Se afișează postările cu eticheta PNL. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta PNL. Afișați toate postările

Monopol politic: N-au motive să le (P)e (S)e (D)e adversari!

Clasa politică bârlâdeană este împărțită în două. Baricada care are secera în mână (fară referiri comuniste) reprezentantă de PSD. Și restul. Din rest fac parte toate celelalte formațiuni care mai există pe plan local.
În contextul economic actual e de neînteles cum reprezentanții celorlalte partide din Bârlad preferă să rămână într-un con de umbră, când ar putea foarte ușor să speculeze nemulțumirile tot mai dese ce apar prin târg la adresa actualei administrații.
Nu știu dacă actualul primar, Constantin Constantinescu, va mai candida la încă un mandat. Dacă o va face însă cu siguranță nu va avea adversar. Și nu pentru că ar fi candidatul ideal ci pentru că șefii de celelalte formațiuni sunt niște pești mici pentru el.
Să-i luăm pe rând. PDL. Principalul reprezentant: Vasile Pintilie, senator. Chiar dacă face parte din partidul aflat la guvernare și ar putea foarte ușor să apese pe PeDaLa de accelerație a ascensiunii formațiunii pe plan local preferă să își vadă de treaba sa. Ba mai mult, indiferența la atacurile repetate ale deputatului Adrian Solomon ne duce cu gândul la masochiști.
PNL. Președintele organizației: Dumitru Bouroș. Avocat cu reputație în urbe și consilier local. Îl mai gâdilă pe primar și pe ai lui cu câteva intervenții pe la ședințele de Consiliu Local și cam atât. Nu știu dacă mai mult de 10% din bârlădeni știu că el conduce pe plan local partidul Brătienilor. Apare destul de rar la televizor, nu știu dacă de când a fost ales în fruntea partidului a apărut vreodată în ziare. Nu a organizat nicio conferință de presă de cînd a fost ales în funcție.
Despre UDMR nu cred că se mai impune să discutăm.
Politica la noi înseamnă a arunca cu căcat în adversari. Această metodă îți poate atrage simpatizanți sau opozanți însă cu siguranță e o metodă mult mai bună de a te face cunoscut decît cea de a sta în letargie. Să vadă lumea că te implici. Să vadă lumea că nu rămîi indiferent când ești făcut cu ou și cu oțet. Dar mai ales, să vadă lumea că exiști și ai și tu un cuvânt de spus.
Galanteria de a nu răspunde săgeților verbale trimise de adversari și comoditatea de a spune pas când ai putea să te faci cunoscut nu mi se par metode bune în politica de pe plan local

Dumitru Bouros, ales presedintele PNL Barlad

Ieri, la Casa de Cultura a Sindicatelor, a avut loc Adunarea Generala a Partidului National Liberal, organizatia Barlad. In cadrul intalnirii, penelistii barladeni au ales noua conducere a partidului.
In functia de presedinte a fost ales avocatul Dumitru Bouros, care de aproape un an conducea formatiunea politica insa cu titlu interimar. El a obtinut 119 voturi cu 100 mai multe decat contracandidatul sau, Adrian Barbu, profesor al Grupului Scolar de Arte si Meserii Barlad. Candidatura acestuia din urma a venit tarziu, de abia vineri, si a luat prin surprindere pe foarte multi dintre penelisti.
Tot ieri s-au ales si vicepresedintii organizatiei. Acestia sunt Daniel Olteanu, Ciprian Feraru, Elena Monu, Carmen Fratiman si Cezar Toporas.
Trei dintre cei care au fost alesi in aparatul de conducere al PNL Barlad sunt consilieri locali. Este vorba de presedintele Bouros, Daniel Olteanu si Ciprian Feraru.
"Daca voi fi ales presedinte voi stabili trei obiective principale. Primul dintre ele va fi sa castigam Primaria Barlad, iar celelate doua ca organizatia Barlad a partidului nostru sa dea un deputat si un senator", spunea Bouros inainte sa inceapa votarea.
La Adunare a fost prezent si senatorul Cristian David, care s-a aratat nemultumit de modul in care a condus organizatia fostul presedinte, Dionisie Lefter.