Jurnalul cârcotașilor de pe bloguri - partea întâi

Mă trezesc în fiecare dimineață foarte odihnit. E normal, când te culci la 12 și faci ochi la 10, n-ar avea cum să fie altfel. La câteva minute după ce m-am dat jos din pat aud o voce ascuțită din bucătărie „Gigele hai că e gata masa!”. Mă așez la masă cu ai mei și urmează discuțiile obișnuite fiecărui început de ziuă. „Te-ai mai uitat în ziar la locuri de muncă?”, zice tata. Vădit deranjat de tupeul bătrânului îi arunc un răspuns ce îi închide gura. Cel puțin până a doua zi. „Da' ce eu stau pe șantier pe căldura asta? Lasă că oi găsi eu ceva bun de muncă până la urmă”. Termin de mâncat, îmi pun un pahar de vin alb, adus de tata de la țară și mă duc în camera mea.

Deschid calculatorul. Îmi aprind o țigară cumpărată la bucată de la buticul din cartier. Messengerul e prima aplicație pe care o deschid. Îmi umplu desktop-ul cu ferestre. Mă plictisesc. Deschid o pagină de Internet. Ajung pe un blog. Citesc trei sferturi de text dintr-un articol. Înțeleg mai puțin de un sfert. Deschid încă o pagină de Internet cu DEX-ul. Caut un cuvânt. Din explicație nu înțeleg nimic. Mă întorc pe blogul omului. Mă duc la secțiunea comentarii. Vărs într-un comentariu ce am mai bun în tărtăcuța mea. Mă strofoc să îmi aduc aminte de o înjurătură pe care am auzit-o la băieții de la bloc într-o seară. După lupte interne dure, neuronii mei reușesc să scoată la iveală cuvintele triviale pe care le căutam. La scriu, dau „Adaugă comentariu” și rânjesc de unul singur, satisfăcut că nu am pierdut timpul degeaba.

E 3 după-amiază de acum. Mă sună un băiețaș să ies în fața blocului. Cică a luat el un bidon de bere și să aduc eu semințele. Îi cer lui mama douăzeci de mii să cumpăr o pungă de semințe. După ce le termin de spart, se face seară. Mă întorc acasă. Mama intră în schimbul trei. Tata încă nu a venit de la muncă. Eu mă duc în camera mea. Îmi deschid calculatorul. Îmi umplu din nou desktop-ul de ferestre de Messenger. Mă plictisesc. Intru să văd ce s-a mai postat pe bloguri...

Zbor deasupra unui cuib de curci (2010)

La Gară se ceartă doi. Au luat ajutorul social de la primărie și, ca în fiecare lună, prima țintă a fost birtul. Azi s-au luat de la o țigară. Și-a adus aminte unul dintre ei că partenerul de pahar avea să-i dea o mahoarcă de mai demult. Ceilalți din birt se hlizesc cu un ochi la ei și cu unul la paharul de rom. O zi normală. Vânzătoarea dă manelele de pe Taraf Tv mai tare ca să asurzească cearta și în zece minute apele se liniștesc. A venit un brunet de la o masă alăturată cu o țigară.

La Gura Leului o haită de indivizi stau în fața blocului. Unul dintre ei povestește ce peripeții a mai făcut el cât a stat în Italia. Cu cojile de semințe intre dinți și cu miezul spre stomac, ceilalți dau aprobator din cap la fiecare nouă povestioară a partenerului de discuție. Subit, unul dintre ascultători oprește fluviul de elucubrații al naratorului cu o întrebare ce stârnește râsul prietenilor: „ce e ăla cațo?”.

Piața e și astăzi plină ochi de lume. Hărmălaia se aude până la cei care cerșesc bani în față la Radio Vipp, în numele unor copii bolnavi. Nu se aude însă dacă stai lângă magaoaia cu manele, folosite drept sample pentru compact-discurile scoase la vânzare din zonă. Dacă te uiți în stânga vezi doi costeli cum ies dintr-o crâșmă sprijinidu-și umerii reciproc. În dreapta, un nene încarcă saci de ciment într-o căruță. I-a venit băiatul din Grecia și-i duce materie primă pentru a încărca un beci.

După ce a coborât din autobuz, în stație la Biserica Domnească, primul gând care îi trece prin minte lui Daniel este să facă semnul crucii. Într-o fracțiune de secundă îi apare altă oportunitate. Cea de a se holba după o fată îmbrăcată cu haine realizate din economie. Face asta, se oftică atunci când concitadinul de pe celălalt trotuar îl imită și merge mai departe.

Între spital și Grădină sunt parcate, oblic cu trotuarul, mai multe mașini scumpe. Pe lângă ele sunt așezați, ca piesele de țintar, mai mulți inși. Câte trei. Fiecare grup discută de-ale lor. În general nimicuri, articulate între ptiu-urile create de scuipatul semințelor și șuieratul după pradă. Alarma unei mașini din parcarea oblică pornește. A trecut un biciclist prea aproape de ea. Proprietarul se calmează cu un „morții mă-ti” la adresa biciclistului și lucrurile intră în normal. Se aud din nou cojile de semințe izbindu-se de beton.

Cobor din autobuz și intru în Grădina Publică. Primul gând care îmi vine în minte este că am ajuns în alt oraș. În stânga văd un părinte dojenindu-și cu dragoste copilul pentru ca a fost neascultător. Mai în față câțiva pensionari joacă șah. Toți cei de pe margine ar vrea să le șoptească jucătorilor ideea lor pentru următoarea mutare, dar le e frică de reacția șahiștilor. Uimit de normalitate, merg mai departe și ajung în mijlocul Grădinii. Urechile-mi primesc un semnal ciudat și mă uit în dreapta. Câțiva indivizi stau pe o bancă cu telefonul în mijlocul lor și ascultă Salam. Motivul cojilor de semințe este întâlnit și în cazul lor. Scot telefonul din buzunar, mă uit la ceas, îmi aduc aminte că la 8 i-am promis lui Aurel că ieșim la o bere și mă îndrept spre ieșire. Sunt tot în Bârlad.