Domnule Constantinescu, vrem să vedem toată corespondența!

Primarul Bârladului, Constantin Constantinescu, a dat publicității, în urmă cu câteva zile, o scrisoare primită de la un cetățean (cel puțin așa susține el). Plin de gratitudine, semnatarul îi scrie domnului primar cu recunoștință pentru ideea de a da centrului orașului un aspect futurist.

Toată lumea știe de intențiile edililor de a transforma cinematograful într-un centru multimedia, baia comunală într-un centru de sănătate și loisir (se pare că înfrățirea cu orașul franțuzesc Vergeze le-a îmbogățit cunoștințele de limbă franceză). Proiect foarte ambițios, trebuie să recunosc. Ce bârlădean nu și-ar dori să-și ducă nevasta și copilul să vadă un film 3D? Sau să petreacă măcar o oră sub mâinile uleioase a unor maseuze? Mai ales cei din cartierele mărginașe, care cu siguranță ar vrea să vină cu metroul în centru. Eu mi-aș dori să mă plimb cu mașina pe o șosea suspendată deasupra orașului. Se poate dom' primar? Ce mai contează un împrumut în plus pe lângă cel de trei milioane pe care vreți să-l contractați.

Și. ca să mă întorc la scrisoare, dacă tot vă lăudați prin presă cu astfel de recunoștințe din partea bârlădenilor pe care îi păstoriți, de ce nu le faceți publice și pe cele în care lumea se scobește de eufemisme până-n străfundul cortexului pentru a nu se compara la limbaj cu cei de la colțul blocurilor?Și nu-mi spuneți că nu aveți astfel de scrisori prin sertarele biroului dumneavoastră, că nu vă cred. Scrisori din astea pe care trebuie să puneți mâna pentru a vă șterge la fund. Sau aveți colecție doar cu cele care fac asta singure?

6 comentarii:

  1. Foarte tare:). Imi place blog-ul tau

    RăspundețiȘtergere
  2. Doar in vis sa vedem un film in 3D ,ca nici la tv nu mai avem sanse,pentru ca nu mai avem bani sa platim cablu,strangem si noi cureaua pana ne sugrumam!Nici la tuns nu ne mai permitem sa mergem,d-apoi la masaj,ca doar traim bine!

    RăspundețiȘtergere
  3. ASTEPTAM REACTIA TA CU PRIVIRE LA BARCA ORASULUI CARE STA.... IN DELTA. ESTI GROZAV, CONTINUA SI MAI DES DACA SE POATE

    RăspundețiȘtergere
  4. apropo sa mai facut dezinsectie cu elicopteru eu nu am vazut nici un elicopter

    RăspundețiȘtergere

Tu ce crezi?