Interviu cu un actor: De la viata de scena la cea din afara ei!

Pe o vreme mohorata, Sorin Ghiorghe a venit in fata blocului meu sa ma ia cu masina. Am coborat amandoi din vehiculul zdruncinat de gropile strazilor din oras, ne-am asezat confortabil pe canapeaua din sufrageria sa si ne-am pus pe treaba. Vorbisem cu el de mai mult timp pentru acest interviu si eram bucuros ca in sfarsit amandoi ne-am facut timp sa stam de vorba.
De ce l-am ales pe el e destul de simplu. E unul dintre cei mai vechi actori ai Teatrului Victor Ion Popa din Barlad. E o om deschis, umblat de meserie prin foarte multe orase din Romania si din strainatate, fara idei preconcepute si, la fel ca si mine, deranjat de multe ori de societatea in care traim.
Sorin Ghiorghe este originar din Megidia. Licentiat in teatru, are 15 ani de cand slujeste Thaliei pe meleagurile barladene. In acest timp a mai pictat (puteti vedea lucrarile sale mai jos), a decorat case, nu pentru bani ci din placere sau a interpretat rolul lui Mos Craciun pentru copilasi.
In facultate a luat lectii de la oameni care au avut de spus un cuvant greu in teatrul romanesc. Pentru cei care iubesc aceasta arta nume ca Stefan Iordache, Grigore Gonta sau Gheoghe Aglaie nu sunt deloc niste necunoscute.
In interviul ce urmeaza veti putea afla ce implica viata de actor, ce sacrifii trebuie sa faci pentru a presta aceasta meserie si cum se comporta un om, care inveseleste saptamanal inimile mohorate a sute de barladeni, in afara scenei.

Ionut Benea: Ce face un actor cand nu este pe scena?

Sorin Ghiorghe: Un actor cand nu este pe scena, in Barlad, nu face nimic iesit din comun. Ma refer la mine. Nu stiu ce se intampla in alte parti, in alte orase din Romania. Si aici pot sa fac referire direct la viata actorilor din Bucuresti. Cei de acolo participa la tot feluri de castinguri pentru spoturi publicitare, pentru filme. Viata lor este un casting continuu. Aici, avand nu putine, chiar foarte putine surse de a face altceva, viata devine destul de banala. Ma intorc acasa, fac curatenie, fac mancare, ma plimb, stau la cozi, fac piata, ies cu prietenii la gratare. In oras mai putin, pentru ca urasc restaurantele, barurile, cluburile, dughenele. Sunt niste locuri in care stai in fum, e multa galagie si muzica e data la maxim de multe ori. Mai degraba prefer sa ies in natura, sa ma plimb. Sunt niste chestii mai batrancioase (razand), sa zic asa. La un moment dat simti nevoia de liniste, simti nevoia sa te armonizezi cu natura. Cam asta este Sorin Ghiorghe, un om normal...cred eu(razand).

I.B.: Nu sunteti din Barlad, cum ati ajuns pe aceste meleaguri?

S.G: Intamplarea a facut sa vad un anunt la TVR 1. M-am trezit dupa facultate ca nu aveam nici un viitor. Ce fac, ce fac, ce fac? Eram pierdut din punctul asta de vedere. In Bucuresti treaba era extrem de delicata. Trebuia sa am un suport financiar consistent pentru a putea ramane acolo. Si eram constient ca daca as fi ramas as fi dus o viata destul de dificila pentru a ma putea afirma in aceasta meserie. Pana sa incep sa devin un artist. Aveam mult de munca si saracia era crunta, cum este si acum de altfel, nu este nimic evoluat din punctul asta de vedere (oftand). Saracia este aceasi la artistul din Romania ca si atunci. Si cum spuneam, am vazut un anunt la televiziune, am vazut ca avea nevoie Barladul de un actor si mi-am zis "äcolo ma duc". Am venit, am dat examen si da-i drumul la treaba.

I.B.: Dupa atatia ani petrecuti pe scena barladeana, regretati acum ca ati vazut atunci acel anunt?

S.G: (o pauza) Nu, nu regret. Barladul, nu stiu daca mi-a oferit ceea ce imi doream, dar am reusit eu sa gasesc in el un loc caldut. Unde sa stau linistit si sa-mi vad de meseria mea. Sa am timp sa diger tot felul de ganduri referitoare la viata de toate zilele cu posibilitate de a le transpune in scena. Sa reflectez mai mult la lucrul asta. Adica realitatea concreta sa o distorsionez pentru a putea fi pusa pe scena. Pentru ca e o mica diferenta intre viata de toate zilele si cea de pe scena. Sunt doua vieti separate, intre care trebuie sa existe foarte putine puncte de comunicare. Daca sunt prea multe atunci devine periculos, nu mai ai echilibrul necesar de a te privi pe tine pe scena. Si ai nevoie de acest control absolut asupra gesturilor, asupra starii fizice, asupra partenerului. Trebuie sa tii cont de toate in momentul in care esti pe scena. In fond asta este si munca actorului. 85% acasa si vreo 15 % pe scena. Meseria asta este un microb care nu te lasa sa stai linistit, nu ai cum. Nu este programul de 8 ore, te-ai dus ti-ai facut treaba, vii acasa, te relaxezi. Nu e deloc asa! Nu exista relaxare in viata de actor. Poate doar in concediu. In rest te gandesti in permanenta la ce ai de facut.

I.B: Cum v-a fost la inceput, singur, intr-un oras in care nu cunosteati pe nimeni?
S

S.G: Dificil si interesant in acelasi timp (razand). Nu stiu daca era interesant pentru ca era dificil sau invers. Cert este ca am reusit sa ma integrez cumva in societatea asta a Barladului. Insa nu mi-a fost usor. Sunt alti oameni fata de cei printre care am crescut eu. Singura asemanare intre Barlad si orasul meu natal, Megidia, este ca amandoua sunt orase sarace. Pe de o alta parte, daca Megidia este un oras cu multa arsita, Barladul este un oras prafuit (intervin eu razand: "la propriu mai nou"), cu multe gropi. Chiar, cand am venit eu aici strazile se prezentau un pic mai bine, acum sunt cumplite. Asta ca sa fac o paranteza. Aici am intrat in contact cu noi conceptii, practic, cu alta lume. Din cauza asta zic ca este interesant. Dificil, deoarece cauti modalitati de a-ti face noi prieteni si pentru ca iti raman in sange datele cu care te-ai nascut. Si e foarte greu sa schimbi ceva din punctul asta de vedere. Cam asta este istoria.

I.B: Ati jucat pe scenele multor orase din tara noastra si nu numai. Ce e diferit fata de orasul nostru din acest punct de vedere?

S.G: Hmmm, cum sa zic. Atmosfera intr-un teatru este unica. E cam aceasi in fiecare oras. Se intampla sa ai noroc de public foarte bun, primitor, cald, inteligent, noncomformist sau chiar obraznic. Am intalnit toate aceste genuri de public. Am fost de exemplu, mi-aduc aminte si acum, in Galati, acolo unde publicul mi-a oferit o foarte frumoasa surpriza. Era un public avizat de teatru si s-a intamplat sa ajungem acolo dupa un drum cu peripetii in care nu prea mergea masina noastra. Aveam o rabla de autobuz, pe care apropo, sper sa o schimbam. Doamne ajuta sa se intample lucrul asta! (razand). Facusem o pana pe drum si, cu chiu cu vai, am ajuns dupa cinci ore. Bineinteles, la un asemenea drum, oboseala isi spune cuvantul, chiar daca nu faci nimic altceva decat sa stai pe scaun. Am inceput noi in forta piesa pana cand, la un moment dat, s-a simtit oboseala evident si s-a facut o burta, asa spunem noi cand spectacolul o ia in jos ca traire, ca amploare, ca emotie. In momentul in care publicul a simtit lucrul asta a inceput sa aplaude pana ne-am revenit. Si aplauzele au durat ceva timp. Pana la urma am dus piesa pana la capat cu succes. A fost ceva extraordinar!

I.B: Vi s-a intamplat vreodata sa fiti si huiduiti?

S.G: Da, in Vaslui am mai primit asemenea recunostinte ca sa zic asa. Si s-a intamplat de vreo doua-trei ori. Bine, nu huiduiti la modul groaznic, ci s-a intamplat sa auzim fluieraturi, comentarii rautaciose. Ce se intampla, ca sa detaliez un pic. Cand au loc lucruri de genul asta nu este vinovat neaparat publicul sau actorul. In momentul in care intri intr-o sala de spectacol trebuie sa ai un anumit comportament. Daca te duci intr-o Casa de Cultura in care nu exista nici macar caldura, e prost luminata, prost intretinuta, cu niste scaune jerpelite, toate aceste aspecte te incomodeaza. Cand intri intr-o sala de teatru speciala, in care sunt conditii propice pentru vizionarea unui spectacol de teatru, atunci iti impui tu ca om un anumit comportament. Stai ba ca nu pot sa fluier, stai ba ca nu pot sa huidui. Si sa-ti mai zic un lucru. Intr-o sala de teatru nu trebuie sa huidui actorul chiar daca actorul joaca prost. El joaca prost pentru ca atat poate. Actorii nu sunt intotdeuna la acelasi nivel de creatie. Sunt si ei oameni. Uneori joaca bine, uneori mai putin bine. Chiar mi-aduc aminte ca la un moment dat au venit la un spectacol de al nostru niste oficialitati barladene. Si dupa ce a inceput spectacolul a inceput sa se lase si frigul, moment in care ei voiau sa plece. Si nu i-am lasat. Vreau sa zic ca au inghetat bocna acele persoane importante din oras, dar nici nu s-au gandit sa incalzeasca sala acea vreodata. Nicidecum. Asta spune totul despre clasa politica din Romania care in acest moment este la pamant.

I.B: Vi s-a intamplat vreodata sa va comportati in viata de zi cu zi ca un personaj de teatru pe care l-ati interpretat?

S.G: Da. Sunt momente in care, cum sa zic eu, intamplarea din viata reala ma duce cu gandul la viata de pe scena. Sunt flash-uri care uneori te fac sa razi, uneori te fac sa iti pui intrebarea cum sa faci sa nu ramai in ele (razand). Mie mi s-a intamplat sa nu mai pot iesi din pielea personajului. Si nu o data, ci de mai multe ori. Mi-am gasit resursele insa pentru a iesi dintr-un personaj si sa reintru in viata cotidiana. Mi s-a intamplat o data dupa o premiera in care am interpretat rolul unui personaj care trebuia sa innebunesca pe parcurs. Iar la sfarsitul piesei innebunea de tot. Era un personaj comic, aparent lejer, insa imi asumasem cu atata responsabilitatea acel personaj, incat mi-am spus, "bai eu trebui sa innebunesc". Bun, si in momentul in care nebunia intervine gradat, chiar si pe parcursul a doua ore, ajungi la sfarsit sa crezi ca esti nebun (razand). Ei bine sentimentul a fost cumplit pentru ca, pur si simplu, nu mai puteam sa ies din personaj. Cateva ore dupa asta nu stiam ce sa fac cu mine. Nu stiam cum sa mananc, cum sa beau apa, lucruri elementare. Si atunci am plecat, era un noiembrie ploios, m-am dus in Gradina. Si de la 8 jumate si pana la 11 si ceva, apoape 12, am stat in ploaie. M-am intors inapoi la teatru, ud fleasca, dupa aceste ore, si de abia atunci am simtit ca mi-am revenit. E cumplita dedublarea. Iti creaza un gol sufletesc imens. Si nu stii cum sa-l umpli. Si e teribil. Cu greu am inceput sa imi aduc aminte de mine si asa am reusit sa imi revin la personajul Sorin Ghiorghe.

I.B: Daca ati putea sa o luati de la capat, ce ati schimba in viata dumneavoastra de actor?

S.G: Nimic. Poate doar cateva lucruri din anii de studentie si mai dinainte de asta. Atunci citeam foarte mult. O biblioteca o dadeam gata intr-o luna. Si mi-as dori acum, sa fi pus mai mult in practica lucrurile pe care le citeam. Atunci preferam sa imi fac un colt personal, o stoa proprie si de acolo sa imi extrag ideiile si energia. Am facut asa si mi-am dat seama ca totusi nu e bine. Trebui sa mai fii ancorat si in realitate.

I.B: Lasand la o parte meseria, care sunt pasiunile omului Sorin Ghiorghe?

S.G: Imi place sa lucrez grafica, pictura, lucruri de astea. Pictura iti ofera un alt orizont de speculatie. Este tot o arta dar iti da alte modalitati de a vedea lucrurile, mult mai rafinate, mult mai fine, decat meseria de actor. Mi-ar placea sa imi aleg locuri in care sa ma joc cu pensula. Eu am cochetat cu grafica vreo doi ani de zile, la Constanta, si mergeam pe malul marii foarte mult si faceam grafica. Era foarte frumos pentru ca intotdeauna marea iti ofera un alt peisaj, in functie de anotimpul in care o vezi.

I.B: Cum va distrati?

S.G: Imi place natura, imi place sa ies in natura. Ies cu prietenii la gratar, la picnic. Natura e frumoasa si trebuie respectata. NU trebuie sa lasam in urma peturi, nu trebuie sa lasam in urma pungi asa cum fac cei mai multi dintre noi. Urasc lucrul asta. E ceva grosolan sa iti bati joc de natura. Mi se pare de neconceput. NU ai voie sa faci asa ceva. Natura e locul in care vii sa te incarci cu energie ca om. Pentru ca oricine are nevoie de energie. E imperios necesar sa iesi din cotidianul acesta cenusiu si sumbru in care traim. Si natura ne ofera acest refugiu. Ce poate fi mai frumos decat sa te duci la o padure, sau intr-un loc in care sa fie multa verdeata? Si e pacat sa nu respectam ceea ce avem in jur. Cum trebuie sa fii ca sa iti bati joc de ceea ce e in jurul tau. Ce fel de om te numesti tu daca faci asta?

I.B: Daca ati putea sa ii dati un sfat omului Sorin Ghiorghe de la 22-23 de ani, care ar fi acela?

S.G: Wow, ce intrebare (surprins). Uite ca la asta nu m-am gandit. M-ai luat prin surprindere. Probabil i-as spune sa fie mai atent la ceea ce se intampla in jurul lui. Mai atent apropo de persoana lui. Stii, exuberanta varstei isi spune cuvantul de multe ori. Se ivesc multe oportunitati. Mi-ar fi placut sa traiesc mai atent, atata tot, caci intensitate a fost. Acum prefer o viata mai calma si mai linistita.

Iata cateva din lucrarile lui Sorin Ghiorghe




Si la urma o melodia care, din pacate, inca mai caracterizeaza viata multor artisti din Romania.

Asculta mai multe audio Muzica