimic altceva decât niște hapsâni. Ai dracului de șmecheri de cele mai multe ori!

Dar să dăm un rewind în viața babei Marghioala și să vedem ce nu a văzut ea de câte ori a intrat în contact cu preoții. Cu liniuță, de la capăt. 

 - nu i s-a părut nimic deosebit, la una dintre liturghiile la care a participat, că popa s-a uitat urât la ea când, pe lângă lumânarea aprinsa, ea i-a oferit doar 1 leu. 

- a crezut că este o coincidență când, la mai puțin de o lună după ce preotul din satul ei a umblat după niște donații, în garajul casei parohiale (oferită cu titlu gratuit de comunitate) a răsărit un BMW. 

- nu l-a blamat pe preot că nu a trecut să-i sfințească locuința, dând vina pe drumul anevoios. În realitatea, popa n-a mai urcat dealul până la baba Marghioala pentru că nu și-ar fi luat nicio cremă de ghete cu leul ăla pe care știa că i-l va da. 

- a umblat ca bezmetica prin sat după bani când a vrut să-și înmormânteze soțul, dar nu avea ca$$ destul pentru onorariul părintelui „Doar n-o să-mi slujească degeaba”, și-a zis ea atunci. 

- a schimbat postul când a văzut la Știri că arhiepiscopul Tomisului a făcut niscavai mișmașuri cu o mânăstire. „Numai prostii și pe la televizoarele astea, mare păcat, mamă, să vorbească așa despre un preot, o să-i bată Dumnezeu!”,  i-a zis ea, ieri, nepoatei cu care stă. 

Știm cu toții că sunt multe babe Marghioala în România. Persoane care încă mai dau dovadă de naivitate (soră cu prostia) și cred că această căpușă, numită Biserică este altceva decât o sugativă de bani. O instituție care de-a lungul timpului ne-a făcut mai mult rău decât bine.  

Suntem ai dracu' de veninoși!

Nu știu alții cum sunt, dar eu când văd cât de proști pot fi unii parcă mi se face pielea ca de găină. Când văd că un bețiv e în stare să înjure și să bată un medic ce încearcă să-l ajute sau că un polițist e făcut cu ou și cu oțet pentru „tupeul” de a fi oprit un individ ce nu a respectat regulile de circulație.

Nu țin parte acestor categorii profesionale, așa cum nu țin nici partea conțopiștilor cu aere de Lady Gaga ce stau prin birourile din primării. Știu că sunt medici care nu se uită la tine până când nu îi dai o ciocolățică, sau că sunt polițiști care mai scapă câte un pumn, fără a fi nevoie, celor cu care intră în contact. Mă întreb, însă, de ce avem tendința de a-i băga în aceeași oală pe toți? Dacă eu mă îmbăt și merg cu curul gol pe holurile primăriei, oare toți ziariștii sunt exhibiționiști?

Nu putem avea pretenția de la un doctor ce de-abia și scuturat praful de pe băncile facultății să rămână în țară când el este nevoit să suporte înjurăturile, sau poate chiar palmele unui troglodit. Așa cum nu putem avea pretenția să scăpăm de găurile de personal din Poliție, dacă noi am fi în stare să-i dăm cu sapa în cap unui „gabor” pentru simplu fapt că vrea să ne legitimeze.

Democrația postdecembristă, înțeleasă anapoda de cei mai mulți dintre noi, se resimte, vrem nu vrem, în modul în care ne comportăm. Nu suntem în stare să respectăm un om pentru ceea ce a realizat. Sau să recunoaștem când cineva e mai bun decât noi. Credem că avem dreptul să facem orice și să spunem ce vrem, fără a fi trași de mânecă de nimeni. Și nu, nu vreau să fac aceeași greșeală și să generalizez, însă un mililitru de venin într-un litru de sânge te omoară vrei nu vrei. Și suntem a dracu' de veninoși!

Vasile și calculele lui Videanu

Familia Sandu din comuna Bogești are trei copii. Tatăl. Vasile, își lasă transpirațiile de vreo patru ani pe moloazele șantierelor din București. Are 48 de ani și patronul deja l-a pus în gardă că e cam bătrân, că sunt mulți vlăjgani care vor să muncească, afacerile nu prea îi merg și va fi forțat să mai dea din oameni afară.

Vasile obișnuia să vină acasă în fiecare sâmbăta. Săptămâna aceasta a coborât din autobuzul de Bogești într-o joi. Mutra sa, mult mai acră decât de obicei, nu prea a fost pe placul soției, care nu și-a dat seama de ce bărbatul său a venit acasă fără s-o anunțe. Vasile i-a explicat că nu a mai avut credit pe telefon, după care a împărțit câte o pungă de pufuleți celor trei puștani pentru care și-a da și sufletul. Ia pupat pe toți pe frunte, le-a zis că trebuie să vorbească cu mama lor și s-a afundat într-o chilie cu nevastă-sa.

Vestea că de luna viitoare nu vor mai avea niciun venit, că s-ar putea nici să nu mai aibă ce să pună pe masă a lăsat-o fără grai pe soția lui Vasile. I-au dat lacrimile. Și-a adus aminte că ăla micu' trebuie să intre la toamnă în clasa I-a. Că ăla mare a intrat la un liceu din Bârlad. Că bazându-se pe salariu soțului ei, așa mic cum era, i-au căutat băiatului o gazdă la oraș.

A doua zi, soția lui Vasile suna la Bârlad și anunță chiriașul că fiul ei nu va mai sta la el de la toamnă. Se duce la învățătoare din sat și îi explică că ălă micu' mai poate sta un an acasă, că nu are rost să-l dea așa de mic la școală.

După trei zile de stat acasă, Vasile este strigat la poartă de un consătean. Îl roagă să vină să-l ajute la cules la vie. Îi spune că îi va da 30 de lei pe zi, da' să fie la șase la el la poartă.  Îi zice consăteanului că o să fie a doua zi la el și se întoarce în casă. Acolo copii se uită la televizor. E Adrian Videanu, ministrul economiei. „În mediul rural, se poate trăi cu 1.500 de lei pe lună”, zice Videanu. „Păi de unde să găsesc eu câte un nene care să mă ia de 30 de ori pe lună cu ziua, măi Videanu?”, se întreabă Vasile.

MS încetinește viteza după ce a intrat în șanț

Tragedia de la maternitatea din Giulești a șocat pe toată lumea. Zeci de mutre acre și triste pentr-o oră au apărut pe sticla televizoarelor, buletinele de știri încă se mai deschid cu noutăți despre subiect. Și pentru că toată lumea a sărit în capul Ministerului Sănătății, însetată după demisii și sancțiuni, cei din minister au decis să facă ceva. Au trimis vorbă în toate județele țării, pe la direcțiile de sănătate, să se ia cu pompierii de braț și să vadă dacă ăștia de prin spitale au tot ce le trebuie în cazul în care se abate focul asupra lor. Admirabil, ce-i drept, să vezi un minister care încearcă să facă ceva pentru populația pe care o deservește! În cazul MS-ului cam tot ce seamană a om de pe la noi.

Tipic românesc! Tragem un cap de tocul ușii de ni se împrăștie ADN-ul prin toată camera și de abia după aia ne dăm seama că trebuia să formăm un unghi de 45 de grade cu genunchii. Așa s-a întâmplat și cu micuții nevinovați, trecuți pe lumea cealaltă, sau, probabil, distruși pe viață de sistemul ăsta tâmpit de sănătate. Dacă cei de la minister ar fi știut că orice încăpere în care există curent electric este pasibilă unui incendiu, ar fi montat niște senzori de fum. Nici n-ar trebuit să-i povățuiască șefii ministerului de resort, managerii spitalelor, dacă ar fi, într-adevăr, cu capul pe umeri, ar trebui să-și dea seama singuri că un astfel de sistem e stringent. Mai ales în România unde scârba și disprețul cu care își fac meseria cei mai mulți dintre prestatorii de servicii din sistemul medical nu are limită. Nici măcar pe cea a bunului simț.

Domnule Constantinescu, vrem să vedem toată corespondența!

Primarul Bârladului, Constantin Constantinescu, a dat publicității, în urmă cu câteva zile, o scrisoare primită de la un cetățean (cel puțin așa susține el). Plin de gratitudine, semnatarul îi scrie domnului primar cu recunoștință pentru ideea de a da centrului orașului un aspect futurist.

Toată lumea știe de intențiile edililor de a transforma cinematograful într-un centru multimedia, baia comunală într-un centru de sănătate și loisir (se pare că înfrățirea cu orașul franțuzesc Vergeze le-a îmbogățit cunoștințele de limbă franceză). Proiect foarte ambițios, trebuie să recunosc. Ce bârlădean nu și-ar dori să-și ducă nevasta și copilul să vadă un film 3D? Sau să petreacă măcar o oră sub mâinile uleioase a unor maseuze? Mai ales cei din cartierele mărginașe, care cu siguranță ar vrea să vină cu metroul în centru. Eu mi-aș dori să mă plimb cu mașina pe o șosea suspendată deasupra orașului. Se poate dom' primar? Ce mai contează un împrumut în plus pe lângă cel de trei milioane pe care vreți să-l contractați.

Și. ca să mă întorc la scrisoare, dacă tot vă lăudați prin presă cu astfel de recunoștințe din partea bârlădenilor pe care îi păstoriți, de ce nu le faceți publice și pe cele în care lumea se scobește de eufemisme până-n străfundul cortexului pentru a nu se compara la limbaj cu cei de la colțul blocurilor?Și nu-mi spuneți că nu aveți astfel de scrisori prin sertarele biroului dumneavoastră, că nu vă cred. Scrisori din astea pe care trebuie să puneți mâna pentru a vă șterge la fund. Sau aveți colecție doar cu cele care fac asta singure?

Ilegaliștii de la RDS: Îi doare-n USB de Protecția Consumatorului

Taxa de mentenanță, impusă abuziv de cei de la RDS, conform Protecției Consumatorilor, se găsește pe facturile bârlădenilor și luna aceasta. 

La mijlocul lunii trecute, Autoritatea Națională a Protecției Consumatorilor dădea un comunicat de presă prin care informa consumatorii că taxa mentenanță impusă de compania RDS este abuzivă și nu are nicio acoperire legală. 

„ANPC consideră că această taxă a fost percepută fără notificarea prealabilă a consumatorilor, încălcându-se prevederile legale stabilite prin articolul 10 literele   «f» și «h», din OG/1992 privind protecția consumatorilor”, se spunea în acel comunicat.

Potrivit aceluiași document, singura posibilitatea prin care compania ar putea trage cei 5 lei doriți din buzunarele consumatorilor ar fi dacă i-ar înștiința pe aceștia de impunerea acestei taxe. Evident, și abonații ar trebui să fie de acord. Lucru care, cel puțin în Bârlad, nu s-a întâmplat. Asta nu a împiedicat „umflarea” facturilor cu 5 lei și luna aceasta.

Contactat telefonic, șeful OPC Vaslui, Dan Cain, a confirmat că taxa de mentenață inventată de RDS este abuzivă. „Ei sunt obligați să notifice consumatorul înainte de a impune o astfel de taxă. Noi nu putem face un control în acest sens însă, deoarece nu avem nicio reclamație. Dacă vom primi sesizări vom merge în control la cei de la RDS”, a spus Cain. 

Pentru a face o sesizare la OPC Vaslui, trebuie să trimiteți o copie după contractul semnat cu cei de la RDS, una a facturii de luna trecută și una a facturii curente. Confidențialitatea reclamanților este păstrată.

Protecția Consumatorilor le dă peste mufă celor de la RDS-RCS

Ultima metodă de jecmănire a consumatorului, inventată de cei de la RDS, a fost  ieri declarată ilegală de către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC). Astfel, controversata taxă de mentenanță, impusă de firma furnizoare de Internet, nu se va mai putea găsi pe facturile noastre de acum încolo. 

E clar că o taxă pentru repararea și întreținerea rețelei celor de la RDS nu ar trebui, nicicând, plătită din buzunarele noastre. E ca și cum comercianții de pâine ne-ar cere bani pentru benzina consumată pe transportul produselor de panificație. Sau ca și cum presari ne-ar cere parale pe țigările și cafeaua consumată de ziariști în timp ce și-au scris textele. 

Dacă tot s-au pus pe tras bani de la populație, pe reprezentanții companiei ar fi trebuit să îi ducă și un pic capul. Pentru că nu, nu i-a dus capul când le-a trasnit prin bagdadie ideea cu mentenanța asta. Puteau să încorporeze surplusul de cash, pe care vor să-l ia moca de pe spinarea noastră, direct în factură. Într-o vreme în care toate se scumpesc, nimeni nu ar fi avut nimic de comentat. Mai ales că firma româno-maghiară deține monopulul privind furnizarea de internet și televiziune în foarte multe dintre orașele acestei minunate țări. Cum e și în Bârlad de altfel. Nu am fi avut ce face! Nici noi și nici ANPC.

Bine, acum nu mare ne-ar fi mirarea ca viitoarele facturi să ne ajungă în poște cu sume de plată mai mari decât până acum. Că, na, chiar dacă nu a ieșit pasiența de data asta, RDS cu siguranță nu se va da bătută și va inventa alte modalitați de a se îmbogăți pe spinările noastre.

TVA-ul și efectul de turmă

Când vine vorba de mărirea prețurilor, comercianții noștri sunt foarte promți. Nu contează că asta ar putea duce la condamnarea a sute de români la foame (alții decât cei care au ajuns  deja în această fază). Când mai au și un prilej favorabil procentele parcă se adaugă singure pe rafturi. Mărirea TVA-ului, spun comercianții, i-a obligat să majoreze prețurile la produse. Roșiile, cartofii, pâinea, toate s-au scumpit imediat după ce guvernanții au aruncat cu cele cinci procente în Monitorul Oficial. 

Nimeni nu s-a gandit că foarte mulți dintre agenții economici au stocuri de anul trecut pe vremea asta. Logica spune că prețul produsului finit, cel care ajunge pe raft, se compune din prețul materiilor prime, folosite pentru realizarea sa, al producției și, evident, al distribuirii. Să luăm țigările. Nu e cel mai bun exemplu, mai ales în vremuri de restriște, însă mi se pare concludent, având în vedere numărul mare de fumători din țara noastră. 

Câte din pachetele pe care le vedeți pe rafturi credeți că au fost produse după 1 iulie? Câte din ele au fost măcar distribuite după această dată? Foarte puține, spre deloc! Cu toate astea, comercianții nu au stat de două ori pe gânduri să le mărească prețul cu nouă procente. Aceste procente sunt ca un cadou pentru comercianți, pentru că ei practic nu au cheltuit nimic pentru a le obține. Le-au primit din partea Guvernului Boc, care nu a fost în stare să stabilească niște regule bine puse la punct privind scumpirea treptată a produselor. Sau măcar mărirea treptată a TVA-ului.

Să trecem la produse fără de care nu putem trăi. Toți mâncăm. Cei mai mulți dintre noi cumpărăm pâine zilnic. Pe toate rafturile, după 1 iulie, prețul a crescut cam cu zece procente (mai puțin la magazinul din cartierul meu unde era 80 de bani, la raft, dar costa 90 de bani, în realitate). Nu trebuie să fii expert în economie pentru a-ți da seama care sunt consturile produsului finit numit pâine. Materia primă: - grâu: Folosit de la recolta de anul trecut când nimeni nu pomenea nimic de mărirea TVA-ului; sare -  cumpărată de la comercianți, care, logic, nu ar avea niciun motiv să-i crească prețul având în vedere că o scot din pământ. Costuri de producție: salarii - au rămas aceleași, îmi vine greu să cred că au luat brutarii, după 1 iulie, leafă mai mare. Utilități: prețul mărit al acestora va fi plătit de luna viitoare. Deci de unde a apărut scumpirea la produsul finit numit pâine? A crescut prețul drojdiei cu câteva procente și ca reacție imediată comercianții brutari l-au mărit pe al lor cu zece? Păi, nu prea iese la calcul. A, ar mai fi transportul, dar nici așa nu ies socotelile.

Scumpirea produselor de luna aceasta îmi aduce aminte de lanțurile trofice, despre care am învățat la biologie. Vă mai aduceți aminte? Fiecare element are importanța sa pentru ecositemul de care aparține. Așa și cu prețurile. Au și ele legătura lor. Auzim că toată lumea scumpește, scumpim și noi. Păi, nu ar fi păcat, să punem cu toții umărul la relansarea economiei, ce naiba! Lasă proștii care vor muri de foame, nu mai e loc de generozități în astfel de vremuri!

Elev, adjectiv

Șase din zece elevi vasluieni nu au reușit să treacă examenul de maturitate. Promovabilitate dezastruoasă au titrat ziarele. Promovabilitate previzibilă, spun eu. De ce?

Pentru că un examen de bacalaureat nu se ia cu Inna în urechi. Pentru că pătrățelele „construite” pe coperta caietului de matematică nu reprezintă un exercițiu la această materie. Pentru că două seri pe week-end petrecute în club nu au, nicidecum, darul de a te relaxa și de-a-ți deschide apetitul pentru învățat.  Pentru că profesorii au ținut mai mult să se treacă pe listele greviștilor decât să-i învețe carte.  Pentru că atunci când au vrut să o facă, liceenii aveau alte preocupări mult mai interesante. Pentru că mentalitatea „ma duc doar la obiectele de bac, la restul chiulesc” este predecesoarea gândirii „bag piciorul în ele ore, hai la o țigară”. Pentru că, nu poți învăța nici măcar numele scriitorilor români cu două săptămâni înainte de bac, darămite ceva din operele lor. Pentru că timpul petrecut pe messenger a fost de zece ori mai mare decât cel cu cartea în mână. Pentru că nu au avut de unde copia. Pentru că, dacă au avut, n-au știut ce copiază. Pentru că, la începutul semestrului doi, au primit un telefon din străinătate în care au auzit „tată, după ce termini liceul vii la mine, ți-am găsit ceva de muncă”. Pentru că nu i-a interesat...Pentru că au fost victimele unui sistem de învățământ bolnav, care va face ca în următorii ani promovabilitatea din 2010 să pară foarte mare.

P.S. Adevărul de Seara a publicat astăzi un interviu cu singura elevă din județ care a luat media 10 la examenul de bacalaureat. (Îl puteți citi AICI) Unul dintre cititori a lăsat următorul comentariu „Tocilara! Cica subiecte de nivel mediu! du-te, fa, la Harvard si lasa-ne !” Uite de aia!

Cum a ajuns popcornul în fundul unei vânzătoare

Ok, să spunem că urăști buticurile de cartier și îți faci cumpărăturile de obicei de la supermarket. Da' te pălește într-o noapte, pe la 11, o poftă de floricele de ți se lasă cu umflături. Ce faci? Îți tragi ceva pe tine și te duci jos la buticul cu program prelungit, unde nu ai să găsești închis niciodată. Urăști să faci asta, dar de asemenea urăști să nu-ți satisfaci pofta. Cobori din bloc și, cât ai zice pește, ajungi la magaziorul de la colțul blocului. Întri. Stai un pic la coadă. Nimic deosebit în asta, înțelegi, e 11 noaptea, e singurul chioșc deschis, e normal să fie coadă. Ajungi într-un final la tejghea, pregătit să îți iei floricelele dezumflătoare de părți anatomice. Ajungi acolo, vezi în fața ta un raft plin de produse. Nedumerit, te uiți în stânga și-n dreapta după vânzătoare. În stânga vezi una dintre ele. E cu un caiet în față, verifică produsele care tocmai i-au intrat în gestiune. Deodată auzi un zgomot interceptat, cică, de băieții care înregistrează telefoanele (m-a spart treaba asta, cu ascultatul telefoanelor, dar discuția asta o lăsăm pe altă dată). Subit, o siluetă, conturată la început de umbra ce acoperă pungile de semințe din fața ta, se întrezărește. După o fracțiune de secundă apare și un chip acru de sub tejghea, delimitat în partea dreaptă de o mână ce ține un telefon mobil. Te dumirești și ce era cu sunetul de care ziceam mai devreme. „Ce-ți dau”, îți zice o voce plictisită. Întorci un pic capul spre stradă, însă nu ai timp să vezi cine se ceartă afară, căci stimabila vânzătoare îți atrage atenția. „Hai mă, așa a zis? Nu se poate, dar eu când m-am întâlnit atunci la petrecere cu el nu părea un bădăran, mi-a dat impresia de băiat bun”. Îți dai seama că nu ești interlocutorul și întorci din nou capul spre scandalul din stradă. Un „ce spuneai că vrei?” te face să acorzi din nou atenție stimabilei din direcția liniar-înainte cu tine. Păi, v-am zis, o pungă de floricele. „De care? Nu vorbeam cu tine fată, am aici un client care nu știe ce vrea”. Auzi, te miri, taci. „O fi și ea obosită”, îți zici în gând. Deja au trecut trei minute de când stai în fața tejghelei, pentru o pungă de floricele. Când răbdarea ta pare să dea cu minus, te liniștești. O vezi pe tanti îndreptându-se spre raftul unde îs pungile cu floricele. Se oprește. „Hai fată, nu se poate...”. Îți vine în minte o scenă din desenele animate cu un animăluș căruia îi ies flăcări pe urechi. Dacă ai fi protagonistul unei benzi desenate, ai arăta aidoma. „De care semințe spuneai că vrei?”, zice ea. „Doamnă, eu vreau floricele, v-am spus de două ori”, zici tu. „Da' nu ridica tonul la mine!”, zice ea, dublând valoarea decibelilor scoși din tine la replica anterioară. În mintea ta apar atunci ganduri contradictorii. „Să mă cobor la nivelul ei sau să o las să își facă damblaua că nu am cu cine vorbi”, îți zici în gând. După câteva clipe de cumpănă, decizi să alegi varianta a doua. „V-am vorbit frumos, eu doar voiam o pungă de floricele”. Chipul acru al vânzătoarei apare din nou în peisaj. Îți dă impresia că îți face un favor doar pentru simplu fapt că mingea e în terenul ei. Ea e cea care îți poate da o pungă de floricele sau orice altceva vrei tu. Floricele sunt un exemplu generic. Cel de mai sus e unul concret. Și cu siguranță nu e singurul. Nimeni nu are pretenția să fie tratat cu pronumele de politețe, dar un pic de respect nu ar strica. Ca să nu mai zic de principiul „clientul nostru stăpânul nostru”. Asta e o utopie prin magazinele din Bârlad. Toate împărțitoarele de rest se comportă de parcă ți-ar face un favor când îți vând o pâine. „Duduie, știi ceva, bagă-ți floricelele în cur!”. Te uiți în jur, un taxi a pleacă din Gară spre Munteni. Regreți că nu ai putut să te abții și te duci acasă cu testiculele umflate...

Pârăște cocalarul de lângă tine! Povestea „propietarului” grandoman și incult

Poza e făcută în satul Vinderei. Un nene are o hală mărișoară și pentru a înlătura orice dubiu privind proprietatea acesteia, și-a scris numele pe ea. Evident, cu litere cât capul măgarului! Dacă în ceea ce privește clădirile, omul dovedește că are cu ce, la folosirea limbii române se pare că e un pic deficitar. „Propietatea” cu învățătura nu prea se înghit, probabil.

Muzică pentru cei puțini!

Ați auzit voi ceva mai frumos de atât???

Asculta mai multe audio Muzica

Un film cum nu ați mai văzut

Despre filme am scris mai rar pe acest blog. În ultima perioadă, mai deloc. De văzut am văzut destule, și foarte multe dintre ele mi-au plăcut. Nici unul așa de tare ca El secreto de sus ojos. Am două zile de când am văzut filmul și nici acum nu reușesc să mi-l scot din cap.
El secreto de sus ojos este o producție realizată anul trecut în Mexic. Anul acesta a luat premiul Oscar la secțiunea cel mai bun film străin al anului. După părerea mea e mai bun decât toate filmele care au fost nominalizate la „best picture” de americani, în 2010. The Hurt locker, cel mai tare film din 2009, în viziunea americanilor, e o glumă proastă în comparație cu pelicula latină.
Nu am să povestesc filmul. Finalul este colosal și dacă ați ști dinainte cum se termină, n-ar mai avea niciun farmec. Pot să vă dau câteva indicii care să vă stârnească interesul și să-l căutați. Principalul fir al povestii este despre un polițist care vrea să prindă un individ care a violat și omorât o femeie. După ani buni reușește, numai că legea are o scăpare și becisnicul ajunge din nou în libertate. Pe lângă asta, filmul mai prezintă, în paralel, și o poveste de dragoste, despre care vă las plăcerea să aflați singuri dacă se fructifică sau nu. Repet, nu vrea să stric finalul, așa că evit comentariile redundante. Just enjoy it!

Poftim Trailer!

„Țiganiada”, de Primăria Bârlad

Țiganii de la blocul G1 nu mai suporta condițiile în care trăiesc. Se plâng că nu au apă, nu au gaz, nu au curent electric, nu au bude. Nimic fals în asta. Ieri, după ce au aflat că mult așteptatul lor exod va putea fi întreprins de abia în septembrie (în condițiile în care municipalitatea le-a promis că îi mută luna viitoare), au venit, cu cățel, cu purcel, la porțile primăriei să protesteze (pentru mai multe detalii citiți materialul din Adevarul de Seară Vaslui aici). Au venit, au țipat, au plecat. A luat primarul cinci nemulțumiți în biroul său, împreună cu reprezentantul rromilor în CL, Sorinel Răducanu, i-a amăgit că mutarea va avea loc până la urmă și i-a fugărit acasă.

Nu sunt xenofob, însă, uneori, îi dau dreptate lui Antonescu și a lui deportare a țiganilor dincolo de Nistru, din anii '40. Și faptul că ai noștri aleși bagă 60 de miliarde de lei vechi în niște imobile pentru țigani, nu dovedește decât prostie. Prostie să crezi că sunt numai țigani în orașul ăsta care ar merita o locuință moca. Prostie să crezi că gheto-rromii vor păstra intacte imobilele în care vor fi mutați. Un coleg de presă, cameraman, îmi spunea săptămâna trecută, pe când vizitam locuințele sociale din Munteni, că „aștia o să scoată parchetul din camere și o să-l vândă”. Înclin să-i dau dreptate. Sper să nu fie așa!

Șederea țiganilor în ghetoul bârlădean a fost și este un spin în „curul” autorităților de mulți ani. Și singura soluție la care s-au gândit edilii noștri a fost să-i mute în locuințe de 60 de miliarde, sortite distrugerii. Cât s-au construit acele imobile, ați văzut vreun țigan din ghetou să dea o lopată de nisip acolo? Ați văzut vreunul transpirând pentru casele ce li se ridică din banii noștri? Pentru că da, cititorule, tu ai plătit parchetul, ușile metalice și termopanele pe care le vor distruge țiganii, probabil, după ce vor pune mâna pe chei! Nu țiganul care stă la umbră și se plânge că o duce greu. Pentru tine, primăria îți oferă șansa de a-ți depune dosarul pentru o locuință ANL. Pe care e posibil să o primești în câțiva ani. Asta dacă, până atunci, nu va mai apărea un ghetou care va trebui evacuat în locuințe de lux.

Chinul de a fi copil

A fi copil în multe din familiile județului nostru e un chin. E un chin să crești printre scandalurile de natură bahică ale unor părinți inconștienți. E un chin să ajungi în clasa întâi și să ai imaginea părinților plecați la muncă în străinătate întipărită în minte doar din fotografii.

Cel mai dureros e când aceste chinuri ale micuților devin tragedii. Toată țara știe de moartea micuței de cinci anișori ce a consumat un litru de vin, a fost pusă de bunic în căruță și dusă prin soarele arzător zece kilometri. Micuța nu a mai ajuns acasă, ci unde nu este durere, nici întristare, nici suspin. Suspin de care s-a săturat, probabil, într-o viață în care a fost pasată de la o rudă la alta ca mingea pe un teren de fotbal.

Ca și cum asta nu ar fi fost îndeajuns pentru a ne demonstra reputația câștigată prin zeci de apariții în tabloide, la începutul săptămânii un caz similar ne șochează din nou. Un puști de doar opt ani, suferind de sindromul Down, a fost găsit de o vecină zăcând pe marginea unui drum în comă alcoolică, cu fața plină de vânătăi. Nenorocirea s-a petrecut în Zorleni, patria criminalilor și a violatorilor din zonă. Mai nou și a criminalilor de copilării. Din fericire, băiatul a supraviețuit.

Astfel de exemple ne îngrozesc. Demonstrează, dacă mai era nevoie, lipsa de cultură și sărăcia care macină, zi de zi, familii din toate colțurile județului. Sărăcia te constrânge să renunți la multe în viață. E ușor să stăm la un birou și să scriem despre asta. E frustrant când știi că lucrurile nu se vor rezolva prea curând. E dureros când te gândești că în momentul în care eu scriu acest text sau dumneavoastră îl citiți un copil poate fi exploatat de propriul tată.

Dacă vom scăpa de părinții a căror axis mundi e sticla de vin. Dacă autoritățile vor începe să „culeagă” micuții defavorizați înainte și nu după nenorociri. Dacă vom da de veste celor abilitați când vedem că un tată își tratează copilul ca pe mârțoaga din grajd. Atunci poate, repet, poate vom avea șanse să intrăm în normalitate. Până atunci însă vor mai avea loc tragedii. Și tare mi-aș dori să mă înșel!

Polițiștii comunitari bârlădeni și-au înființat sindicat

Noua unitate sindicală va obține reprezentativitate în momentul în care va avea afiliat minim o treime din personal.

Magistrații bârlădeni au acordat personalilitate juridică sindicatului polițiștilor comunitari, numit „Pro Lex”, pe data de 31 mai. Potrivit legii, una din condițiile necesare înființării unui sindicat este ca acesta să aibă minim 15 membri fondatori. În doar câteva zile sindicatul are deja douăzeci de persoane afiliate însă nu are încă reprezentativitate, întrucât nu a cooptat o treime din personal. Fondatorii spun că nu vor fi probleme în cooptarea de agenți comunitari la noua grupare sindicală.

„Am urmat toți pașii legali pentru înființarea acestui sindicat. Vreau să luptăm împotriva nedreptăților și a abuzurilor care se fac la această instituție”, ne-a spus Ion Sauciuc, președintele noului sindicat.

Furt la diateza reflexivă: Muzeul din Bârlad, jefuit de „fantome”

Hoții se pot împărți în mai multe categorii. De buzunare, talhari, delapidatori, don juani etc. Urbea noastră reușește la acest capitol, al cleptomanilor, să fie încă o dată la înălțime. Polițiștii bârlădeni au primit ieri o sesizare de la reprezentanții Muzeului „Vasile Pârvan” cu privire la un furt de aparate de aer condiționat.

Curios e că aceste aparate erau montate înainte de a se „evapora”. Mai bizar e că, de când au început lucrările de modernizare la teatru și la muzeu, tot timpul e cineva acolo. Polițiștii comunitari fac două schimburi, de la patru după-amiază la opt dimineață, iar în restul timpului muncitorii lucrează asiduu (!). Și ca seria de bizarități să continue, dispariția aparatelor de aer condiționat s-a produs pe 8 iunie, potrivit spuselor Mihaelei Ștraub, purtătorul de cuvânt de la IPJ Vaslui, iar sesizarea a fost făcută polițiștilor bârlădeni abia ieri dimineață.

Daca punem cap la cap aceste bizarități apar câteva dileme pe care eu, personal, nu pot să mi le explic.
1. Spuneam că aparatele erau montate. Cum au reușit „hoții” să le desprindă, într-un timp atât de scurt?
2. Se leagă de prima dilemă. Cum au „reușit” paznicii sau muncitorii să nu observe jefuitorii cu aparatele în spate?
3. De ce sesizarea furtului s-a făcut după două zile de la constatarea lui?
Ieri, pe la 13, frământat de aceste întrebări, i-am dat un telefon directorului muzeului, Mircea Mamalaucă. Răspunsul primit în mod repetat, „abonatul Vodafone nu răspunde”, nu mi-a satisfăcut curiozitatea.

P.S. Îmi aduc aminte de un spectacol foarte tare de la Deko Cafe vazut pe net, referitor la diateza reflexiva. Puteți să vedeți mai jos videoclipul și o să înțelegeți de ce, și ce legătură are cu textul.

Jurnalul cârcotașilor de pe bloguri - partea întâi

Mă trezesc în fiecare dimineață foarte odihnit. E normal, când te culci la 12 și faci ochi la 10, n-ar avea cum să fie altfel. La câteva minute după ce m-am dat jos din pat aud o voce ascuțită din bucătărie „Gigele hai că e gata masa!”. Mă așez la masă cu ai mei și urmează discuțiile obișnuite fiecărui început de ziuă. „Te-ai mai uitat în ziar la locuri de muncă?”, zice tata. Vădit deranjat de tupeul bătrânului îi arunc un răspuns ce îi închide gura. Cel puțin până a doua zi. „Da' ce eu stau pe șantier pe căldura asta? Lasă că oi găsi eu ceva bun de muncă până la urmă”. Termin de mâncat, îmi pun un pahar de vin alb, adus de tata de la țară și mă duc în camera mea.

Deschid calculatorul. Îmi aprind o țigară cumpărată la bucată de la buticul din cartier. Messengerul e prima aplicație pe care o deschid. Îmi umplu desktop-ul cu ferestre. Mă plictisesc. Deschid o pagină de Internet. Ajung pe un blog. Citesc trei sferturi de text dintr-un articol. Înțeleg mai puțin de un sfert. Deschid încă o pagină de Internet cu DEX-ul. Caut un cuvânt. Din explicație nu înțeleg nimic. Mă întorc pe blogul omului. Mă duc la secțiunea comentarii. Vărs într-un comentariu ce am mai bun în tărtăcuța mea. Mă strofoc să îmi aduc aminte de o înjurătură pe care am auzit-o la băieții de la bloc într-o seară. După lupte interne dure, neuronii mei reușesc să scoată la iveală cuvintele triviale pe care le căutam. La scriu, dau „Adaugă comentariu” și rânjesc de unul singur, satisfăcut că nu am pierdut timpul degeaba.

E 3 după-amiază de acum. Mă sună un băiețaș să ies în fața blocului. Cică a luat el un bidon de bere și să aduc eu semințele. Îi cer lui mama douăzeci de mii să cumpăr o pungă de semințe. După ce le termin de spart, se face seară. Mă întorc acasă. Mama intră în schimbul trei. Tata încă nu a venit de la muncă. Eu mă duc în camera mea. Îmi deschid calculatorul. Îmi umplu din nou desktop-ul de ferestre de Messenger. Mă plictisesc. Intru să văd ce s-a mai postat pe bloguri...

Pârăște cocalarul de lângă tine. Povestea mașinii de poliție

Și polițiștii mai calcă pe bec câteodată. La cât de mult se încalcă regulile de circulație din orașul nostru nu-i ni-i mare mirarea că un echipaj al oamenilor legii își lasă mașina într-o stație de autobuz. Fie ea și interubana.

Foto și text: Ionuț Benea

Munca-i muncă, somnu-i somn, berea-i bere

Când te toropește căldura, una din cele mai la îndemână metode de a te răcori este să te așezi la umbră. Și când te așezi pe iarba verde de pe lângă șantierul la care muncești, parcă-parcă ai trage și un pui de somn. Imaginea din stânga reflectă seriozitatea cu care sunt făcute lucrările de la Muzecul „Vasile Pârvan” și Teatrul „Victor Ion Popa”. E făcută acum două zile, în timpul programului de lucru al muncitorilor.

Muncește omul cât muncește dar trebuie să mai ia și o pauză de Timișoreana. Pentru că, la urma urmei, ce metodă mai bună de a coborî gradele din termometre știți decât golirea celor din sticle. Mai bei un gât,  îi mai dai unul colegului de șantier, mai arunci un ochi să vezi dacă vine șeful de echipă și treaba merge brici. Lasă cu Uniunea asta Europeană are bani și dacă nu terminăm lucrarea la timp, o să avem de muncă și la anul.

Zbor deasupra unui cuib de curci (2010)

La Gară se ceartă doi. Au luat ajutorul social de la primărie și, ca în fiecare lună, prima țintă a fost birtul. Azi s-au luat de la o țigară. Și-a adus aminte unul dintre ei că partenerul de pahar avea să-i dea o mahoarcă de mai demult. Ceilalți din birt se hlizesc cu un ochi la ei și cu unul la paharul de rom. O zi normală. Vânzătoarea dă manelele de pe Taraf Tv mai tare ca să asurzească cearta și în zece minute apele se liniștesc. A venit un brunet de la o masă alăturată cu o țigară.

La Gura Leului o haită de indivizi stau în fața blocului. Unul dintre ei povestește ce peripeții a mai făcut el cât a stat în Italia. Cu cojile de semințe intre dinți și cu miezul spre stomac, ceilalți dau aprobator din cap la fiecare nouă povestioară a partenerului de discuție. Subit, unul dintre ascultători oprește fluviul de elucubrații al naratorului cu o întrebare ce stârnește râsul prietenilor: „ce e ăla cațo?”.

Piața e și astăzi plină ochi de lume. Hărmălaia se aude până la cei care cerșesc bani în față la Radio Vipp, în numele unor copii bolnavi. Nu se aude însă dacă stai lângă magaoaia cu manele, folosite drept sample pentru compact-discurile scoase la vânzare din zonă. Dacă te uiți în stânga vezi doi costeli cum ies dintr-o crâșmă sprijinidu-și umerii reciproc. În dreapta, un nene încarcă saci de ciment într-o căruță. I-a venit băiatul din Grecia și-i duce materie primă pentru a încărca un beci.

După ce a coborât din autobuz, în stație la Biserica Domnească, primul gând care îi trece prin minte lui Daniel este să facă semnul crucii. Într-o fracțiune de secundă îi apare altă oportunitate. Cea de a se holba după o fată îmbrăcată cu haine realizate din economie. Face asta, se oftică atunci când concitadinul de pe celălalt trotuar îl imită și merge mai departe.

Între spital și Grădină sunt parcate, oblic cu trotuarul, mai multe mașini scumpe. Pe lângă ele sunt așezați, ca piesele de țintar, mai mulți inși. Câte trei. Fiecare grup discută de-ale lor. În general nimicuri, articulate între ptiu-urile create de scuipatul semințelor și șuieratul după pradă. Alarma unei mașini din parcarea oblică pornește. A trecut un biciclist prea aproape de ea. Proprietarul se calmează cu un „morții mă-ti” la adresa biciclistului și lucrurile intră în normal. Se aud din nou cojile de semințe izbindu-se de beton.

Cobor din autobuz și intru în Grădina Publică. Primul gând care îmi vine în minte este că am ajuns în alt oraș. În stânga văd un părinte dojenindu-și cu dragoste copilul pentru ca a fost neascultător. Mai în față câțiva pensionari joacă șah. Toți cei de pe margine ar vrea să le șoptească jucătorilor ideea lor pentru următoarea mutare, dar le e frică de reacția șahiștilor. Uimit de normalitate, merg mai departe și ajung în mijlocul Grădinii. Urechile-mi primesc un semnal ciudat și mă uit în dreapta. Câțiva indivizi stau pe o bancă cu telefonul în mijlocul lor și ascultă Salam. Motivul cojilor de semințe este întâlnit și în cazul lor. Scot telefonul din buzunar, mă uit la ceas, îmi aduc aminte că la 8 i-am promis lui Aurel că ieșim la o bere și mă îndrept spre ieșire. Sunt tot în Bârlad.

Doi hoţi de parfumuri din Bârlad, urmăriţi de radar la Sibiu. VEZI VIDEO

Urmărire ca în filme la Sibiu! Poliţiştii de la rutieră au gonit 30 de kilometri după doi hoţi de parfumuri, care, în încercarea de a scăpa, mergeau cu viteză mare şi făceau depăşiri riscante pe contrasens.

Cei doi tineri de doar 22 de ani din Bârlad au furat de la un vânzător ambulant din localitatea Sebeş mai multe parfumuri şi un telefon mobil. Au plecat în viteză spre Sibiu de teamă să nu fie opriţi de poliţie. Nu au avut însă prea mult noroc pentru că pe drum erau amplasate două radare, astfel poliţiştii au pornit imediat pe urmele lor.

"Urmărirea s-a desfăşurat pe o distanţă de aproximativ 25-30 de kilometri, într-un final autoturismul a fost oprit la intrare în municipiul Sibiu", a declarat inspectorul Bogdan Maxim, şef Biroul Drumuri Naţionale.

Şoferul maşinii a rămas fără permis de conducere pentru încălcarea legislaţiei rutiere. Cei doi tineri au ajuns în arestul de la Sibiu, iar cercetările sunt continuate de poliţiştii din Alba.

Tinerii nu sunt la prima ispravă. În martie, ei au mai fost prinşi când furau dintr-un hipermarket din Sibiu.

Deontologie de vanzare

Se spune că presa este a patra puterea în stat. Prin intermediul ei poți forma opinii sau manipula anumite segmente ale populației. Aceste două puncte din fișa postului unui ziarist au atras de-a lungul timpului multe căpușe care, profitând de „greutatea” conturilor personale, au început să cumpere ziariști. Alții, când au văzut că facturile întocmite de presari sunt din ce în ce mai mari au început să-și deshida trusturi de presă. Cel mai elecvent exemplu este de departe Antena 3. Și să nu uităm instrumentele media băsiste, B1 TV și Evenimentul Zilei.

Dar haideți să ne întoarcem în ograda noastră. În scurta mea experiență jurnalistică am avut ocazia să văd cum merg treburile și prin Bârlad. Ca reprezentant al unui ziar, televiziuni sau radio te dai bine pe lângă cine are banul. Și de asta apar expresii prin presă de genul „cu largul ajutor al domnului primar”, sau prin „binevoința edililor orașului”. Stârnesc râsul pentru public și pun o etichetă de pupincurist, greu de dezlipit, celui care le dau drumul în aer sau pe print. Deși, știm cu toții, cel mai puternic instrument media este tv-ul.

Alți jurnaliști de la noi se vând mai ușor decât o prostituată pe centură. Nu numai că sug banii de la un politician anume pentru a ataca un contracandidat, dar când vine contracandidatul și le zice să facă viceversa nu stau pe gânduri. Și astfel se face că, în unele articole, ba e Solomon pupat în dos și Pintilie făcut cu ou și cu oțet, ba învers. Genul asta de prostituție apare mai ales în campania electorală. Dar colegii de presă știu că asta nu e mare mâncare de pește!

Nu vreau să dau nume pentru că nu am niciun drept, la fel cum nici nu vreau să generalizez. În orice pădure mai este și verdeață. Aceste rânduri nu sunt adresate nimănui anume și toate exemplele de mai sus sunt generice, nu concrete. Cititorii, telespectatorii sau ascultătorii știu de ce!

De azi profesorii vasluieni opresc greva generala

Greva generală a dascălilor va lua sfârșit astăzi

De astazi, 2 iunie, elevii vasluieni vor face toate orele. Conventia Județeană a Sindicatelor din Învățământ (CJSÎ) a decis ieri ca dascălii să nu mai facă grevă generală și să apeleze la alte măsuri de protest împotriva guvernanților.
Tot de astăzi sindicaliștii au decis ca profesorii să declanșeze greva japoneză. Adică să protesteze, însă fără a perturba activitatea didactică.
Riscul blocării anului școlar nu a fost îndepărtat însă. Profesorii greviști vasluieni nu vor trece notele în catalog. Totodată, potrivit CJSÎ, pe 4 iunie dascălii vor picheta Prefectura Vaslui.

Chiriașul Solomon lasă apartamentul de la stat cu două camere pe unul cu trei camere

Potrivit unei hotărâri de Consiliu Local adoptate astăzi, în ședința ordinară a edililor orașului, deputatul Adrian Solomon se va muta în curând în casă nouă. Fostul viceprimar al orașului a solicitat printr-o cerere adresată primarului Constantin Constantinescu schimbarea actualei sale locuințe, respectiv cea de la scara C a blocului B3 de la ANL-urile din zona Cărămidărie, la scara A a aceluiași imobil.

„Necesitatea și oportunitatea inițierii acestui proiect de hotărâre a fost determinată de solicitarea chiriașului Solomon Adrian prin cererea nr. 8155/20.05.2010 și de faptul că acest apartament este neocupat, întrucât fostul chiriaș a renunțat la contractul de închiriere”, se precizeaza în expunerea de motive a proiectului de hotărâre ce vizează mutarea lui Solomon.

Fosta locuința ANL a lui Solomon, un apartament cu două camere, a fost obținută în 2003. Deputatul se va muta impreuna cu soția și copilul într-un apartament ce are trei camere.

Monopol politic: N-au motive să le (P)e (S)e (D)e adversari!

Clasa politică bârlâdeană este împărțită în două. Baricada care are secera în mână (fară referiri comuniste) reprezentantă de PSD. Și restul. Din rest fac parte toate celelalte formațiuni care mai există pe plan local.
În contextul economic actual e de neînteles cum reprezentanții celorlalte partide din Bârlad preferă să rămână într-un con de umbră, când ar putea foarte ușor să speculeze nemulțumirile tot mai dese ce apar prin târg la adresa actualei administrații.
Nu știu dacă actualul primar, Constantin Constantinescu, va mai candida la încă un mandat. Dacă o va face însă cu siguranță nu va avea adversar. Și nu pentru că ar fi candidatul ideal ci pentru că șefii de celelalte formațiuni sunt niște pești mici pentru el.
Să-i luăm pe rând. PDL. Principalul reprezentant: Vasile Pintilie, senator. Chiar dacă face parte din partidul aflat la guvernare și ar putea foarte ușor să apese pe PeDaLa de accelerație a ascensiunii formațiunii pe plan local preferă să își vadă de treaba sa. Ba mai mult, indiferența la atacurile repetate ale deputatului Adrian Solomon ne duce cu gândul la masochiști.
PNL. Președintele organizației: Dumitru Bouroș. Avocat cu reputație în urbe și consilier local. Îl mai gâdilă pe primar și pe ai lui cu câteva intervenții pe la ședințele de Consiliu Local și cam atât. Nu știu dacă mai mult de 10% din bârlădeni știu că el conduce pe plan local partidul Brătienilor. Apare destul de rar la televizor, nu știu dacă de când a fost ales în fruntea partidului a apărut vreodată în ziare. Nu a organizat nicio conferință de presă de cînd a fost ales în funcție.
Despre UDMR nu cred că se mai impune să discutăm.
Politica la noi înseamnă a arunca cu căcat în adversari. Această metodă îți poate atrage simpatizanți sau opozanți însă cu siguranță e o metodă mult mai bună de a te face cunoscut decît cea de a sta în letargie. Să vadă lumea că te implici. Să vadă lumea că nu rămîi indiferent când ești făcut cu ou și cu oțet. Dar mai ales, să vadă lumea că exiști și ai și tu un cuvânt de spus.
Galanteria de a nu răspunde săgeților verbale trimise de adversari și comoditatea de a spune pas când ai putea să te faci cunoscut nu mi se par metode bune în politica de pe plan local

Tinerețe furată

Unii când ajung la 18 ani iși urcă fundul într-o mașină scumpă cumpărată de mama și de tata și ies în oraș. Cei mai mulți dintre tineri, când termină liceul sau facultatea încep să-și pună întrebări. Ce o să fac în continuare? O să reușesc să mă desprind de ajutorul părinților și să mă întrețin singur? O să-mi găsesc un loc de muncă? Merită să stau în țară? etc.
Noi, tinerii din zilele noastre, ne izbim de un zid al frustrarii. Genul ăla de frustrare pe care îl ai când poți și vrei să faci un lucru, dar nu ești lăsat. Genul ăla de frustrare pe care o ai când termini facultatea și nu-ți găsești un loc de muncă. Și exemplele pot continua.
Se tot bate monedă pe faptul că generația care vine este caracterizată prin libertinism dus la extrem, ignoranță și alte epitete de genul acesta ce te fac să pleci capul când îți sunt adresate. Sunt tinerii de astăzi ai României vinovați pentru modul în care trăim oare?
Noi suntem de vină pentru rata mare a șomajului și pentru măsurile pro-foame ce vor fi instaurate în curând? Cu siguranța nu! Suntem doar niște victime colaterale a unor măsuri care s-au luat, sau care nu s-au luat în trecut de niște oameni care nu și-au urmărit decât interesul propriu. Și care acum le cumpără Q7 odraslelor.

Suntem puși în situația de a ne ține cu mâinile de ștreangul pus la gât după ce călăul ne-a izbit taburetul de sub picioare.

Poate e prea mult să să cerem respect. Deși poate le-am merita! Poate e prea mult să cerem locuri de muncă. Deși poate am fi capabili! Poate e prea mult să cerem să ni se audă și vocea noastră. Deși poate am avea ce spune. Suntem o generație care ne-am obișnuit cu puțin și nu vrem decât să trăim decent. Nu vrem să ni se fure tinerețea!

Moartea are culoare verde intermitent

În Bârlad sunt aproape 10.000 de mașini. Atât ale persoanelor fizice cât și juridice. Dovada este traficul din Bărlad care, în ultima perioadă, a devenit din ce în ce mai greu. În tentativa lor de a ajunge mai repede la destinație și mânați de nerăbdare, unii șoferi apelează la tertipuri pentru a păcăli semafoarele și regulile de circulație. De cele mai multe ori aceste manevre ies. Alte ori finalitatea lor este tragică.

Ștefan Mocanu a fost unul dintre ghinioniștii. Lui nu i-a ieșit manevra și a plătit cu viața pentru asta. Povestea accidentului produs de el o cunoaște jumătate de Bârlad probabil. Era pe banda întâi, mergea înainte. Semaforul arăta roșu. Avea verde intermitent la dreapta, a virat în această direcție, s-a întors pe Republicii cu viteză pentru a ajunge înaintea celorlalte mașini, a încercat să depășească, nu a avut loc, a pierdut echilibrul mașinii și s-a oprit într-un stâlp. Cel mai dureros e că a „măturat” și o mamă și un copil de pe trotuar, care se zbat acum între viață și moarte.

Vorbeam mai înainte de tertipuri ale conducătorilor auto. Acel verde intermitent de la intersecția de lângă BCR reprezintă o tentație foarte mare pentru șoferi. Mai ales pentru cei grăbiți. Cazul lui Ștefan nu e singular, numai că, din fericire, de puține ori cei care fac această manevră ajung prin stâlpi. Foarte mulți bârlădeni aflați la volan aleg să facă la dreapta în acel loc pentru a evita culoarea roșie a semaforului. Miza - câteva secunde economisite. Riscul - viața lor și a celor din jur. Merită asumat acest risc oare?

Paraste cocalarul de langa tine! Povestea spargatorilor de seminte

Am iesit cu prietena la plimbare prin Gradina sambata seara, pe la ora 8. Timp de aproximativ 20 de minute cat am umblat printre barladenii nostri care erau in Gradina, am vazut un echipaj de la Politia Comunitara, care se plimba pe un scuter (erau doi pe acelasi scuter, va dati seama ce imagine ofereau). Mai mult se uitau dupa fete si schimbau vorbe intre ei referitor la asta. Mergand asa, vad ca pe o banca se mancau seminte. Hmmm, nimic deosebit. Mai merg cu prietena mea si mai vad o banca, unde era practicata aceeasi "ocupatie". De remarcat ca nu era prea multa lume in Gradina. Din vreo 5 banci (adica in zona in care am mers eu) la doua se mancau seminte si chiar in aria de patrulare a comunitarilor nostri sarguinciosi.
In fine, nimic deosebit pana acum. In timp ce imi continuam plimbarea, vad cireasa de pe tort. Echipajul de la Politie comunitara statea de vorba cu un domn. Si cand ma uit la respectivul, observ ca scuipa seminte pe langa picioarele agentilor. Nu imi venea sa cred, asa ca la o privire mai atenta mi-a fost confirmat.
Banuiesc ca domnul era prieten sau coleg cu oamenii legii.

Mai mult de atat nu am ce sa mai spun...

Am zis sa scriu aici, poate o sa postezi ceva,undeva...si poate o sa vada cineva, si mai ales de asta sa ia o masura...

Asa...sa nu uitam ca oamenii legii consumau si benzina....offfffff

Autor: Ionut

Epitaful unei natiuni

Sub aceasta piatra zugravita cu scaderea a 25% din salariu bugetarilor, cu 15% a veniturilor pensionarilor si cu alte masuri anticriza, zace poporul roman. Cu riscul de a parea macabru, am sa compar situatia in care ne aflam in momentul de fata cu cea a unui muribund inconjurat de cei dragi cu batistele in mana. Cel mai dureros este ca acestui muribund i se ineaca din ce in ce mai des organele vitale. Care, pana la urma, vor ceda de tot. Sanatatea, Invatamantul, Sistemul bugetar, Ministerul de Interne, toate dau semne de slabiciune din ce in ce mai dese.

Vorbeam ieri cu senatorul Vasile Pintilie si il intrebam cum va gestiona actuala guvernare protestele care va sa vina. Pentru ca sunt sigur ca vor mai fi si altele, poate de o amploare mai mare decat a celor de azi. Raspunsul sau, ca pioner al puterii, a fost unul tras dupa indigoul portocaliu care sta cu secera in mana deasupra atator fluturase de salarii. El a zis ca cel mai important este dialogul intre reprezentantii executivului si cei ai patronatelor si sindicatelor. Acestia din urma ar trebui sa inteleaga ca aceste masuri sunt stringente si daca nu s-ar aplica, economia Romaniei s-ar duce la vale, spune el. Pai nu e deja acolo, oare?

Intr-adevar, sunt anumite valori ale indicatorilor macroeconomici pe care economia noastra trebuie sa-i atinga. Si pentru a face acest lucru reprezentantii puterii trebuie sa apeleze si la masuri nu tocmai populiste (atipice lor de altfel). Insa cum poti sa mai privesti in ochi un batranel cu o pensie de trei milioane si jumatate cand ii mai tai si 15% din venit? Cum mai poti pretinde contopistilor sa-si exercite treaba cum trebuie daca nu le mai dai sase milioane ca pana acum ci doar patru? Si intrebarile ar putea continua. 

Frustrant este ca pentru lucruri inutile se gasesc bani. Pentru achizitionarea unei camere foto de 400 si ceva de milioane care sa-l faca fotogenic pe Basescu se gasesc bani. Pentru o sala de sport de cateva milioane de euro din satul natal a lui Boc se gasesc bani. Si pentru multe alte prostii de genul acesta la fel. Pai romanii, cand ajung la finalul lunii fara leafa, mai manaca si cartofi prajiti. Daca e recesiune de ce nu facem economie de sus in jos, cum zice Realitatea Tv. Sau de ce nu renuntam la capriciul facturilor de zeci  de milioane de  lei pe care le fac parlamentarii luna de luna? De ce trebuie sa redresam economia pe spinarea norodului?

Acestea sunt intrebari la care nu cred ca se incumeta cineva din actuala guvernare sa raspunda.

Cifrele economice nu sunt relevante in hartii. Ci sunt relevante atunci cand sunt transpuse in viata de zi cu zi. O viata de zi cu zi pe care nababii romanii nu mai stiu de mult timp cum arata. Si ceea ce e mai frustrant pentru noi, pulimea, este ca nici nu ii mai intereseaza. Treptat, dar sigur, daca nu va rasari un soare si pe strada noastra se vor separa doua paturi sociale. Cea mica, dar puternica a aristrocratiei si cea mare, dar fara prea multe de spus, a plebei.

Fraude de miliarde la C.A.R.P. Barlad

Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor a fost, in ultimii ani, locul in care s-au dat tunuri de miliarde de lei. Cel mai recent caz este cel a lui Adrian Miron care a adus prejudicii institutiei de numai putin de 1,7 miliarde, fiind un simplu membru.

Parchetul de pe langa Judecatoria Barlad a primit recent din partea politistilor de la Biroul Investigatii Criminale doua dosare de delapidare si de neglijenta in serviciului ce vizeaza fosti sau actuali functionari ai Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (C.A.R.P). Politistii mai investigheaza cazul lui Adrian Miron, care din postura de simplu membru a reusit sa insele unitatea cu 1,7 miliarde de lei vechi.

In 2008, Anisoara Bejan si Corina Damian au fost luate la ochi de catre oamenii legii pentru infractiuni economice. Prima dintre ele pentru delapidare, iar cea de a doua pentru complicitate. Politistii au cercetat cazul pana in urma cu doua luni cand l-au pasat la Parchet.
 
Cele doua se pare ca au inselat unitatea la care mii de pensionari isi depun si ultimii banuti cu peste un miliard de lei vechi. De altfel. Anisoarei Bejan i s-a pus sechestru pe casa in valoare de 100.000 de lei. Intre timp, probabil pentru a scapa de eventualele repercursiuni ale faptei sale, femeia a plecat in Italia. Cum a reusit ea sa treaca granita fiind protagonista unui caz de delapidare este o enigma.

Nici Corina Damian, complicele sau nu mai lucreaza in momentul de fata la C.A.R.P, insa pornind de la prezumtia de nevinovatia femeia nu a putut fi sanctionata in niciun fel de oamenii legii. Ea a reusit sa isi gaseasca, se pare, un loc caldut de functionar la una din sucursalele BRD din oras. Avand in vedere antecedentele sale putem spune ca lupul a fost pus paznic la oi.

O data cu dosarul celor doua, procurorii barladeni au mai primit un dosar constand in neglijenta in serviciu. Acesta apartine Marianei Rotaru si Zoniei Necula, care culmea, si acum sunt angajate la C.A.R.P.


Tunul cel mare

Cea mai mare fraudare apartine lui Adrian Miron. Acesta este fost ofiter in cadrul Ministerului Apararii Nationale si din postura de simplu membru a reusit sa se aleaga cu 1,7 miliarde de lei vechi. Metoda lui era foarte simpla. Falsifica documente si cerea imprumuturi pe numele unor persoane care se trezeau datoare vandute peste noapte. De altfel asa a fost si prins de catre politistii. Mai multe persoane s-au plans ca le-au venit citatii prin care li se cerea sa plateasca imprumuturi pe care nu le-au facut. Aproape 40 de persoane au fost prejudiciate de catre Miron.


Ce zice conducerea C.A.R.P.

"Eu nu sunt presedinte de foarte mult timp la aceasta institutie. Stiu in mare parte despre cazurile cercetate de catre oamenii legii insa nu stiu exact continutul. Noi am introdus programe de audienta cu consilierii. Procesul acordarii unui imprumut este supravegheat de la intocmirea actelor pana la acordarea banilor", spune Nicolae Mihai, presedintele C.A.R.P. Barlad

Tras in teapa de firma unui ales local

Vasile Gîlea

Barladeanul Vasile Gîlea a lucrat pana acum un an si jumatate la o firmă importantă de constructii din oras la care este actionar si unul dintre edilii urbei. Omul sustine ca pe 3 septembrie 2008 a suferit un accident de muncă, în urma căruia s-a ales cu femurul fracturat.

În astfel de situatii e usor de anticipat ce s-a întâmplat ulterior. Bărbatul nu a mai putut rămâne angajat si a fost nevoit să intre în somaj. Reprezentantii firmei la care bărbatul lucra l-au sfătuit pe nefericitul angajat să nu solicite zile de spitalizare, deoarece după ce va termina somajul îi vor da ceva de muncă. Asa că bărbatul a stat zile bune în spital, însă, la cererea angajatorului, nu a solicitat zile de spitalizare. Decizie pe care avea să o regrete ulterior. Daca ar fi facut-o barbatul putea sa se pensioneze pe caz de boala si firma la care a lucrat ar fi intrat la cheltuieli.

Cele 15 luni în care bărbatul a stat acasă si a luat somaj s-au terminat în luna martie a acestui an si, credul în vorbele angajatorului, s-a dus să ceară ceva de muncă. Numai că, nemaiavand nevoie de un bărbat "cu 18 suruburi în picior", reprezentantii importantei firme bârlădene l-au trimis la plimbare.

Vasile Gîlea are doi copii la Iasi la facultate si dacă va rămâne fără niciun venit spune că va fi nevoit să îi retragă de la studii: "Dacă mă sună copiii si îmi spun să le trimit bani de cămin, ce fac eu atunci. Pâna acum mă mai descurcam, si-asa greu, cu banii din somaj, dar acum dacă nici eu si nici sotia nu avem niciun venit ce o sa facem, o să dăm în cap la oameni? E tare greu! Sper să mi se rezolve problema. Dacă nu, mă duc la Vaslui la Protectia Muncii sau poate chiar mai departe, la Bucuresti", a spus Vasile Gîlea.

Parerea barladeanului

"Sambata ,incepand cu orele 11.00, echipa de seniori joaca pe propiul teren o noua etapa, in compania R.C.M. Timisoara. Asteptam de la baietii nostri un meci cat mai bun . Multa bafta! " Asteptam de la baietii nostri un meci mai bun,dar jucat unde si avand ce suporteri ?O echipa ce trebuie sustinuta din toate punctele de vedere ,insa cu un asemenea stadion nu se pot face prea multe ...

Asteptam investitia domnului primar :)

Autor: Skeepy Dee

Decalogul cocalarului, versiunea foto

Porunca 1:
Eu sunt Domnul Dumnezeul ma-ti. Sa nu ai alti dumnezei (.mp3) in calculator in afara de mine!

Porunca 2:

Sa nu-ti faci chip cioplit sau freza smechera care sa semene cu alta decat in imaginea de jos! Si nici sa te inchini la fete sa se culce cu tine, freza ar trebui sa fie de ajuns!

Porunca 3:

Sa nu iei in desert numele confratilor tai cocalari. Daca poti, pune si tu copiilor tai atat de multe prenume incat sa nu incapa in buletin. Daca nu multe macar sa fie de vedete. Vezi ca incepe Campionatul Mondial de fotbal, fii geana pe numele jucatorilor.

Porunca 4:
Adu-ti aminte de ziua in care trebuie sa mergi la gratar! Ia cat mai multe peturi de bere cu tine, nu uita semintele, imbata-te, da manelele la maxim si lasa cat mai multe gunoaie in urma ta! S-ar putea sa intalnesti frecangii care sa-ti spuna ca nu e civilizat sa faci asta. Nu-i crede si respecta porunca!

Porunca 5:

Cinsteste pe ma-ta si tac-tu! De cate ori le e sete. Atentie insa, sa nu folosesti niciodata altceva decat vodca de proasta calitate sau vin tras din tescovina!

Porunca 6:

Sa nu ucizi timpul altfel decat stand pe hi5 ore intregi. Obligatoriu trebuie sa ai cel putin 25 de ore pe zi statusul "new pic, vreau commnet, dau comment back". Sa rasfoiesti, profilele prietenilor prietenilor unui fost prieten de al tau cu care te-ai certat la o betie. Sa te uiti la pozele in care nu se pune prea mult accent pe textila si sa comentezi in gand de fiecare data: "fa da' buna esti!"

Porunca 7:

Sa nu prea curvesti. Insa de fiecare data cand te intreaba prietenii tai cate femei ai avut sa inmultesti cu doi. Daca iti da zero sa stii ca nu e vina ta ci a matematicii. Zero inmultit cu orice numar da tot zero.

Porunca 8:

Sa nu uiti sa furi curent in orice conversatie in care esti implicat! Incearca sa vorbesti cat mai tare, foloseste-te de bagajul de greseli gramaticale pe care il posezi si obligatoriu sa folosesti cuvinte pe care le-ai auzit pe la televizor chiar daca nu le stii sensul si nu se potrivesc in context

Porunca 9:

Sa nu marturisesti stramb impotriva aproapelui tau. Cel putin nu cand e de fata. Cand nu e langa tine, barfeste-l, injura-l, rade de el cu confratii tai cocalarii de cate ori il vezi citind o carte, judeca-l ca asculta alta muzica decat cea a neamului nostru, paraste-l sefului cand spune ceva rau despre el!

Porunca 10:

Sa nu poftesti bunul aproapelui decat daca esti sigur ca poti sa i-l iei. Si daca stii ca o sa-ti foloseasca. Daca aproapele tau este inteligent degeaba ravnesti tu la calitatea lui, n-ai cum s-o furi niciodata. Si oricum n-ai avea ce face cu ea. Tie si celor ca tine nu va trebuie asa ceva!

Acest text este un pamflet. Daca esti cocalar si te simti simti jignit de cele spuse mai sus, inseamna ca scopul meu a fost atins.