Dacă e să ne gândim la semnificaţia istorică a zilei de astăzi, toţi ar trebui să ne arborăm steagul tricolor la geamuri. Să facem o masă mare la care să ne adunăm toată familia sau să ne cinstim cu un păhărel de vin fiert vecinii de pe scară.
E greu însă, pentru că istoria nu ţine de foame şi în loc să ne arborăm steaguri pe la geamuri preferăm să ne ancorăm în realitatea în care trăim. O realitate cinică, în care adunarea din 1918, de la Alba Iulia, este comparată cu un miting organizat de grevişti la Bucureşti. Şi cine poate fi condamnat pentru asta? Putem să-i reproşăm ceva profesorului de istorie care, uitându-se pe fluturaşul de salariu, renunţă subit la ospăţul în cinstea zilei noastre naţionale? Sau poate am putea să le scoatem ochii elevilor care sunt bucuroşi că au scăpat de o zi de şcoală., dar n-au auzit în viaţa lor de Maniu, Goldis sau de semnificaţia zilei de 1 decembrie! Nu prea putem, nu? Atunci cui? În curtea să cui să aruncăm mâţa moartă? Pentru orice rău făcut trebuie să fie un vinovat. Să fie politicianul de tribună, acest Dinu Păturică al timpurilor noastre? Sau poate cel de Cotroceni, acest sfidător incurabil intrat de ceva vreme în starea de prostraţie? Refuz să cred aşa ceva. Ei merg la manifestări, pun coroane în cinstea eroilor căzuţi pe câmpul de luptă, au discursuri siropoase despre patriotism şi istorie, li se face pielea ca de găină când duduie imnul naţional. Dacă nici asta nu mai dovedeşte că le pasă de ţară, atunci ce?
P.S. Dacă Băsescu va vărsa o lacrimă astăzi, la auzul imnului naţional, va mai câştiga câteva procente în sondaje. Iar pentru asta există vinovaţi: NOI!
ce vorbeam noi aseara!? sunt in totalitate de acord cu tine!
RăspundețiȘtergere