De ce nu-mi place senatorul Vasile Pintilie

Motive sunt destule, însă toate au legătură cu această propoziţie: Dl. Pintilie trăieşte într-o lume utopică.

Mai nou, a preluat dogma solomoniană de a trimite săgeţi verbale în burţile contracandidaţilor politici. N-are cine ştie ce experienţă politică, dar a învăţat din mers manualul de utilizare al vieţii politice tipic româneşti. Are talentul de a da un răspuns care să-l avantajeze, indiferent dacă întrebarea care îi este pusă are menirea de a-l îngropa în hazna. Doamnelor şi domnilor, vi-l prezint pe dl. senator Vasile Pintilie!

Vorbeam de lumea utopică în care, părerea mea, dl Pintilie este cetăţean de onoare. La o conferinţă de presă pe care a susţinut-o, parlamentarul bârlădean a adus în discuţie faptul că românii care muncesc în ţara noastră sunt plătiţi în funcţie de munca pe care o depun. A mai exemplificat dl Pintilie cazul unui portar nemulţumit de leafă şi care, după părerea domniei sale, nu ar trebui să aibă pretenţii să fie plătit decent, atât timp cât are doar opt clase. Faptul că dl. Pintilie crede, în faţa camerelor de luat vederi, că vinovat pentru starea actuală a ţării nu este actualul guvern ci precedentele, nu ar trebui să mai surprindă pe nimeni.

Dacă toţi românii ar fi plătiţi în funcţie de munca pe care o depun, portarul despre care a amintit ar trebui să câştige de cel puţin trei ori mai mult decât domnia sa. Nu mă refer la dl Pintilie în particular, ci la funcţia dumnealui. Dacă un român are opt clase, trebuie să-i lipim de frunte un fluturaş de salariu de câteva sute de lei? Dacă toţi am fi profesori, cercetători, medici sau antreprenori, cine ne-ar mai păzi instituţiile? Cine ar mai ambala zahărul pe care dl Pintilie şi-l pune în cafea când (nu) se gândeşte la ce ar mai putea să facă folositor pentru oraşul şi ţara în care trăim cu toţii? Şi exemplele continuă până la vânzătorii din magazinele de electrocasnice.

E greu să fii ancorat în realitate în condiţiile în care singura palmă pe care ţi-o dă viaţa este traficul îngreunat din cauza nămeţilor de pe ruta Bârlad – Bucureşti. Sau neputinţa de a copia, în ciuda nenumăratelor încercări, stilul oratoric al lui Cicero. De aceea ar trebui să fim un pic mai înţelegători cu dl Pintilie şi să-l înţelegem. Aşa că, iartă-l, bârlădene, că nu ştie ce spune!