Chinul de a fi copil

A fi copil în multe din familiile județului nostru e un chin. E un chin să crești printre scandalurile de natură bahică ale unor părinți inconștienți. E un chin să ajungi în clasa întâi și să ai imaginea părinților plecați la muncă în străinătate întipărită în minte doar din fotografii.

Cel mai dureros e când aceste chinuri ale micuților devin tragedii. Toată țara știe de moartea micuței de cinci anișori ce a consumat un litru de vin, a fost pusă de bunic în căruță și dusă prin soarele arzător zece kilometri. Micuța nu a mai ajuns acasă, ci unde nu este durere, nici întristare, nici suspin. Suspin de care s-a săturat, probabil, într-o viață în care a fost pasată de la o rudă la alta ca mingea pe un teren de fotbal.

Ca și cum asta nu ar fi fost îndeajuns pentru a ne demonstra reputația câștigată prin zeci de apariții în tabloide, la începutul săptămânii un caz similar ne șochează din nou. Un puști de doar opt ani, suferind de sindromul Down, a fost găsit de o vecină zăcând pe marginea unui drum în comă alcoolică, cu fața plină de vânătăi. Nenorocirea s-a petrecut în Zorleni, patria criminalilor și a violatorilor din zonă. Mai nou și a criminalilor de copilării. Din fericire, băiatul a supraviețuit.

Astfel de exemple ne îngrozesc. Demonstrează, dacă mai era nevoie, lipsa de cultură și sărăcia care macină, zi de zi, familii din toate colțurile județului. Sărăcia te constrânge să renunți la multe în viață. E ușor să stăm la un birou și să scriem despre asta. E frustrant când știi că lucrurile nu se vor rezolva prea curând. E dureros când te gândești că în momentul în care eu scriu acest text sau dumneavoastră îl citiți un copil poate fi exploatat de propriul tată.

Dacă vom scăpa de părinții a căror axis mundi e sticla de vin. Dacă autoritățile vor începe să „culeagă” micuții defavorizați înainte și nu după nenorociri. Dacă vom da de veste celor abilitați când vedem că un tată își tratează copilul ca pe mârțoaga din grajd. Atunci poate, repet, poate vom avea șanse să intrăm în normalitate. Până atunci însă vor mai avea loc tragedii. Și tare mi-aș dori să mă înșel!

Moartea are culoare verde intermitent

În Bârlad sunt aproape 10.000 de mașini. Atât ale persoanelor fizice cât și juridice. Dovada este traficul din Bărlad care, în ultima perioadă, a devenit din ce în ce mai greu. În tentativa lor de a ajunge mai repede la destinație și mânați de nerăbdare, unii șoferi apelează la tertipuri pentru a păcăli semafoarele și regulile de circulație. De cele mai multe ori aceste manevre ies. Alte ori finalitatea lor este tragică.

Ștefan Mocanu a fost unul dintre ghinioniștii. Lui nu i-a ieșit manevra și a plătit cu viața pentru asta. Povestea accidentului produs de el o cunoaște jumătate de Bârlad probabil. Era pe banda întâi, mergea înainte. Semaforul arăta roșu. Avea verde intermitent la dreapta, a virat în această direcție, s-a întors pe Republicii cu viteză pentru a ajunge înaintea celorlalte mașini, a încercat să depășească, nu a avut loc, a pierdut echilibrul mașinii și s-a oprit într-un stâlp. Cel mai dureros e că a „măturat” și o mamă și un copil de pe trotuar, care se zbat acum între viață și moarte.

Vorbeam mai înainte de tertipuri ale conducătorilor auto. Acel verde intermitent de la intersecția de lângă BCR reprezintă o tentație foarte mare pentru șoferi. Mai ales pentru cei grăbiți. Cazul lui Ștefan nu e singular, numai că, din fericire, de puține ori cei care fac această manevră ajung prin stâlpi. Foarte mulți bârlădeni aflați la volan aleg să facă la dreapta în acel loc pentru a evita culoarea roșie a semaforului. Miza - câteva secunde economisite. Riscul - viața lor și a celor din jur. Merită asumat acest risc oare?