Se afișează postările cu eticheta biserica. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta biserica. Afișați toate postările

Ce ne mai place să fim supți de căpușe!

Înalt Prea Sfințitul Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, s-a hotărât să calce în picioare unul dintre conceptele de bază ale creștinismului și să dea tunul vieții sale. Omul (ho, nu vă ambalați, tot om e, chiar dacă e ÎPS), s-a hotărât să facă un troc cu mânăstirea din localitatea natală. A dat câteva terenuri pe care le avea (de la cel de sus, probabil) și în schimb a primit un hotel, două case și 19 hectare de teren. Un mizilic nu? 

Stau și mă întreb cum s-a simțit baba Marghioala, o femeie sărmană ce nu lipsește niciodată de la slujba din sat, când a aflat că o portavoce îndreptată spre Doamne-Doamne, se complace în lucruri care au aceeași legătură cu spiritualitatea, cum am eu cu combaterea braconajului din savana africană? Când ea crede că dacă pupa mâna popii de cât mai multe ori posibil, va avea o viață plină de LCD-uri și fursecuri în viața de apoi. Când sărmana a dat dovadă de penitență după fiecare spovedanie și a respectat, mai ceva decât respectă un ministru legea, fiecare cuvințel ce l-a auzit de la duhovnic. Dacă e să ne luăm după cursul logic, ar trebui să-și cam bage ghiara-n gât nu? Da' suntem culmea și noi, ce treabă are rațiunea cu credința?...sau superstiția?...tot aia e!

Ei bine, ce nu a văzut baba Marghioala până acum e că și preotul din satul ei i-a oferit de jde mii de ori dovada că lumea nu e chiar atât de roz cum crede ea. Că cei mai mulți dintre popi (îmi permit să folosesc limbaj colocvial, vorbim de baba Marghioala, totuși!) sunt în teorie niște mesageri ai lui D-zeu (a se citi dâzeu), dar, în realitatea, nu sunt nimic altceva decât niște hapsâni. Ai dracului de șmecheri de cele mai multe ori!

Dar să dăm un rewind în viața babei Marghioala și să vedem ce nu a văzut ea de câte ori a intrat în contact cu preoții. Cu liniuță, de la capăt. 
 - nu i s-a părut nimic deosebit, la una dintre liturghiile la care a participat, că popa s-a uitat urât la ea când, pe lângă lumânarea aprinsa, ea i-a oferit doar 1 leu. 
- a crezut că este o coincidență când, la mai puțin de o lună după ce preotul din satul ei a umblat după niște donații, în garajul casei parohiale (oferită cu titlu gratuit de comunitate) a răsărit un BMW. 
- nu l-a blamat pe preot că nu a trecut să-i sfințească locuința, dând vina pe drumul anevoios. În realitatea, popa n-a mai urcat dealul până la baba Marghioala pentru că nu și-ar fi luat nicio cremă de ghete cu leul ăla pe care știa că i-l va da. 
- a umblat ca bezmetica prin sat după bani când a vrut să-și înmormânteze soțul, dar nu avea ca$$ destul pentru onorariul părintelui „Doar n-o să-mi slujească degeaba”, și-a zis ea atunci. 
- a schimbat postul când a văzut la Știri că arhiepiscopul Tomisului a făcut niscavai mișmașuri cu o mânăstire. „Numai prostii și pe la televizoarele astea, mare păcat, mamă, să vorbească așa despre un preot, o să-i bată Dumnezeu!”,  i-a zis ea, ieri, nepoatei cu care stă. 

Știm cu toții că sunt multe babe Marghioala în România. Persoane care încă mai dau dovadă de naivitate (soră cu prostia) și cred că această căpușă, numită Biserică este altceva decât o sugativă de bani. O instituție care de-a lungul timpului ne-a făcut mai mult rău decât bine.  

Aberatii clerice: Preotia sau sotia!

Ultimul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a decis ca preotii care divorteaza sau care vor sa se recasatoreasca vor fi exclusi din parohie si nu vor mai putea sluji niciodata. Personal, aberatie mai mare ca aceasta nu am putut sa aud vreodata. Pai nu stiu pe ce lume traiesc sefii de la patriarhie insa in lumea in care traim noi sotiile mai inseala, in aceasi lume mai sunt cupluri in care relatiile nu merg si tot in aceasi lume mai sunt si persoane care daca raman vaduve simt nevoia sa se recasatoreasca. Si credeti-ma in aceasi lume traiesc si majoritatea preotilor si multi dintre ei gandesc la fel, insa de frica prea sfintitilor si a prea fericitilor nu au curaj sa comenteze.
Printre conditiile principale de a ajunge preot sunt absolvirea seminarului teologic si obligatoriu casatoria. Fara aceastea doua, nimeni nu poate pune candela in mana. Ei bine aceste doua etape au loc la o varsta destul de frageda. Pe la 20 de ani viitorul preot termina seminarul si in maxim unu-doi ani, majoritatea se insoara pentru a putea sluji. La varsta asta pot aparea foarte usor probleme intre soti, nu conteaza ca au ei mai multe icoane in casa decat restul populatiei. Isi dau seama ca nu se potrivesc, realizeaza ca au facut o greseala etc. Va dati seama ca daca in doi trei ani preotii nu se mai inteleg cu nevasta sunt obligati sa pastreze relatia doar de dragul de a-si pastra meseria?
Oare reprezentantii sinodului care au votat aceasta regula nu s-au gandit ca nici preotii nu isi duc viata exact cum spune dogma crestina? Chiar nu inteleg ca mai sunt preoti care aleg aceasta meserie pentru castigurile frumusele care se obtin din ea? Nu inteleg ca mai sunt preoti care fumeaza? Nu inteleg ca mai sunt preoti care se duc in crasme? De ce vor sa ne dea impresia ca totul e bine si frumos in institutia pe care o reprezinta. Ca pana la urma asta e Biserica o institutie si doar atat! Una al dracului de bine pus la punct, sa-mi fie cu iertare!