Violator, lasat in libertate

Unul dintre autorii violului de la Pogonesti, de la sfarsitul lunii trecute, un minor de 15 ani a fost lasat in libertate de catre magistrati. Tanarul a fost retinut in noaptea de 27 spre 28 aprilie, impreuna cu ceilalti doi partasi la infractiune. Acestia din urma au fost arestati pentru 30 de zile, iar minorul pentru doar 15 zile. Procurorii barladeni au vrut sa-i prelungeasca aceasta perioada, insa avocatul minorului a facut apel la Tribunalul Vaslui, acolo unde a avut castig de cauza, inculpatul ramanand, dupa terminarea celor 15 zile de arest, in stare de libertate.
Violul cu pricina a avut loc pe 27 februarie in satul Pogonesti. Un pic ametiti cei trei tineri "in calduri" au luat cu forta o fata de 18 ani, au dus-o, cu caruta, pe un camp si si-au satisfacut poftele sexuale cu ea. In aceasi seara fata a facut reclamatie la Politie si faptasii au fost prinsi.

Andreea Raducan vine la Barlad


Fosta mare gimnasta Andreea Raducan va fi participa la o activitate destinata marilor sportivi barladeni, ce va avea loc duminica, la Pavilionul muzeal "Marcel Guguianu" din Barlad. Activitatea va incepe la ora 11, si printre altii mai este asteptat si campionul national de raliuri Constantin Aur.

Muzica pentru cei putini!


Asculta mai multe audio Muzica

Opinent din mijlocul junglei: Tarani europeni

De cativa ani incoace, mai ales dupa aderarea Romaniei la UE, romanii au dat buzna prin tarile europene ca foamea in stomacul cersetorilor. Si s-au dus compatriotii nostri cu milioanele si au facut lavoro prin Italia sau trabajo prin Spania. Ca rasplata a transpiratiei romanesti lasate pe fierul si molozul italian sau spaniol, prin 2008, daca nu ma insel, au "intrat" in tara vreo 6 milioane de euro. Bani frumusei de altfel.
Da' nu ma intereseaza prea mult cum au schimbat indicatorii economici din tara, stranierii, ci cu ce au ramas ei dupa peripetiile lor prin tarile dezvoltate. Daca ar fi sa folosesc o expresie din mijlocul norodului as zice ca "s-au dus boi si s-au intors vaci". De ce? Pentru ca au stat in mijlocul civilizatiei, unii chiar ani intregi, dar nu si-au schimbat mentalitatea invechita deloc. Daca in tara aruncau tigara pe strada asa au facut-o si acolo. Daca in tara dansau de faceau febra musculara pe manele, asta au facut si acolo. Daca in tara furau tot ce prindeau, asta faceau si acolo. Si cand s-au intors in tara si-au continuat vechile practici. Ba unii si le-au "imbunatatit" chiar.
Practic romanasii nostri si-au facut colonii proprii pe unde s-au dus. Au refuzat dialogul cu bastinasii, iar cand au avut ocazia sa ne faca de ras nu au stat pe ganduri.
Dureros e, ca si tinerii, cei care, chipurile, ar trebui sa fie mai deschisi la minte chiar decat platitorul de curve la prohab, s-au comportat aidoma. S-au dus, au muncit, s-au intors. S-a lipit civilizatia de ei cum se prinde dogma crestina de atei.
Noi romanii intotdeauna am avut probleme la capitolul receptivitate si deschidere la nou. Daca facem un lucru diferit de metoda clasica, invatata de la parinti, avem indoieli. Nu ne intereseaza daca e bine sau nu.
Mentalitatea comunista inca este un impediment serios in modernizarea Romaniei si daca nu suntem in stare sa invatam de la ceilalti, sa invatam de la cel de langa noi, sa facem distinctia intre bine si rau si sa fim mai deschisi la minte un pic, atunci cicatricile lasate de sovietici vor fi vizibile ani buni de acum incolo.