Deontologie de vanzare

Se spune că presa este a patra puterea în stat. Prin intermediul ei poți forma opinii sau manipula anumite segmente ale populației. Aceste două puncte din fișa postului unui ziarist au atras de-a lungul timpului multe căpușe care, profitând de „greutatea” conturilor personale, au început să cumpere ziariști. Alții, când au văzut că facturile întocmite de presari sunt din ce în ce mai mari au început să-și deshida trusturi de presă. Cel mai elecvent exemplu este de departe Antena 3. Și să nu uităm instrumentele media băsiste, B1 TV și Evenimentul Zilei.

Dar haideți să ne întoarcem în ograda noastră. În scurta mea experiență jurnalistică am avut ocazia să văd cum merg treburile și prin Bârlad. Ca reprezentant al unui ziar, televiziuni sau radio te dai bine pe lângă cine are banul. Și de asta apar expresii prin presă de genul „cu largul ajutor al domnului primar”, sau prin „binevoința edililor orașului”. Stârnesc râsul pentru public și pun o etichetă de pupincurist, greu de dezlipit, celui care le dau drumul în aer sau pe print. Deși, știm cu toții, cel mai puternic instrument media este tv-ul.

Alți jurnaliști de la noi se vând mai ușor decât o prostituată pe centură. Nu numai că sug banii de la un politician anume pentru a ataca un contracandidat, dar când vine contracandidatul și le zice să facă viceversa nu stau pe gânduri. Și astfel se face că, în unele articole, ba e Solomon pupat în dos și Pintilie făcut cu ou și cu oțet, ba învers. Genul asta de prostituție apare mai ales în campania electorală. Dar colegii de presă știu că asta nu e mare mâncare de pește!

Nu vreau să dau nume pentru că nu am niciun drept, la fel cum nici nu vreau să generalizez. În orice pădure mai este și verdeață. Aceste rânduri nu sunt adresate nimănui anume și toate exemplele de mai sus sunt generice, nu concrete. Cititorii, telespectatorii sau ascultătorii știu de ce!

De azi profesorii vasluieni opresc greva generala

Greva generală a dascălilor va lua sfârșit astăzi
De astazi, 2 iunie, elevii vasluieni vor face toate orele. Conventia Județeană a Sindicatelor din Învățământ (CJSÎ) a decis ieri ca dascălii să nu mai facă grevă generală și să apeleze la alte măsuri de protest împotriva guvernanților.
Tot de astăzi sindicaliștii au decis ca profesorii să declanșeze greva japoneză. Adică să protesteze, însă fără a perturba activitatea didactică.
Riscul blocării anului școlar nu a fost îndepărtat însă. Profesorii greviști vasluieni nu vor trece notele în catalog. Totodată, potrivit CJSÎ, pe 4 iunie dascălii vor picheta Prefectura Vaslui.

Chiriașul Solomon lasă apartamentul de la stat cu două camere pe unul cu trei camere

Potrivit unei hotărâri de Consiliu Local adoptate astăzi, în ședința ordinară a edililor orașului, deputatul Adrian Solomon se va muta în curând în casă nouă. Fostul viceprimar al orașului a solicitat printr-o cerere adresată primarului Constantin Constantinescu schimbarea actualei sale locuințe, respectiv cea de la scara C a blocului B3 de la ANL-urile din zona Cărămidărie, la scara A a aceluiași imobil.

„Necesitatea și oportunitatea inițierii acestui proiect de hotărâre a fost determinată de solicitarea chiriașului Solomon Adrian prin cererea nr. 8155/20.05.2010 și de faptul că acest apartament este neocupat, întrucât fostul chiriaș a renunțat la contractul de închiriere”, se precizeaza în expunerea de motive a proiectului de hotărâre ce vizează mutarea lui Solomon.

Fosta locuința ANL a lui Solomon, un apartament cu două camere, a fost obținută în 2003. Deputatul se va muta impreuna cu soția și copilul într-un apartament ce are trei camere.

Monopol politic: N-au motive să le (P)e (S)e (D)e adversari!

Clasa politică bârlâdeană este împărțită în două. Baricada care are secera în mână (fară referiri comuniste) reprezentantă de PSD. Și restul. Din rest fac parte toate celelalte formațiuni care mai există pe plan local.
În contextul economic actual e de neînteles cum reprezentanții celorlalte partide din Bârlad preferă să rămână într-un con de umbră, când ar putea foarte ușor să speculeze nemulțumirile tot mai dese ce apar prin târg la adresa actualei administrații.
Nu știu dacă actualul primar, Constantin Constantinescu, va mai candida la încă un mandat. Dacă o va face însă cu siguranță nu va avea adversar. Și nu pentru că ar fi candidatul ideal ci pentru că șefii de celelalte formațiuni sunt niște pești mici pentru el.
Să-i luăm pe rând. PDL. Principalul reprezentant: Vasile Pintilie, senator. Chiar dacă face parte din partidul aflat la guvernare și ar putea foarte ușor să apese pe PeDaLa de accelerație a ascensiunii formațiunii pe plan local preferă să își vadă de treaba sa. Ba mai mult, indiferența la atacurile repetate ale deputatului Adrian Solomon ne duce cu gândul la masochiști.
PNL. Președintele organizației: Dumitru Bouroș. Avocat cu reputație în urbe și consilier local. Îl mai gâdilă pe primar și pe ai lui cu câteva intervenții pe la ședințele de Consiliu Local și cam atât. Nu știu dacă mai mult de 10% din bârlădeni știu că el conduce pe plan local partidul Brătienilor. Apare destul de rar la televizor, nu știu dacă de când a fost ales în fruntea partidului a apărut vreodată în ziare. Nu a organizat nicio conferință de presă de cînd a fost ales în funcție.
Despre UDMR nu cred că se mai impune să discutăm.
Politica la noi înseamnă a arunca cu căcat în adversari. Această metodă îți poate atrage simpatizanți sau opozanți însă cu siguranță e o metodă mult mai bună de a te face cunoscut decît cea de a sta în letargie. Să vadă lumea că te implici. Să vadă lumea că nu rămîi indiferent când ești făcut cu ou și cu oțet. Dar mai ales, să vadă lumea că exiști și ai și tu un cuvânt de spus.
Galanteria de a nu răspunde săgeților verbale trimise de adversari și comoditatea de a spune pas când ai putea să te faci cunoscut nu mi se par metode bune în politica de pe plan local

Tinerețe furată

Unii când ajung la 18 ani iși urcă fundul într-o mașină scumpă cumpărată de mama și de tata și ies în oraș. Cei mai mulți dintre tineri, când termină liceul sau facultatea încep să-și pună întrebări. Ce o să fac în continuare? O să reușesc să mă desprind de ajutorul părinților și să mă întrețin singur? O să-mi găsesc un loc de muncă? Merită să stau în țară? etc.
Noi, tinerii din zilele noastre, ne izbim de un zid al frustrarii. Genul ăla de frustrare pe care îl ai când poți și vrei să faci un lucru, dar nu ești lăsat. Genul ăla de frustrare pe care o ai când termini facultatea și nu-ți găsești un loc de muncă. Și exemplele pot continua.
Se tot bate monedă pe faptul că generația care vine este caracterizată prin libertinism dus la extrem, ignoranță și alte epitete de genul acesta ce te fac să pleci capul când îți sunt adresate. Sunt tinerii de astăzi ai României vinovați pentru modul în care trăim oare?
Noi suntem de vină pentru rata mare a șomajului și pentru măsurile pro-foame ce vor fi instaurate în curând? Cu siguranța nu! Suntem doar niște victime colaterale a unor măsuri care s-au luat, sau care nu s-au luat în trecut de niște oameni care nu și-au urmărit decât interesul propriu. Și care acum le cumpără Q7 odraslelor.

Suntem puși în situația de a ne ține cu mâinile de ștreangul pus la gât după ce călăul ne-a izbit taburetul de sub picioare.

Poate e prea mult să să cerem respect. Deși poate le-am merita! Poate e prea mult să cerem locuri de muncă. Deși poate am fi capabili! Poate e prea mult să cerem să ni se audă și vocea noastră. Deși poate am avea ce spune. Suntem o generație care ne-am obișnuit cu puțin și nu vrem decât să trăim decent. Nu vrem să ni se fure tinerețea!

Moartea are culoare verde intermitent

În Bârlad sunt aproape 10.000 de mașini. Atât ale persoanelor fizice cât și juridice. Dovada este traficul din Bărlad care, în ultima perioadă, a devenit din ce în ce mai greu. În tentativa lor de a ajunge mai repede la destinație și mânați de nerăbdare, unii șoferi apelează la tertipuri pentru a păcăli semafoarele și regulile de circulație. De cele mai multe ori aceste manevre ies. Alte ori finalitatea lor este tragică.

Ștefan Mocanu a fost unul dintre ghinioniștii. Lui nu i-a ieșit manevra și a plătit cu viața pentru asta. Povestea accidentului produs de el o cunoaște jumătate de Bârlad probabil. Era pe banda întâi, mergea înainte. Semaforul arăta roșu. Avea verde intermitent la dreapta, a virat în această direcție, s-a întors pe Republicii cu viteză pentru a ajunge înaintea celorlalte mașini, a încercat să depășească, nu a avut loc, a pierdut echilibrul mașinii și s-a oprit într-un stâlp. Cel mai dureros e că a „măturat” și o mamă și un copil de pe trotuar, care se zbat acum între viață și moarte.

Vorbeam mai înainte de tertipuri ale conducătorilor auto. Acel verde intermitent de la intersecția de lângă BCR reprezintă o tentație foarte mare pentru șoferi. Mai ales pentru cei grăbiți. Cazul lui Ștefan nu e singular, numai că, din fericire, de puține ori cei care fac această manevră ajung prin stâlpi. Foarte mulți bârlădeni aflați la volan aleg să facă la dreapta în acel loc pentru a evita culoarea roșie a semaforului. Miza - câteva secunde economisite. Riscul - viața lor și a celor din jur. Merită asumat acest risc oare?

Paraste cocalarul de langa tine! Povestea spargatorilor de seminte

Am iesit cu prietena la plimbare prin Gradina sambata seara, pe la ora 8. Timp de aproximativ 20 de minute cat am umblat printre barladenii nostri care erau in Gradina, am vazut un echipaj de la Politia Comunitara, care se plimba pe un scuter (erau doi pe acelasi scuter, va dati seama ce imagine ofereau). Mai mult se uitau dupa fete si schimbau vorbe intre ei referitor la asta. Mergand asa, vad ca pe o banca se mancau seminte. Hmmm, nimic deosebit. Mai merg cu prietena mea si mai vad o banca, unde era practicata aceeasi "ocupatie". De remarcat ca nu era prea multa lume in Gradina. Din vreo 5 banci (adica in zona in care am mers eu) la doua se mancau seminte si chiar in aria de patrulare a comunitarilor nostri sarguinciosi.
In fine, nimic deosebit pana acum. In timp ce imi continuam plimbarea, vad cireasa de pe tort. Echipajul de la Politie comunitara statea de vorba cu un domn. Si cand ma uit la respectivul, observ ca scuipa seminte pe langa picioarele agentilor. Nu imi venea sa cred, asa ca la o privire mai atenta mi-a fost confirmat.
Banuiesc ca domnul era prieten sau coleg cu oamenii legii.

Mai mult de atat nu am ce sa mai spun...

Am zis sa scriu aici, poate o sa postezi ceva,undeva...si poate o sa vada cineva, si mai ales de asta sa ia o masura...

Asa...sa nu uitam ca oamenii legii consumau si benzina....offfffff

Autor: Ionut

Epitaful unei natiuni

Sub aceasta piatra zugravita cu scaderea a 25% din salariu bugetarilor, cu 15% a veniturilor pensionarilor si cu alte masuri anticriza, zace poporul roman. Cu riscul de a parea macabru, am sa compar situatia in care ne aflam in momentul de fata cu cea a unui muribund inconjurat de cei dragi cu batistele in mana. Cel mai dureros este ca acestui muribund i se ineaca din ce in ce mai des organele vitale. Care, pana la urma, vor ceda de tot. Sanatatea, Invatamantul, Sistemul bugetar, Ministerul de Interne, toate dau semne de slabiciune din ce in ce mai dese.

Vorbeam ieri cu senatorul Vasile Pintilie si il intrebam cum va gestiona actuala guvernare protestele care va sa vina. Pentru ca sunt sigur ca vor mai fi si altele, poate de o amploare mai mare decat a celor de azi. Raspunsul sau, ca pioner al puterii, a fost unul tras dupa indigoul portocaliu care sta cu secera in mana deasupra atator fluturase de salarii. El a zis ca cel mai important este dialogul intre reprezentantii executivului si cei ai patronatelor si sindicatelor. Acestia din urma ar trebui sa inteleaga ca aceste masuri sunt stringente si daca nu s-ar aplica, economia Romaniei s-ar duce la vale, spune el. Pai nu e deja acolo, oare?

Intr-adevar, sunt anumite valori ale indicatorilor macroeconomici pe care economia noastra trebuie sa-i atinga. Si pentru a face acest lucru reprezentantii puterii trebuie sa apeleze si la masuri nu tocmai populiste (atipice lor de altfel). Insa cum poti sa mai privesti in ochi un batranel cu o pensie de trei milioane si jumatate cand ii mai tai si 15% din venit? Cum mai poti pretinde contopistilor sa-si exercite treaba cum trebuie daca nu le mai dai sase milioane ca pana acum ci doar patru? Si intrebarile ar putea continua. 

Frustrant este ca pentru lucruri inutile se gasesc bani. Pentru achizitionarea unei camere foto de 400 si ceva de milioane care sa-l faca fotogenic pe Basescu se gasesc bani. Pentru o sala de sport de cateva milioane de euro din satul natal a lui Boc se gasesc bani. Si pentru multe alte prostii de genul acesta la fel. Pai romanii, cand ajung la finalul lunii fara leafa, mai manaca si cartofi prajiti. Daca e recesiune de ce nu facem economie de sus in jos, cum zice Realitatea Tv. Sau de ce nu renuntam la capriciul facturilor de zeci  de milioane de  lei pe care le fac parlamentarii luna de luna? De ce trebuie sa redresam economia pe spinarea norodului?
Acestea sunt intrebari la care nu cred ca se incumeta cineva din actuala guvernare sa raspunda.

Cifrele economice nu sunt relevante in hartii. Ci sunt relevante atunci cand sunt transpuse in viata de zi cu zi. O viata de zi cu zi pe care nababii romanii nu mai stiu de mult timp cum arata. Si ceea ce e mai frustrant pentru noi, pulimea, este ca nici nu ii mai intereseaza. Treptat, dar sigur, daca nu va rasari un soare si pe strada noastra se vor separa doua paturi sociale. Cea mica, dar puternica a aristrocratiei si cea mare, dar fara prea multe de spus, a plebei.

Fraude de miliarde la C.A.R.P. Barlad

Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor a fost, in ultimii ani, locul in care s-au dat tunuri de miliarde de lei. Cel mai recent caz este cel a lui Adrian Miron care a adus prejudicii institutiei de numai putin de 1,7 miliarde, fiind un simplu membru.

Parchetul de pe langa Judecatoria Barlad a primit recent din partea politistilor de la Biroul Investigatii Criminale doua dosare de delapidare si de neglijenta in serviciului ce vizeaza fosti sau actuali functionari ai Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (C.A.R.P). Politistii mai investigheaza cazul lui Adrian Miron, care din postura de simplu membru a reusit sa insele unitatea cu 1,7 miliarde de lei vechi.

In 2008, Anisoara Bejan si Corina Damian au fost luate la ochi de catre oamenii legii pentru infractiuni economice. Prima dintre ele pentru delapidare, iar cea de a doua pentru complicitate. Politistii au cercetat cazul pana in urma cu doua luni cand l-au pasat la Parchet.
 
Cele doua se pare ca au inselat unitatea la care mii de pensionari isi depun si ultimii banuti cu peste un miliard de lei vechi. De altfel. Anisoarei Bejan i s-a pus sechestru pe casa in valoare de 100.000 de lei. Intre timp, probabil pentru a scapa de eventualele repercursiuni ale faptei sale, femeia a plecat in Italia. Cum a reusit ea sa treaca granita fiind protagonista unui caz de delapidare este o enigma.

Nici Corina Damian, complicele sau nu mai lucreaza in momentul de fata la C.A.R.P, insa pornind de la prezumtia de nevinovatia femeia nu a putut fi sanctionata in niciun fel de oamenii legii. Ea a reusit sa isi gaseasca, se pare, un loc caldut de functionar la una din sucursalele BRD din oras. Avand in vedere antecedentele sale putem spune ca lupul a fost pus paznic la oi.

O data cu dosarul celor doua, procurorii barladeni au mai primit un dosar constand in neglijenta in serviciu. Acesta apartine Marianei Rotaru si Zoniei Necula, care culmea, si acum sunt angajate la C.A.R.P.


Tunul cel mare

Cea mai mare fraudare apartine lui Adrian Miron. Acesta este fost ofiter in cadrul Ministerului Apararii Nationale si din postura de simplu membru a reusit sa se aleaga cu 1,7 miliarde de lei vechi. Metoda lui era foarte simpla. Falsifica documente si cerea imprumuturi pe numele unor persoane care se trezeau datoare vandute peste noapte. De altfel asa a fost si prins de catre politistii. Mai multe persoane s-au plans ca le-au venit citatii prin care li se cerea sa plateasca imprumuturi pe care nu le-au facut. Aproape 40 de persoane au fost prejudiciate de catre Miron.


Ce zice conducerea C.A.R.P.

"Eu nu sunt presedinte de foarte mult timp la aceasta institutie. Stiu in mare parte despre cazurile cercetate de catre oamenii legii insa nu stiu exact continutul. Noi am introdus programe de audienta cu consilierii. Procesul acordarii unui imprumut este supravegheat de la intocmirea actelor pana la acordarea banilor", spune Nicolae Mihai, presedintele C.A.R.P. Barlad

Tras in teapa de firma unui ales local

Vasile Gîlea
Barladeanul Vasile Gîlea a lucrat pana acum un an si jumatate la o firmă importantă de constructii din oras la care este actionar si unul dintre edilii urbei. Omul sustine ca pe 3 septembrie 2008 a suferit un accident de muncă, în urma căruia s-a ales cu femurul fracturat.

În astfel de situatii e usor de anticipat ce s-a întâmplat ulterior. Bărbatul nu a mai putut rămâne angajat si a fost nevoit să intre în somaj. Reprezentantii firmei la care bărbatul lucra l-au sfătuit pe nefericitul angajat să nu solicite zile de spitalizare, deoarece după ce va termina somajul îi vor da ceva de muncă. Asa că bărbatul a stat zile bune în spital, însă, la cererea angajatorului, nu a solicitat zile de spitalizare. Decizie pe care avea să o regrete ulterior. Daca ar fi facut-o barbatul putea sa se pensioneze pe caz de boala si firma la care a lucrat ar fi intrat la cheltuieli.

Cele 15 luni în care bărbatul a stat acasă si a luat somaj s-au terminat în luna martie a acestui an si, credul în vorbele angajatorului, s-a dus să ceară ceva de muncă. Numai că, nemaiavand nevoie de un bărbat "cu 18 suruburi în picior", reprezentantii importantei firme bârlădene l-au trimis la plimbare.

Vasile Gîlea are doi copii la Iasi la facultate si dacă va rămâne fără niciun venit spune că va fi nevoit să îi retragă de la studii: "Dacă mă sună copiii si îmi spun să le trimit bani de cămin, ce fac eu atunci. Pâna acum mă mai descurcam, si-asa greu, cu banii din somaj, dar acum dacă nici eu si nici sotia nu avem niciun venit ce o sa facem, o să dăm în cap la oameni? E tare greu! Sper să mi se rezolve problema. Dacă nu, mă duc la Vaslui la Protectia Muncii sau poate chiar mai departe, la Bucuresti", a spus Vasile Gîlea.

Parerea barladeanului

"Sambata ,incepand cu orele 11.00, echipa de seniori joaca pe propiul teren o noua etapa, in compania R.C.M. Timisoara. Asteptam de la baietii nostri un meci cat mai bun . Multa bafta! " Asteptam de la baietii nostri un meci mai bun,dar jucat unde si avand ce suporteri ?O echipa ce trebuie sustinuta din toate punctele de vedere ,insa cu un asemenea stadion nu se pot face prea multe ...



























Asteptam investitia domnului primar :)

Autor: Skeepy Dee

Decalogul cocalarului, versiunea foto

Porunca 1:
Eu sunt Domnul Dumnezeul ma-ti. Sa nu ai alti dumnezei (.mp3) in calculator in afara de mine!




















Porunca 2:

Sa nu-ti faci chip cioplit sau freza smechera care sa semene cu alta decat in imaginea de jos! Si nici sa te inchini la fete sa se culce cu tine, freza ar trebui sa fie de ajuns!

















Porunca 3:

Sa nu iei in desert numele confratilor tai cocalari. Daca poti, pune si tu copiilor tai atat de multe prenume incat sa nu incapa in buletin. Daca nu multe macar sa fie de vedete. Vezi ca incepe Campionatul Mondial de fotbal, fii geana pe numele jucatorilor.















Porunca 4:

Adu-ti aminte de ziua in care trebuie sa mergi la gratar! Ia cat mai multe peturi de bere cu tine, nu uita semintele, imbata-te, da manelele la maxim si lasa cat mai multe gunoaie in urma ta! S-ar putea sa intalnesti frecangii care sa-ti spuna ca nu e civilizat sa faci asta. Nu-i crede si respecta porunca!
















Porunca 5:
Cinsteste pe ma-ta si tac-tu! De cate ori le e sete. Atentie insa, sa nu folosesti niciodata altceva decat vodca de proasta calitate sau vin tras din tescovina!
















Porunca 6:

Sa nu ucizi timpul altfel decat stand pe hi5 ore intregi. Obligatoriu trebuie sa ai cel putin 25 de ore pe zi statusul "new pic, vreau commnet, dau comment back". Sa rasfoiesti, profilele prietenilor prietenilor unui fost prieten de al tau cu care te-ai certat la o betie. Sa te uiti la pozele in care nu se pune prea mult accent pe textila si sa comentezi in gand de fiecare data: "fa da' buna esti!"




















Porunca 7:
Sa nu prea curvesti. Insa de fiecare data cand te intreaba prietenii tai cate femei ai avut sa inmultesti cu doi. Daca iti da zero sa stii ca nu e vina ta ci a matematicii. Zero inmultit cu orice numar da tot zero.














Porunca 8:
Sa nu uiti sa furi curent in orice conversatie in care esti implicat! Incearca sa vorbesti cat mai tare, foloseste-te de bagajul de greseli gramaticale pe care il posezi si obligatoriu sa folosesti cuvinte pe care le-ai auzit pe la televizor chiar daca nu le stii sensul si nu se potrivesc in context




















Porunca 9:
Sa nu marturisesti stramb impotriva aproapelui tau. Cel putin nu cand e de fata. Cand nu e langa tine, barfeste-l, injura-l, rade de el cu confratii tai cocalarii de cate ori il vezi citind o carte, judeca-l ca asculta alta muzica decat cea a neamului nostru, paraste-l sefului cand spune ceva rau despre el!





















Porunca 10:
Sa nu poftesti bunul aproapelui decat daca esti sigur ca poti sa i-l iei. Si daca stii ca o sa-ti foloseasca. Daca aproapele tau este inteligent degeaba ravnesti tu la calitatea lui, n-ai cum s-o furi niciodata. Si oricum n-ai avea ce face cu ea. Tie si celor ca tine nu va trebuie asa ceva!















Acest text este un pamflet. Daca esti cocalar si te simti simti jignit de cele spuse mai sus, inseamna ca scopul meu a fost atins.

Paradoxul saraciei

Vorbeam zilele trecute cu reprezentantii Directiei de Asistenta Sociala (D.A.S) din cadrul Primariei Barlad despre situatia ajutoarelor de incalzire ce se acorda in orasul nostru. Inainte de iarna ce tocmai a trecut, dosarele a aproximativ 1.500 de familii au fost acceptate pentru a primi aceste subventii. Cu siguranta prea putin pentru un oras in care salariile sunt asa cum sunt, iar nivelul de trai este cu mult sub cel din alte urbe ale tarii.

Am ramas stupefiat insa cand Liliana Platon, sef al D.A.S, Barlad mi-a spus ca aproximativ 220 de milioane de lei vechi, din suma aferenta orasului nostru pentru subventiile de incalzire, nu au fost incasate de unele familii care si-au facut dosare. Situatia e mai mult decat stranie daca stam sa ne gandim ca pe cei care si-au depus aceste dosare cu siguranta nu ii dau banii afara din casa. Ca sa nu mai zicem ca pentru a fi acceptati au fost nevoiti sa indeplineasca niste criterii in ceea ce priveste venitul. Deci cum este posibil sa iti depui dosarul pentru a primi ajutor de incalzire si dupa aia sa nu iti ridici banii? Daca suma care va ramane neachitata ar intra in vistieria Consiliului Local ar fi ceva. Insa nu. Banii se vor intoarce la guvern daca cei care au facut acte pentru ei nu si-i vor ridica.

Nu stiu care ar fi explicatia pentru familiile care nu au mai avut nevoie de banii care li se cuveneau prin subventia de incalzire. Poate au primit o mostenire de la o ruda indepartata si nu s-au mai sinchisit sa stea la coada pentru cateva sute de lei. Poate au castigat la loto. Poate s-au mutat in insulele Fiji si acolo sigur nu au avut nevoie de incalzire. Sau poate doar sunt niste persoane instarite de la noi ale caror dosare au trecut cum trece un fiu de ministru bacalaureatul si care dupa aia s-au lasat pagubasi cand au vazut cu cine trebuie sa stea la rand pentru a-si ridica banii. Pentru ca imi vine greu sa cred ca un om care o duce de pe o zi pe alta uita sa ia niste bani pentru care nici macar nu a muncit.

Paraste cocalarul de langa tine! Povestea iubitorilor de flori

Cei doi se plimbau prin Gradina Publica ,si nu erau singuri,cand ea, o mare iubitoare de flori, a considerat ca nu o vede nimeni daca rupe patru pui dintre cele mai frumoase flori. El ,cavaler, a luat pe contul sau amenda cuvenita ei.

Din discutii am inteles ca sunt profesori. Ma intreb ce parerea si-ar face elevii lor daca ar afla ca dascalii lor se tin de furtisaguri?

Poza si comentariu:  Andrei

Surprinse in timp ce furau flori!

Numarul celor care distrug sau fura florile amplasante recent in jardinierele de pe marginea strazilor din Barlad se inmulteste.

Potrivit unui comunicat trimis de catre Politia Comunitara din Barlad, aseara, in jurul orelor 23.30, in zona CEC, Adina Talpis si Elena Carp (foto dreapta), au fost surprinse de agentii comunitari in timp ce furau flori.
 
Luate la rost de catre politistii comunitari cele doua s-au motivat spunand ca au luat florile pentru cimitir.
 
Un caz similar s-a petrecut si duminica seara atunci cand agentii comunitari au surprins o femeie care sustragea flori tot pentru a le duce la cimitir.
 
Politistii comunitari au primit ca sarcina din partea municipalitatii pazirea jardinierelor de pe marginea strazii, iar in cazul in care se fura sau se distrug florile, ei risca scaderea cu 25% a salariului.
 
Cei care sunt surpinsi furand sau distrugand flori pot fi amendati conform HCL22/2002 art.21 cu amenda de la 50 lei la 400 lei, avand posibilitatea de achitare in 48 ore a jumatate din minim, adica 25 lei

Paraste cocalarul de langa tine! Povestea gunoiului din fata portii






Imaginile de mai sus sunt facute in fata portii unui cetatean ce locuieste in zona Deal. Proprietarului i-a fost lene probabil sa duca gunoiul intr-un loc special amenajat, asa ca l-a pus taman in fata portii. Pentru aceasta fapta se poate da o amenda usturatoare.

Comentariu: Ionut Benea
Fotografii: Ion

Ghivecele de flori din oras, tentatie pentru cleptomani



Jardinierele cu flori, montate de catre reprezentantii primariei in ultima perioada, reprezinta o tentatie foarte mare pentru concitadinii nostri. Daca unii considera ca muscatele ar sta mult mai frumos pe pervazul lui de acasa decat pe marginea strazii, pentru alti barladeni vandalizarea lor reprezinta o activitate interesanta.


Primarul Constantin Constantinescu declara intr-o conferinta de presa de saptamana trecuta ca deja cleptomanii barladeni iubitori de flori au inceput sa-si intre in rol. In acest sens, politistii comunitari au primit ca sarcina sa pazeasca jardinierele, iar cei de la Serviciul de Gospodarie Comunala si Locativa din primarie au prins, zilele trecute, ghivecele cu niste cleme din metal de marginile jardinierelor.

Tind sa cred ca aceste masuri nu sunt indeajuns pentru a proteja florile care, trebuie sa recunoastem, dau un aspect frumos orasului.