Un august "italian"

August, 2012, Iasi. Populatia Iasului incepe sa creasca nitel fata de celelalte luni ale anului. Nu ca ar fi Gustarul o luna prolifica pentru femeile fertile din judet, ci pentru ca, stim cu totii, in aceasta luna ne intalnim cu cei care incearca sa-si faca un rost in viata pe alte meleaguri ale continentului. Sau ale Globului. Vorbim de iesenii plecati in alte tari la munca si care, in aceste zile, s-au intors in concedii. Pentru ei, in ultimii ani, s-au inventat cuvinte cu duiumul. Unele dintre ele peiorative: "capsunari", "stranieri", "italieni" etc.

De multe ori, poate fara a ne interesa catusi de putin, observam ca "italienii" nostri, nascuti intre colinele Iasilor si nu intre cele ale lui Romulus si Remus, se intorc la mama si la tata cu diferite obiceiuri nu tocmai desprinse din codul bunelor maniere. Unele dintre ele sfideaza parca si codurile scrise din tara.

O generalizare in acest sens e exclusa din capul locului. Avem parinti, frati, iubiti, amanti plecati peste mari si tari, care isi stiu lungul nasului si care cand se intorc acasa nu se dau in petec. Acest reportaj nu este despre ei. Acest reportaj este despre concitadinii nostri care isi lasa transpiratia pe molozurile din Spania si Italia si cand se intorc in tara se comporta diferit. In sensul rau al cuvantului. Pentru ei, trecerea de la clima mediteraneana din Vest la cea temperat continentala de la noi are un impact mai mare decat ar fi normal. Ca si cum Printul Charles ar fi rapit din Palatul Buckingham si cazat pe nepusa masa in Palatul Braunstein.

Aroganta si "ragazza"

Pe la inceputul lui august, intr-o duminica, Podu Ros. O caldura de ti se lipea bitumul de talpa papucilor. Noroc de praful din zona, izvorat, probabil, din santierele din centrul orasului, care mai amortiza parca adeziunea talpii la asfalt. Pe la cinci dupa-amiaza lumea incepea sa iasa din case. Unii cu copiii de manuta, altele cu fustitele fluturand pe langa parcul din apropierea giratoriului din Podu Ros. La un moment dat, in harmalaia de afara isi face aparitia o masina "bella". Decapotabila, de un alb de-ti lua ochii. La volan, un tanar. Sa fi avut vreo 25-28 de ani. Maxim. Tatuaje din dotare si ochelari mari de pe nas, nicio surpriza. La urma urmei ce treaba avem noi ce face omul cu trupul lui. Nici de muzica data, probabil, la maximum, nu mai suntem surprinsi. Ne-am obisnuit si cu asta. Tanarul sofer isi parcheaza mertanul intre o Dacie si un Opel. Spre deosebire de bolidul sau, ambele aveau un numar de inmatriculare ce incepea cu "RO". Cu cheile intr-o mana, cealalta fiind ocupata cu Iphone-ul, protagonistul nostru se indreapta catre un grup de fete singurele. Cel putin in acea zi, in acel loc. Cu un tupeu dus la extrem, ce i-ar face invidiosi poate si pe marii cuceritori ai lumii, tanarul intra in discutie cu fetele din grup. Trei la numar. O blonda cu o fustita poate prea scurta si doua brunete. "Ciao, fetele! Ce faceti, singurele?", spuse soferul de mertan, care a reusit surprinzator de repede sa capteze interesul tinerelor. "Nu vreti sa mergeti la o plimbare cu masina mea. E aia decapotabila parcata acolo", continua vlajganul, indicand spre bolidul cu numere de Italia. Fara a renunta la atitudinea de "macho", smecherasul a intrat mai apoi in discutie cu cele trei "bambine" facandu-si o scurta, dar relevanta prezentare. Ca munceste in Italia, ca se afla in concediu, ca ar vrea sa le scoata la un suc si sa le plimbe cu masina, ca si-ar dori sa aiba cu cine sa mai iasa cat sta in concediu in tara. Italiana cu accent neaos moldovenesc, nelipsita pe tot parcursul discutiei, nu le-a speriat pe fete. In cele din urma una dintre ele este de acord sa-si ofere numarul de telefon. La final, destul de nemultumit, insul scuipa un "ciao, ragazza!" si se face nevazut.

Scene asemanatoare s-au petrecut, luna aceasta, mai ales in zonele centrale ale orasului. Intorsi de la "trabajo" sau "lavoro", tinerii nostri ieseni s-au dat in stamba la tot pasul. "Prazile" alese aveau toate cateva lucruri in comun: forme acoperite partial sau disponibilitatea de a purta un dialog intr-o romana imbibata de barbarisme. 

Nu toti "stranierii" din Iasi s-au intors in localitatea de bastina la volanul unei masini. Unii nici macar nu s-au mai stresat sa inchirieze una, cum obisnuiesc unii inainte de a veni in concediu. Asa se face ca, inevitabil, au fost nevoiti sa apeleze la mijloacele mai pamantesti de transport. Taxiul sau autobuzul.

Aparent, am putea crede ca taximetristii au mancat o paine buna de pe urma lor. Ideea este insa contrazisa de un transportator, care a povestit cu lux de amanunt cum s-au comportat "italienii" cand au intrat in masina sa. "Am multi ani de experienta si recunosc foarte usor cand cineva venit din strainatate intra in masina mea. Prima data ma intreaba daca stiu cat costa euro, dupa care incep sa povesteasca cati bani castiga si cat de bine o duc ei in Occident. Nu lipsesc nici discutiile despre sosele, care sunt comparate intotdeauna cu cele din Vest. La urma, cand le spun cat costa cursa se scotocesc in buzunare iar daca pretul e de opt lei 20, primesc opt lei. Aia 20 de bani ii las tot io", a povestit un taximetristul. 

O alta categorie de "italian" este italianul de autobuz. Usor de deosebit datorita "ambalajului" mai pestrit, "italianul" de autobuz este intotdeauna nemultumit de modul in care conduce soferul, este nemultumit ca pasagerii urca prea greu in autobuz, vorbeste tare la telefon de uneori ai impresia ca se cearta. E redundant a mai fi amintit ca banalul "alo" este inlocuit cu "pronto" sau ca discutiile se termina cu "ciao".

"Capsunarii" dintre rafturi

Fie ca traiesti in Italia sau in Romania, stomacul trebuie alimentat. Supermarketurile sunt locurile in care in luna august am putut zari cei mai multi "stranieri". Cu o atitudine sictirita de preturile practicate la noi, mult mai mari decat in "supermercato-urile" din Cizma, acestia analizeaza cu mare atentie fiecare produs de la raft. De la raionul cu vinuri scumpe pana la cel cu lactate de provenienta straina. Dupa ore de stat si analizat, te astepti ca "italienii" sa plece cu portbagajul plin ochi cu produse. Surpriza e cu atat mai mare cand ii vedem in timp ce "aspeta" la casierie pentru a-si plati bunurile. Baxuri de Burger, Bergenbier sau Albacher (la 2,5 litri), cateva caserole cu mici, mustar, ketchup etc. Platesc in sictir, scormonindu-se in buzunar de cateva "centisime" cand vanzatoarea le spune ca nu au dat destui bani, dupa care isi vad de treaba.

Urmeaza macelul ecologic. Asezati ca sardelele in masini, cu vecinu', matusa, mama, nepotul s.a., acestia merg ulterior la padurile din preajma orasului pentru un gratarel. Nu exista o explicatie logica, dar intotdeauna manelele "italienilor" care merg la gratar se aud mai tare decat muzica altor participanti la distractie. Acolo e locul in care burtile "vad" soarele de acasa si tonul discutiilor atinge un numar record de decibeli. Locul in care, de cele mai multe ori, "italianul" se simte in largul lui. Ce Colosseum, ce La Sagrada Familia sau Camp Nou. Nicaieri nu te simti mai acasa decat la un gratar inconjurat de toti prietenii, carora, evident, le dai de baut. Cu muzica tipand in urechi mai tare decat sefii lor de pe santierele in care lucreaza. Urmarile au fost, de cele mai multe ori, dezastruoase pentru mediul inconjurator. Enspe mii de ani de Italia, Spania sau Anglia nu poate asupri obiceiul nativ de a lasa peturile printre copaci si de a arunca ambalajele la intamplare.

Cat de greu se invata o limba si cat de usor se uita alta

Va mai aduceti aminte de fostul fotbalist Raducioiu si de celebra lui replica "como si dice la voi?". Se intampla in anii '90, cand sportivul s-a intors din Italia in tara natala. Ei, bine, in ultima luna Iasul a fost populat de sute, poate mii, de Florini Raducioiu. Se spune ca limba romana este una dintre cele mai grele din lume de invatat, in timp ce italiana si spaniola, chiar daca sunt surori cu a noastra, ar fi printre cele mai usoare. Argumente in acest sens am putut vedea pe strazile Iasului. Pentru o luna, "fata" a fost "ragazza", "gata" a fost "basta", "asteapta" a fost "aspeta", "salut" a fost "ola" sau "ciao". Si exemplele pot continua. Intorsi cu un bagaj verbal plin de neologisme, "stranierii" ne-au dat, pana la urma, o dovada a atasamentului de locurile natale. E si normal, de accentul neos moldovenesc nu poti scapa nici dupa ani buni petrecuti peste mari si tari.

Noi suntem cei care l-am împuşcat pe Năstase

Foto: capital.ro

I-am învăţat prost. I-am învăţat cu achitări. Cu pedespe cu suspendare sau cu dosare uitate prin sertare acoperite cu praf. 

Adrian Năstase nu a fost primul nume greu care a ajuns în faţa justiţiei. Pe rolul instanţelor sau al parchetelor se mai află şi alte dosare ale unor persoane înalte la stat. Noutatea în cazul lui Adrian Năstase a fost, însă, pedeaspa privativă de libertate dată de judecători. Coane, la asta chiar nu se aştepta nimeni, cu atât mai puţin el însuşi!

De ce a pus Năstase mâna pe un pistol când poliţiştii au venit să-l ducă la celulă? O întrebare care frământă multă lume în aceste zile, de la cetepişti la băsişti. Răspunsuri au început să curgă de peste tot. Unele dintre ele puerile spre absurde. Exemplu: o cacialma pentru a scăpa de detenţie. O prostie!

Mintea umană e un labirint al cărui capăt nu-l vom atinge niciodată. Uneori te ajută să înventezi mecanisme de furat zeci de milioane de lei pentru a-ţi finanţa campania electorală. Alteori te ajută să scrii lucrări de doctorat. Alteori să le verifici dacă sunt plagiate şi să trimiţi probele la "Nature". Sunt însă anumite situaţii în care rotiţele care pun creierul în mişcare se blochează pur şi simplu. Asta s-a întâmplat şi în cazul fostul premier condamnat la închisoare. Năstase a ajuns, după decizia Curţii Supreme, într-o situaţie limită, fără rezolvarea chiar şi pentru o persoană cu educaţia şi cu gradul său de golănie. Dar nu, mintea lui Năstase nu s-a blocat pentru că fostului premier nu i-ar plăcea costumul în dungi pe care avea (are) să-l poarte în continuarea. Mintea sa, cea a unui fost înalt demnitar, a unui om care făcea legea la începutul anilor '00, a unui şmecheraş obişnuit să se înfrupte din pulpanul public fără a fi tras la răspundere s-a blocat pentru că nu se aştepta ca tocmai el să fie primul nume greu care urma să ajungă la puşcărie. Era clar că la un moment dat trebuia să se spargă buboiul şi să curgă condamnările, însă nu credea că tocmai el, fostul prim-ministrul al României, avea să fie prima moleculă de puroi care să iasă la suprafaţă. Nu se aştepta pentru că i-am învăţat prost. I-am învăţat cu achitări. Cu pedespe cu suspendare sau cu dosare uitate prin sertare acoperite cu praf. Năstase nu este primul şmecher din ţară care merită să înfunde puşcăria. Ca el mai sunt zeci, poate sute. Unii dintre au justiţia la degetul mic şi nu se atinge nimeni de ei. Alţii au trecut deja pe la bara inculpaţilor, însă au plecat de acolo oameni "nevinovaţi". 

Să ne punem pentru o clipă în mintea lui Năstase. Ştiind toate aceste lucruri, o pedeapsă cu executare pare ceva de domeniul fantasticului. Şi totuşi, ea a venit. Că a fost o decizie politică, a fost dată pe probe sau nu. Irelevant! A venit. Şi tu eşti cel care a spart gheaţa. Cum poţi reacţiona când ştii că vei rămâne în opinia publică, pentru totdeauna, primul fost premier condamnat la închisoare? Chiar dacă peste câteva luni urmează să fii eliberat condiţionat. Concepţia generală rămâne, Tu eşti cel pe care justiţia urmează să arunce hoituri penale de acum în colo. Tu eşti piatra de temelie a ceea ce, s-au grăbit unii să spună, va însemna justiţia pe viitor. În aceste condiţii, ce soluţii mai ai decât să pui mâna pe un revolver şi să-ţi tragi un glonţ în creier?

Adevăratul dottore

Foto: Mediafax

"Când eşti doctor în drept, eşti tare. Dottore!", Traian Băsescu, preşedintele României. 

Litri de cerneală au curs în ultimele zile pe tema lucrării de doctorat a premierului Victor Ponta. Un subiect important, ce merită întors pe toate feţele şi care merită să fie rezolvat într-un fel sau altul. Fie că premierul va fi găsit vinovat de plagiat, fie că nu. Un aspect foarte important ce a fost abordat evaziv este modul în care a ajuns în opinia publică acest laitmotiv al presei din ultimele zile.

Cu doar câteva zile înainte ca prestigioasa publicaţie britanică Nature să publice materialul în care Ponta este acuzat de plagiat, preşedintele Băsescu ţinea o conferinţă de presă. Se întâmpla pe 13 iunie, la Cotroceni. Printre punctele de pe ordinea de zi ale preşedintelui a fost inserat şi un comentariu referitor la decizia lui Ponta de a trece ICR-ul din subordinea aparatului prezidenţial în cea a Guvernului. Traian Băsescu şi-a încheiat discursul cu o ironie la adresa lui Ponta: "Când eşti doctor în drept, eşti tare. Dottore!". Fin manipulator, Băsescu a pregătit astfel terenul pentru ceea ce avea să urmeze zilele următoare. Tehnicile manipulative spun că atunci când vrei să inoculezi unui subiect (manipulat) o anumită idee trebuie să o faci folosindu-te de anumite tertipuri. De exemplu, înainte de a spune o propoziţie sau un cuvânt prin care doreşti să manipulezi, faci o pauză în vorbire, accentuezi propoziţia sau cuvântul respectiv printr-o ridicare de ton etc. Un alt tertip este să prezinţi la finalul discursului ideea prin care îţi propui să manipulezi. Aşa a făcut şi Traian Băsescu cu replica de mai sus. Este aceasta o ironie la adresa premierului aşa cum a fost percepută iniţial de ziarişti şi telespectatori? Cu siguranţă, nu! Traian Băsescu a pregătit terenul pentru ceea ce avea să urmeze. Ştia de atunci că scandalul tezei de doctorat a lui Ponta avea să apară la câteva zile. Şi pentru asta trebuia să ridice mingea la fileu. 

Ziaristul de la Nature care a semnat articolul a precizat că a primit sesizarea cu privire la plagiatul lui Ponta într-un plic şi a refuzat să spună cine a fost furnizorul. E normal, orice ziarist este dator să-şi protejeze sursa, fie că e paznic la spital, fost ministru al educaţiei sau preşedinte de ţară. Dacă punem cap la cap piesele de puzzle din acest scandal nu e greu deloc să ne dăm seama că preşedintele Băsescu este cel care a furnizat informaţia. Că a făcut-o personal sau prin intermediar (cel mai probabil) e irelevant. De ce a apelat însă Băsescu la o astfel de metodă, mârşarvă, aş putea spune, când în România există un organism care are drept rol chiar verificarea sesizărilor de acest gen? Dacă preşedintele nu şi-ar fi dorit decât să facă dreptate în acest caz cu siguranţă ar fi apelat la Consiliul Naţional de Etică. O structură din cadrul MECTS, formată din 11 profesori universitari de la mai multe universităţi din ţară. Ei au rolul de a rezolva astfel de plângeri, nu presa.

Pentru Băsescu nu este important, însă, daca Ponta a stat cu un deget pe "copy" şi cu altul pe "paste" atunci când a scris lucrarea de doctorat. Nu-l interesează nici măcar dacă el va fi găsit vinovat de plagiat şi nici măcar dacă eventuala sa fapta va ajunge în vizorul autorităţilor. El şi-a dorit de la început un scandal mediatic în urma căruia Ponta să fie îngenunchiat. Scandal a cărui zămislire a început-o încă de când a scos "dottore" din gură. Ştia foarte bine unde se va ajunge. Ştia că în ochii opiniei publice primează întotdeauna prezumţia de vinovăţie în astfel de situaţii. Tot scandalul legat de plagierea lui Ponta demonstrează încă o dată că avem un preşedinte care este un maestru în arta manipulării. Un adevărat dottore!