Familia Sandu din comuna Bogești are trei copii. Tatăl. Vasile, își lasă transpirațiile de vreo patru ani pe moloazele șantierelor din București. Are 48 de ani și patronul deja l-a pus în gardă că e cam bătrân, că sunt mulți vlăjgani care vor să muncească, afacerile nu prea îi merg și va fi forțat să mai dea din oameni afară.
Vasile obișnuia să vină acasă în fiecare sâmbăta. Săptămâna aceasta a coborât din autobuzul de Bogești într-o joi. Mutra sa, mult mai acră decât de obicei, nu prea a fost pe placul soției, care nu și-a dat seama de ce bărbatul său a venit acasă fără s-o anunțe. Vasile i-a explicat că nu a mai avut credit pe telefon, după care a împărțit câte o pungă de pufuleți celor trei puștani pentru care și-a da și sufletul. Ia pupat pe toți pe frunte, le-a zis că trebuie să vorbească cu mama lor și s-a afundat într-o chilie cu nevastă-sa.
Vestea că de luna viitoare nu vor mai avea niciun venit, că s-ar putea nici să nu mai aibă ce să pună pe masă a lăsat-o fără grai pe soția lui Vasile. I-au dat lacrimile. Și-a adus aminte că ăla micu' trebuie să intre la toamnă în clasa I-a. Că ăla mare a intrat la un liceu din Bârlad. Că bazându-se pe salariu soțului ei, așa mic cum era, i-au căutat băiatului o gazdă la oraș.
A doua zi, soția lui Vasile suna la Bârlad și anunță chiriașul că fiul ei nu va mai sta la el de la toamnă. Se duce la învățătoare din sat și îi explică că ălă micu' mai poate sta un an acasă, că nu are rost să-l dea așa de mic la școală.
După trei zile de stat acasă, Vasile este strigat la poartă de un consătean. Îl roagă să vină să-l ajute la cules la vie. Îi spune că îi va da 30 de lei pe zi, da' să fie la șase la el la poartă. Îi zice consăteanului că o să fie a doua zi la el și se întoarce în casă. Acolo copii se uită la televizor. E Adrian Videanu, ministrul economiei. „În mediul rural, se poate trăi cu 1.500 de lei pe lună”, zice Videanu. „Păi de unde să găsesc eu câte un nene care să mă ia de 30 de ori pe lună cu ziua, măi Videanu?”, se întreabă Vasile.
MS încetinește viteza după ce a intrat în șanț
Tragedia de la maternitatea din Giulești a șocat pe toată lumea. Zeci de mutre acre și triste pentr-o oră au apărut pe sticla televizoarelor, buletinele de știri încă se mai deschid cu noutăți despre subiect. Și pentru că toată lumea a sărit în capul Ministerului Sănătății, însetată după demisii și sancțiuni, cei din minister au decis să facă ceva. Au trimis vorbă în toate județele țării, pe la direcțiile de sănătate, să se ia cu pompierii de braț și să vadă dacă ăștia de prin spitale au tot ce le trebuie în cazul în care se abate focul asupra lor. Admirabil, ce-i drept, să vezi un minister care încearcă să facă ceva pentru populația pe care o deservește! În cazul MS-ului cam tot ce seamană a om de pe la noi.
Tipic românesc! Tragem un cap de tocul ușii de ni se împrăștie ADN-ul prin toată camera și de abia după aia ne dăm seama că trebuia să formăm un unghi de 45 de grade cu genunchii. Așa s-a întâmplat și cu micuții nevinovați, trecuți pe lumea cealaltă, sau, probabil, distruși pe viață de sistemul ăsta tâmpit de sănătate. Dacă cei de la minister ar fi știut că orice încăpere în care există curent electric este pasibilă unui incendiu, ar fi montat niște senzori de fum. Nici n-ar trebuit să-i povățuiască șefii ministerului de resort, managerii spitalelor, dacă ar fi, într-adevăr, cu capul pe umeri, ar trebui să-și dea seama singuri că un astfel de sistem e stringent. Mai ales în România unde scârba și disprețul cu care își fac meseria cei mai mulți dintre prestatorii de servicii din sistemul medical nu are limită. Nici măcar pe cea a bunului simț.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)